Gala Presei Mureșene 2021. „Ceea ce a realizat el şi ceea ce am realizat eu este o legătură aparte, de care puţini au avut parte” Editorial
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 139 Vizualizări

Gala Presei Mureșene 2021. „Ceea ce a realizat el şi ceea ce am realizat eu este o legătură aparte, de care puţini au avut parte”

Am aproape 26 în presă… E mult? E puţin? Este foarte mult, dar este şi la fel de puţin.

Dacă mă gândesc câte meciuri am transmis, la câte evenimente sportive am participat, pot spune că a fost o perioadă foarte frumoasă, foarte lungă, foarte intensă.   

Am avut privilegiul de a participa la Jocurile Paralimpice de la Londra din 2012, unde am trăit intens la faţa locului prima – şi până acum singura – medalie de aur a României la Jocurile Paralimpice. Ceea ce a dat un plus acestui eveniment a fost faptul că această medalie a fost obţinută de o persoană excepţională, actualul ministru al Tineretului şi Sportului, Novák Károly Eduárd, un om excepţional din toarte punctele de vedere şi a cărui carieră am avut posibilitatea de a o observa de aproape. (El participă în aceste zile şi la Tokyo, aşa că să-i ţinem pumnii!)

Participând la două ediţii de Jocuri Paralimpice (2012 – Londra şi 2016 – Rio de Janeiro) am putut înţelege cât de puternic este spiritul uman! Chiar dacă viaţa le-a jucat feste, ei au devenit OAMENI şi mai puternici, doborând obstacole pe care noi – aşa-zişii – oameni „normali” nu ne putem închipui.

Dacă vrei să-i cunoşti pe aceşti eroi, lasă-te primit în mediul lor, să le înţelegi viaţa de zi cu zi, problemele lor, bucuriile lor din fiecare secundă. Şi îţi dai seama că poate tu – omul fără nici o problemă, dar care te vaiţi toată ziua – eşti „handicapat”.

Când vezi OM înotând fără mâini şi picioare, jucând tenis de masă ţinând paleta în gură, când eşti atent la nevăzătorii jucând fotbal, goalball, înotând, alergând, sărind în lungime…, când vezi oameni în scaune cu rotile speciale practicând sporturi pe care poate tu, cu picioare, mâini şi de toate nu poţi practica la asemenea nivel, îţi dai seama că ei sunt oameni absolut normali, chiar dacă au o dizabilitate ori nativă, ori dobândită în timp.

Oameni şi poveşti despre care – din păcate – în România cunoaştem foarte, foarte puţin.

Dar măcar aşa, prin intermediul transimisunilor, relatărilor şi povestirilor am adus acasă o bucată de normalitate. Dacă prin asta am schimbat mentalitatea măcar a doi oameni, tot a meritat!

Dacă Jocuri, atunci neapărat trebuie să menţionez unul dintre cele mai emoţionante evenimente din viaţa mea personală, care în acea clipă s-a interconectat cu viaţa mea profesională, cea de jurnalist sportiv.

Am avut privilegiul de a fi „înregimentat” în trupa de jurnalişti de la Radio România, care a relatat evenimentul major al anului, Jocurile Olimpice de vară din Tokyo, de la faţa locului.

Când am aflat că ediţia cu numărul 32 se va desfăsura în capitala niponă, eu m-am hotărât că voi fi acolo, indiferent de ipostază: suporter, voluntar, jurnalist etc.

Motivul fiind unul foarte personal: tatăl meu, Kádár Antal (sau în vremea aceea când Anton Cadar, când Anton Kadar…) a participat ca gimnast cu echipa României la prima ediţie de JO de vară din Tokyo în 1964. Din păcate, el a decedat foarte prematur în 1989, la vârsta de 48 de ani. Şi eu, şi fratele meu am fost prea tineri când l-am pierdut, aşa că acest eveniment a fost o bună posibilitate de a „reclădi” legătura între noi într-un fel sau altul. Culmea! Sala aceea în care el concura acum 57 de ani este în continuare într-o stare excelentă, ba chiar a găzduit acum concursul de tenis de masă!

Când am pătruns în acea sală, când am mângâiat peretele clădirii, acolo am simţit că ceea ce a realizat el şi ceea ce am realizat eu este o legătură aparte, de care puţini au avut parte. 

Şi cât de frumoasă este această viaţă… În sala aceea – în 2021 – am reuşit să fac interviuri cu un alt sportiv din Târgu Mureş, nimeni alta, decât Bernadette Szőcs, cea mai bună jucătoare a României la momentul actual.

Şi încă nu am scris despre cele 20 de ediţii ale Caravanei Bicicleta Radio Târgu Mureş, o campanie de promovare pe două roţi a instituţiei pe care am servit-o timp de peste un sfert de secol. În cele 20 de ediţii am parcurs în total aproape 15.000 de km între ascultătorii noştri, în care am adunat peste 2.000 de interviuri, relatări, emisiuni în direct. 

KÁDÁR ZOLTÁN, Radio Târgu Mureș

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE