Home / Editorial / Gala Presei Mureșene 2021. Gânduri despre profesie

Gala Presei Mureșene 2021. Gânduri despre profesie

Nu mă simt prea bine, în ultimii ani, când trebuie să spun că sunt jurnalist. Mai degrabă zic – dacă mă întreabă cineva – că lucrez la un radio, scriu la un cotidian, decât că sunt ziarist.

De ce am început de la o vreme încoace să mă simt stânjenit din cauza felului în care suntem priviți noi, cei care activăm în domeniu?

Am avut șansa să-mi găsesc un loc, la Népújság, prin 1993, când totul era încă în schimbare. Orice era posibil („acum se poate, că e democrație” – vă amintiți dictonul?), iar eu mă aflam la răscruce de drumuri. Proaspăt „coborât” din băncile liceului, neștiind în mod foarte clar în ce direcție o voi lua. Concursul pentru ocuparea unui loc de practicant, pentru nouă luni, cu posibilitatea permanentizării locului, organizat de redacție părea să fie oportunitatea cu care te întâlnești o dată în viață – la vremea aceea așa mi se părea. Așa că nu am stat prea mult pe gânduri și am aplicat pentru un loc.

A fost decizia corectă, niciodată nu m-am îndoit de acest lucru. Am avut șansa să lucrez cu profesioniști de școală veche, de la care am învățat în primul rând temeinicie și seriozitate. De asemenea, începându-mi în paralel studiile de specialitate, am putut să îmbin teoria cu practica.

Pentru că nu este o poveste cu sau despre zâne, nu am să intru în detalii. Am să amintesc doar că pe vremea aceea funcționau două cotidiene (unul nou tocmai se lansa) și un post de radio (cel public) în oraș, și statutul de jurnalist impunea cumva respect din partea opiniei publice, am simțit-o pe propria piele oriunde eram.

Să scrii despre un conflict de muncă de la Iseco sau de la Manpel însemna să te duci singur, direct în mijlocul oamenilor și să vorbești acolo cu reprezentanții lor – fără reportofon, doar cu un notes și un pix sau un creion, concentrat la maximum ca nu cumva să pierzi o propoziție, un cuvânt important, ce ar putea schimba sensul întregului discurs. Să admitem că nu este o sarcină tocmai ușoară pentru un tânăr de 18-19 ani care trebuie să se descurce de unul singur în mijlocul mulțimii – dar beneficia de respectul aproape necondiționat al oamenilor și asta îl ajuta extrem de mult.

Nu erau conferințe și comunicate de presă, purtători de cuvânt și nu exista PR – cel puțin în sensul în care înțelegem astăzi aceste lucruri –, dar ne descurcam.

Anii au trecut și presa s-a schimbat în mod semnificativ. S-a diversificat, s-au deschis redacții, astăzi sunt mai multe posturi de radio și televiziune, redacții de ziare și online media. Bineînțeles că lucrăm cu mult mai mulți în branșă, avem la dispoziție tot felul de aparate și materiale ajutătoare, a apărut social media, utilizată acum la scară nu largă, ci foarte largă, iar informațiile curg nonstop. Cantitatea însă nu pare să susțină calitatea actului jurnalistic. Suntem mai mulți, dar nu ne este mai bine. Dimpotrivă! Iar încrederea de odinioară în media pare să fi dispărut aproape în totalitate.

Citeam într-o zi pe Facebook că administratorul unui grup oarecare își spunea redactor șef, considerând grupul respectiv un ziar. Urmăream comentariile membrilor și nu am putut să nu mă gândesc la unde am ajuns și să îmi pun întrebarea: cine oare poate să își spună jurnalist în vremurile de acum?

Este de ajuns oare să ai în față o tastatură și să poți lega două-trei propoziții?

Nemaivorbind de faptul că am văzut anunțurile unor radiouri în care se căutau redactori de știri și condiția pusă nu era legată nicidecum de studii, vechime sau experiență, ci aceea de a fi om de echipă și să prezinți un CV cu poză.

În acest fel – de acces direct și aproape necondiționat la spațiu, publicistic, microfon sau ecran –, are rost să ne gândim la ce șansă există ca, în calitate de cititor/ascultător/telespectator, să aflăm mai multe despre substratul unor evenimente? Să vedem legătura dintre ele? Să știm ce se întâmplă cu adevărat? Nu suntem defavorizați pentru că în majoritatea cazurilor, pur și simplu, ni se dă mai departe, de multe ori fără nicio modificare, ceea ce ni se servește din partea autorităților?

De ani și ani cred cu tărie că profesia aceasta și-ar putea recâștiga prestigiul de odinioară doar dacă s-ar stabili niște condiții de „participare” pentru practicanți. Așa cum un farmacist/psiholog/avocat/arhitect/medic ș.a. are nevoie de calificare, la fel ar trebui trasă o linie și în cazul profesiei noastre – mai ales că de la o vreme încoace există specializare în jurnalism la nivel de facultate și master. Dacă ar exista un colegiu al jurnaliștilor și redacțiile ar putea funcționa doar prin aceștia, sigur s-ar limpezi apele. Ar fi nevoie mare de jurnaliști calificați, accesul printre aceștia ar presupune îndeplinirea anumitor condiții, ceea ce ar putea aduce schimbări în remunerarea lor și în felul în care sunt priviți în societate.

Am încercat să pornesc o inițiativă în acest sens, dar m-am lovit de temerea multora cum că orice reglementare în acest sens ar periclita libertatea de exprimare. Nu spun că nu există acest pericol (doar trăim în România!), deci s-ar putea ca aceștia din urmă să aibă dreptate. Continui să cred însă că, per total, o lege a jurnalistului ar aduce schimbări benefice în funcționarea mass-mediei.

Farczádi Attila, Managing Editor, Radio GaGa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Ziua Porumbului Dafcochim 2021. Lidea, portofoliu vast de hibrizi

Tradiționala locație din incinta fermei Kodagro, aflată în Seuca, sat aparținător comunei mureșene Gănești, a …