Gala Presei Mureșene 2021. Ce fel de presă? Care orizont?

10 septembrie 2021

Vedeți voi, i se spune încă presă, și cei nostalgici țin morțiș să răsfoiască pături de hârtie citind despre alți oameni, treburi și socoteli. I se spune presă, dar în mare parte e făcută deja din biți 100% reutilizați, un vacarm de titluri, fotografii și filmulețe puse într-un context vag prin propoziții scrise în grabă. Pe de altă parte, tot mai mulți nu îi mai spun presă, pentru ei e doar canal. De comunicare, da, dar tot canal. Să nu ne ascundem după deget, calitatea actului de jurnalism a scăzut în ultimul deceniu, Facebook a smuls de sub picioarele editurilor preșul cu contracte de publicitate care le asigurau stabilitate financiară, foști ziariști cu fler și venă au plecat să facă marketing pentru firme mai răsărite. Foarte multe titluri au dispărut de pe tarabe. Și au dispărut și multe tarabe cu ziare. Ne-am mutat cu presa scrisă pe internet, și ne luptăm să ne menținem credibilitatea, cititorii și angajații, să demonstrăm în fața clienților că le suntem utili în promovare.

Ne întâlnim uneori, și – cu puțină deznădejde, oarecum lesne de înțeles – ne întrebăm: care e orizontul presei, a jurnalismului făcut cu seriozitate și profesionalism?

Habar nu am, să fiu sincer. Pentru mine contează mai mult să fiu atent la deciziile pe care le iau acum, în contextul stării de fapt de alaltăieri și până azi, cu perspectiva zilei de răspoimâine. Hai să fie: anul trecut și cel care vine – schimbările sunt atât de rapide în industria informației, încât nu am curaj să mă pronunț pentru o perioadă mai largă de timp. Vor dispărea cotidienele scoase la rotativă? Foarte probabil că da, treptat, odată cu pensionarii care mai au nostalgia sus menționată. Cine mai ascultă radioul? În cea mai mare parte șoferii care încă nu au învățat să folosească Spotify. Televiziuni? Nu știu, în ultimii ani folosesc televizorul doar ca display pentru Youtube și Netflix.

Dar gata cu nuanțele de gri, e loc și de culoare. Să vă povestesc cum fac eu ca să pot privi cu oarecare optimism spre ziua de mâine și să spun că există soluții de a păstra jurnalismul în rândul meseriilor apreciate. Prin 1991 fondam ziarul școlii împreună cu colegi din liceul pedagogic, iar în 1999 am făcut parte din echipa redacțională cu care a pornit cel mai ambițios proiect de presă scrisă în limba maghiară din România, cotidianul Krónika. Am făcut cam de toate: reporter de teren, redactor, fotoreporter, tehnoredactor… În 2005 am devenit redactor-șef al revistei Intarzia, și după șase ani de presă generalistă în limba maghiară, am început să scriu de zor într-o publicație de specialitate în industria lemnului editată în limba română. (Provin dintr-o familie mixtă, tranziția asta nu a fost tocmai un capăt de lume.) Apoi în 2007 am preluat conducerea revistei Mobila, fondată în 1964, care – v-ați prins – deservește industria mobilei, avându-i ca cititori pe producătorii de mobilă. În 2010 am fondat revista MagMob (vine de la „magazinul mobilei”), cu profil și public diferit: mi-am dorit să promovez mobilierul fabricat în România în rândul comercianților, dar mai ales pentru publicul larg. Cam tot în acei ani, în Guadalajara (Mexic) am devenit membru în Alianța Internațională a Publicațiilor de Mobilă (IAFP), fiind de atunci și până azi singurul reprezentant din România în această organizație mondială. Am vizitat fabrici, am pus întrebări, am învățat prioritățile unei industrii, am participat la mai toate târgurile internaționale de profil de pe cinci continente și după ani am constatat că informațiile livrate de MagMob sunt de real folos celor interesați într-un fel sau altul de această industrie. Ca jurnalist, m-am specializat, iar în calitate de editor și proprietar al unui astfel de titlu de presă, am investit în ceea ce mi s-a părut să fie un făgaș promițător.

Sunt de părere că presa clasică și-a pierdut statutul de principal creator de conținut cu actualitate. Poate rămâne însă relevantă pe termen lung, această profesie a noastră, dacă găsim modul de a deservi cu informații diverse comunități în așa felîncât între redacție și cititori/ privitori/ ascultători să fi cultivată o relație bazată pe încredere și sprijin reciproc. Poate începem prin reclădirea încrederii publice față de profesia de jurnalist în societate.