Gala Presei Mureșene 2021. Un cosplay cu câinele, hingherii și oengiștii Editorial
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 130 Vizualizări

Gala Presei Mureșene 2021. Un cosplay cu câinele, hingherii și oengiștii

… când latră „câinele de pază al democrației” (Watchdogs of Democracy), unii se metamorfozează în hingheri, iar alții, în oengiști apărători ai drepturilor animalelor. E-n legea firii. Niciuna dintre părți – nici câinele, nici hingherii, nici oengiștii – n-ar trebui să considere altfel. Este un soi de „cosplay” (joc costumat, ridicat de niponi la nivelul de artă performance escapistă) cu scenariul inspirat din fapte reale. Rațional, actanții își acceptă rolul fără a se victimiza. Așa ar trebui să fie, dar nu este.

Dacă-n viața asta ai reușit performanța să-ți păstrezi relativ intacte simțul umorului, știința răbdării și arta rațiunii și mai citești ce spun jurnaliștii despre mass-media (rapoarte analitice, studii, observații personale ș.a.m.d.) înțelegi care e sursa scenariilor horror/thriller. „Radicalizarea publicului”, „lipsa de educație media”, „chinul (!) aflării adevărului”, „falia socială”, „diluarea legăturii presă-public”, „poziția dominantă”, „problemele fundamentale ale cercului vicios format din lipsa banilor și decredibilizarea profesiei”, „metamorfoza jurnalist – contabil de informație”, „bule ideologice”, „controlul politic”, „falsa recompensă (a audienței obținute din senzațional ieftin)”…

Ne luăm prea în serios, neadmițând multe, printre care: serviciul public făcut de mass-media (unul important și necesar, în esență) este la fel de important pentru societate ca multe altele; sunt oameni (pe care îi numim, dintr-o involuntară superioritate și o desuetă inabilitate, „target”) care, din varii motive, nu vor să fie informați – la fel cum unora nu le place broccoli sau fotbalul; a spune adevărul nu e un act de eroism, ci o reacție firească a naturii umane; autocenzura generată de ingerința financiară a politicului poate fi gestionată și altfel decât prin omisiunea adevărului; oamenii nu sunt șabloane, implicit nu poți dezvolta/crea un algoritm universal valabil pentru a-i convinge pe toți de utilitatea unui serviciu jurnalistic onest și profesionist…

Problemele presei nu sunt nici mai puține, nici mai dificile decât ale societății, în general. Pornind de la această premisă, dacă am învățat să ne admitem problemele, reacția rațională a breslei ar fi să identifice soluții și să le aplice. Însă în acest „ce spun jurnaliștii despre mass-media”, despre care aminteam la începutul scrierii (rapoarte analitice, studii, observații personale ș.a.m.d.), raportul între identificarea problemelor și identificarea soluțiilor este covârșitor în favoarea primelor. Iar aplicarea unor potențiale soluții/strategii de redresare sunt rare, fiind apanajul puținilor care încearcă să iasă (sau au ieșit) din situația captivului voluntar.

… pornită de la nevoia de „serviciu de comunicare pentru informarea maselor”, mass-media s-a reinventat mereu când a avut de trecut obstacole. Nu este prima oară când respiră cu masca pe figură, nu este prima oară când pulsează cu branula-n braț. O va face și acum, însă cel mai important aspect este modul în care va reuși. Ideal ar fi să o facă păstrându-și singura calitate care în această profesie este mai valoroasă decât talentul/priceperea și pasiunea: verticalitatea/credibilitatea. Altfel, se va îndepărta de tot de oamenii pe care-i numește „mase/target/audiență”. Și va mai lătra doar la Lună, ca un lup bătrân părăsit de haită-n pustiu.

Cătălin VISCHI, msnews.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE