Home / Slider / Sâncraiu de Mureș: Accident provocat de o femeie cu halenă alcoolică

Sâncraiu de Mureș: Accident provocat de o femeie cu halenă alcoolică

Distribuie

Polițiștii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureș au fost sesizați, în data de 8 septembrie, în jurul orei 23.55, cu privire la faptul că în comuna Sâncraiu de Mureș a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

”La fața locului, din primele cercetări, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 62 de ani, din comuna Sâncraiu de Mureș, în timp ce conducea un autoturism, a lovit gardul unui imobil. Întrucât femeia emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest, aceasta refuzând, motiv pentru care a fost condusă la unitatea spitalicească, unde, de asemenea, a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția)


De asemenea, verificati

Demonstrații practice de cosmetică medicală

Distribuie Studenții anului 3 de la programul de studii Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.