Polițiștii mureșeni, alături de elevi la începutul anului școlar Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 116 Vizualizări

Polițiștii mureșeni, alături de elevi la începutul anului școlar

Azi, 13 septembrie, peste 260 de polițiști, alături de jandarmi și polițiști locali au acționat în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din județul Mureș pentru un început în siguranță al noului an școlar.

Emoțiile, speranța, bucuria revederii colegilor, educatorilor, învățătorilor și profesorilor vor defini această zi, la fel ca în fiecare an, zi în care ne bucurăm să vă fim aproape. Pentru polițiștii mureșeni siguranţa în şcoli constituie o prioritate. Astfel, pentru ca noul an şcolar să înceapă și să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestră ale Poliţiei, inclusiv traseele pe care copiii le folosesc pentru a veni și pleca de la școală”, a transmis Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Polițiștii Biroului de Siguranță Școlară s-au deplasat la sediul unităților de învățământ preuniversitar, în vederea relaționării cu conducerea acestora şi cu cadrele didactice responsabile de gestionarea fenomenului de violență școlară și bullying, respectiv cu consilierii educativi, în scopul identificării elevilor aflați în situații de risc sau vulnerabili.

”De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier, la orele la care copiii vin și pleacă de la unitățile de învătământ. Polițiștii mureșeni au intensificat activitățile de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi, din punct de vedere al licențierii, existenței inspecției tehnice periodice, asigurării de răspundere civilă obligatorie și respectării normelor de protecție privind răspândirea virusului Covid-19. Totodată, au fost controlate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ, cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor”, se arată în comunicat.

Pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza  pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative.

”Acestea sunt orientate cu precădere către prezentarea unor modalități de soluționare non-agresivă a conflictelor, precum şi a unor noțiuni juridice privind răspunderea penală şi consecințele comiterii unor fapte antisociale, concomitent cu promovarea tipologiilor comportamentale bazate pe respectarea regulilor de conviețuire socială. Le dorim tuturor preșcolarilor, școlarilor, dar și cadrelor didactice și părinților un an școlar plin de performanțe și succes!”, se mai precizează în comunicat.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE