Home / Slider / Piscina ”ing. Mircea Birău”, redeschisă

Piscina ”ing. Mircea Birău”, redeschisă

Distribuie

Piscina ”ing. Mircea Birău” din Târgu Mureș și-a redeschide porțile, după programul obișnuit, adică între orele 6.00 și 22.00. Astfel, începând de marți, 14 septembrie și până duminica, săptămânal, iubitorii înotului sunt așteptați la înot.

Potrivit Biroului de presă al Primăriei municipiului Târgu Mureș, publicul târgumureșean este rugat să țină cont de următorul program: la Bazinul mare, de marți până vineri în intervalul orar 12.00 – 16.00 – trei din cinci culoare sunt rezervate sportivilor sub 10 ani, 16.00 – 18.00 – două din cinci culoare sunt rezervate sportivilor sub 10 ani, iar sâmbăta și duminica în intervalul orar 6.00 – 22.00 – deschis doar pentru public.

În ceea ce privește Bazinul mic, programul este următorul: de marți până vineri în intervalul orar 10.00 – 12.00 – înot pentru bebeluși și aquagym, 12.00 – 18.00 – curs de înot, iar sâmbătă și duminică între orele 6.00 – 22.00 – deschis doar pentru public.

”Jacuzzi, infrasauna, solarium și cabinele de abur rămân închise. Târgumureșenii sunt așteptați la piscină de marți până duminică, începând cu ora 6.00 în ture, durata unei sesiuni de înot fiind de o oră și 15 minute”, se arată în comunicat.

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Raportul rectorului UMFST. Leonard Azamfirei: „Dorința de a avea plata cu ora, să nu fie mai mare decât dorința de a avea oameni tineri”

Distribuie Prezentarea Raportului anual al Rectorului UMFST G.E. Palade Târgu Mureș a avut loc joi, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.