Trucuri pentru curăța o tigaie fără să o deteriorezi Altele
  • I.T
  • 0 comentarii
  • 444 Vizualizări

Trucuri pentru curăța o tigaie fără să o deteriorezi

Îndepărtarea grăsimii sau a resturilor alimentare din tigăi, fără a le strica, este foarte simplă dacă respecți câteva reguli simple. Trebuie să știi cum să le speli, dar mai ales ce să nu faci!

Deși cratițele sunt mâna noastră dreaptă în bucătărie, nu le curățăm întotdeauna corect. O îngrijire bună ne poate ajuta să prelungim viața unei tigăi, să ne simplificăm munca și să ne dedicăm astfel să gătim rețete apetisante.

În primul rând, nu trebuie să freci agresiv o tigaie, chiar dacă are resturi de mâncare, grăsime sau ulei. Cu puțină răbdare, acestea se pot îndepărta ușor cu un burete moale sau cu o lavetă.

Sfaturi pentru ca o tigaie să aibă o viață cât mai lungă în bucătăria ta

Pe lângă faptul că este esențial să păstrezi tigaia mereu curată, există și alte câteva trucuri care te vor ajuta să îi crești durata de viață:

1. Una dintre regulile de bază pentru ca o cratiță să fie bună cât mai mult timp este să nu o pui sub jetul de apă rece imediat după ce ai folosit-o, adică atunci când este încă fierbinte. Schimbările bruște de temperatură vor afecta atât metalul, cât și învelișul interior. Pentru o spălare corectă, tigaia trebuie lăsată la răcit, iar apoi trebuie spălată cu deterget de vase de calitate și apă călduță.

2. Se recomandă ca atunci când gătești, tigaia să fie încălzită cu ulei sau cu alimente în interior, niciodată goală, pentru a evita supraîncălzirea și arderea sau deteriorarea învelișului interior.

2. Este mai bine să nu folosești linguri din metal și, cu atât mai puțin, furculițe sau cuțite atunci când amesteci mâncarea, deoarece acestea o vor zgâria, indiferent de cât de finisate sunt ustensilele. Cea mai bună opțiune sunt paletele din lemn sau silicon.

3. Nu folosi buretele de sârmă pentru a curăța tigaia! Acesta este cel mai mare dușman al acestor recipiente: este extrem de abraziv și deteriorează suprafața antiaderentă sau stratul de Teflon.

4. Încearcă să eviți pe cât posibil să speli tigaia în mașina de spălat vase. Deși este adevărat că există tigăi care sunt potrivite pentru a fi introduse în mașina de spălat vase, specialiștii recomandă evitarea acesteia, deoarece este un mediu chimic agresiv. Șterge cratița ușor cu un burete cu puțin detergent de spălat vase, mai ales dacă ai o tigaie cu un strat antiaderent. Reziduurile nu se vor lipi de tigaie, dacă le îndepărtezi într-un timp relativ scurt după ce termini de gătit.

5. Nu pune alte recipiente peste tigaie atunci când o depozitezi, deoarece acestea vor sfârși prin a-i zgâria învelișul interior. Ideal ar fi să o agate de mâner, pe un perete, dar dacă acest lucru nu este posibil, pune hârtie de bucătărie între ele înainte de a le stivui.

Alte trucuri utile

Pe lângă condițiile de curățare impuse de fiecare material în parte, există anumite trucuri generice care funcționează pentru toate tipurile de tigăi:

1. Apă caldă cu săpun. Aceste două produse vor fi cei mai buni aliați ai tăi. Toarnă apă cu puțin detergent lichid în tigaie și pune-o pe foc la flacără medie. Lăsă amestecul să fiarbă câteva secunde și oprește focul. Spal-o apoi cu un burete moale și apă curată, fierbinte.

2. Sare. Dacă vrei să scapi de grăsimea acumulată pe tigaie, încălzește câteva linguri de sare în ea, aproximativ trei minute, până când capătă o culoare închisă. Lasă cratița să se răcească, apoi îndepărtează sarea și resturile de grăsime cu o cârpă uscată.

Când ar trebui să-ți schimbi tigaia?

Nu există o durată exactă de timp după care o tigaie trebuie înlocuită, pentru că totul depinde de cât de des o folosim și de modul în care o îngrijim. Ceea ce este clar e că aceasta trebuie schimbată atunci când învelișul antiaderent se deteriorează, fie că este vorba despre zgârieturi sau pete sau când începe să se vadă materialul din care este confecționată tigaia. Iar acest lucru nu se observă doar cu ochiul liber, ci și în momentul folosirii: când mâncarea începe să se lipească este timpul să cumpărăm o nouă tigaie.

Și nu uita un lucru! Orice tigaie poate fi reciclată. Materialele din care este alcătuită sunt reutilizabile, așa că nu arunca cratița împreună cu gunoiul menajer, ci pune-o separat.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE