Home / Business / Contoarele smart pentru energie electrică, recomandate de Niculae Havrileț

Contoarele smart pentru energie electrică, recomandate de Niculae Havrileț

Distribuie

Autorităţile nu cunosc punctual imobilele care pot face obiectul ajutoarelor sub forma compensării facturilor la energie în context fiind foarte importantă introducerea de contoare de tip smart, consideră Niculae Havrileţ, consilierul ministrului Energiei, citat de www.agerpres.ro.
”Acest lucru (persoanele care s-ar califica la compensarea facturilor de energie – n.r.) îl ştim, dar la nivel macro. Ştim că din cei 8 milioane de consumatori de energie electrică, circa 5 milioane consumă în jur de 1.000 de kilowaţi pe an. Restul de la 5 milioane la 8 milioane consumă mai mult. Nu ştim totuşi punctual imobilul care să poată să facă obiectul unui ajutor. De aceea este foarte importantă dezvoltarea smart metering-ului, introducerea de contoare de tip smart care se citesc automat şi care vor elimina şi anomaliile de soft, cele care au condus la facturarea supradimensionată în anumite imobile, unde în special contoarele nu erau citite, fie că nu erau acasă oamenii”, a afirmat Niculae Havrileţ, într-o dezbatere organizată joi, 23 septembrie, de DC News.

30 de euro, prețul unui contor smart
Potrivit Agerpres, reprezentantul Ministerului Energiei a precizat că preţul de achiziţie a contoarelor digitale a scăzut foarte mult, iar durata de viaţă a acestora ajunge la 10 ani.
”Este o analiză făcută la nivelul ANRE care a arătat că, în ceea ce priveşte măsurarea energiei electrice, contoarele smart sunt sustenabile din punctul de vedere al costurilor, care au şi scăzut. Dacă acum 5 ani de zile un contor smart era undeva la 80 de euro, la ora actuală acesta poate fi achiziţionat cu 28-30 de euro şi cu un ecart de funcţionare de 8-10 ani de zile, deci practic nu este o cheltuială uriaşă”, a declarat Niculae Havrileţ.

Măsuri de compensare
În cadrul aceleiași dezbateri, consilierul ministrului Energiei a declarat că bugetul de stat are capacitatea de a susţine măsurile de compensare anunţate de Guvern, deoarece un procent mare din producătorii de gaze naturale şi de energie electrică aparţin statului.
”Practic, în România 80% din producţia de energie electrică este producţie de stat. Aceşti bani suplimentari pe care îi înregistrează consumatorii de energie şi de gaze naturale se îndreaptă în mare măsură, într-o proporţie foarte mare, către bugetul de stat. Bugetul este în stare să susţină diferenţa, această compensare între preţul extrem de mare de pe piaţă şi puterea de cumpărare, fie că vorbim de industrie, fie că vorbim de consumatorul casnic. Bani există, este foarte important ca aceştia să fie direcţionaţi către cei cu probleme în asigurarea consumului de energie casnică, dar şi în industrie”, a afirmat Niculae Havrileţ, citat de www.agerpres.ro. 

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.