Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Mureș a desfășurat, în perioada 13 – 17 septembrie, Campania Naţională pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul lucrărilor de construcţii – cod CAEN 41, 42, 43 .
Potrivit informațiilor furnizate de jrs. Eva Man, inspector șef al ITM Mureș, în domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate nouă acţiuni de control şi au fost identificate nouă persoane prestând muncă nedeclarată, din care șapte persoane fără a avea încheiate contracte individuale de muncă, o persoană având contractul individual de muncă suspendat şi o persoană a cărei contract individual de muncă nu a fost transmis în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii.
”Au fost aplicate șase sancţiuni contravenţionale, șase amenzi în valoare de 180.000 de lei. Pentru alte încălcări ale prevederilor legislaţiei muncii au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale, din care două amenzi în valoare de 3.000 de lei şi șase avertismente, iar pentru deficienţele constatate au fost dispuse 28 de măsuri”, a precizat jrs. Eva Man.
(Redacția)
Etichetemunca nedeclarata itm mures
De asemenea, verificati
CFR Călători: Mai multe curse de pe raza județului Mureș vor fi anulate pe timp de weekend
Distribuie Conducerea Companiei Feroviare CFR (Căile Ferate Române) Călători a decis, marți 16 aprilie, să …