A început vaccinarea cu doza a III-a în județul Mureș! Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1065 Vizualizări

A început vaccinarea cu doza a III-a în județul Mureș!

Începând de marți, 28 septembrie, în judeșul Mureș se administrează doza a III-a a vaccinului împotriva COVID-19. Programările se pot realiza pentru administrarea dozei de rapel (booster) cu unul dintre vaccinurile Pfizer sau Moderna, în centrele de vaccinare care administrează aceste două tipuri de vaccin.

”Deși administrarea dozei booster se poate face și fără programare, recomandăm accesarea platformei oficiale https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/ pentru un timp de așteptare cât mai scurt. Sunt două condiții pentru vaccinarea cu doza de rapel (booster): Două doze de vaccin administrate; Să fie trecute 180 de zile de la a doua doză”, a informat, prin intermediul unui comunicat de presă, Cancelaria Instituției Prefectului – Județul Mureș.

Condiții de eligibilitate

Potrivit sursei citate, în județul Mureș sunt 15 centre în care se administrează vaccinul împotriva COVID-19, iar de la 1 octombrie numărul acestora va crește la 17 centre active.

”În plus, vor fi reactivate centrele din spitale, dedicate personalului medical angajat  în unitățile publice și private. Administrarea dozei a III-a pentru mureșenii din centrele medico-sociale sau persoane nedeplasabile se va realiza cu ajutorul echipelor mobile, la fel ca în cazul dozelor I și II. Doza 3 este ferm recomandată: persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare, persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ. Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală”, se menționează în comunicat.

Reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Mureș au mai informat că doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială.

”Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna). Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate. Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european”, au transmis reprezentanții Instituției Prefectul – Județul Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE