Home / Slider / FOTO: Mausoleul Habib Bourguiba, primul popas în periplul Tunisian

FOTO: Mausoleul Habib Bourguiba, primul popas în periplul Tunisian

Distribuie

Info Trip-ul organizat de Amara Tour în Tunisia mi-a oferit posibilitatea să pornesc miercuri, 22 septembrie, într-o călătorie spre nordul Africii, destinația finală fiind Tunisia.

Pornită de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca, călătoria a continuat pe Aeroportul Internațional Monastir Habib Bourguiba, nume care avea să fie omniprezent încă din prima zi a aventurii mele în Tunisia.

Habib Bourguiba este primul președinte al Tunisiei, de numele său se leagă atât independența țării dobândită în anul 1956, cât și modernizarea Tunisiei. Așa se face că prima locație vizitată a fost Monastir, locul unde s-a născut și a murit Habib Bourguiba, memoria sa fiind cinstită printr-un mausoleu impunător, primul obiectiv vizitat, de altfel, în peripul tunisian.

Situat în partea de vest a cimitirului Sidi El Mézeri, principalul loc de înmormântare din Monastir, impunătorul mausoleu are o lungime de aproximativ 200 m și o lățime de 30 m. Corpul principal de clădire este flancat de două minarete înalte de 25 de metri.

Cel care ne-a relatat pe larg despre viața și activitatea lui Habib Bourguiba a fost Nejib  Chaaba, reprezentantul Amara Tour în Tunisia care, cu un patos desăvârșit, ne-a introdus în universul părintelui spiritual al Tunisiei moderne. „Habib Bourguiba fost primul șef de stat pe care l-a cunoscut Tunisia, cel care a luptat împotriva stăpânirii franceze până la cucerirea independenței survenită la 20 martie 1956. Habib Bourguiba s-a născut la 3 august 1903 aici, în Monastir și a murit la 6 aprilie 2000. Acest mausoleu a fost construit în timpul vieții sale, locul unde este îngropat atât el, cât și membrii familiei sale”, a precizat Nejib.

De la domnia sa am primit informații despre obiectele aflate în micul muzeu din interiorul mausoleului, lucrurile personale ale președintelui Bourguiba printre care biroul său de la palatul prezidențial din Cartagina, precum și date despre mormântul Habib Bourguiba, locul cel mai important al mausoleului.

„Locul unde își doarme somnul de veci este un cadou făcut de Hassan al II-lea, fostul rege al Marocului, un foarte bun prieten cu Bourguiba. Este construit ca și cum ar fi pe roți, ceea ce vrea să reprezinte că viața continuă, că ea nu se oprește, ca și cum Bourguiba mai trăiește și navighează în continuare. Bourguiba a fost un laic, extrem de influențat de Mustafa Kemal Atatürk, acesta fiind, de fapt, sursa lui de inspirație. În sala unde este înmormântat nu se află decât Coranul. Musulmanii au obiceiul ca în mormânt să fie scris un verset din Coran, referință la persoana îngropată. Bourguiba în schimb a preferat ca în locul unde este înmormântat să nu existe niciun fel de verset, fapt pentru care a și fost atacat de unii”, a precizat Nejib care ne-a promis noi și interesante relatări despre istoria și locurile demne de vizitat ale Tunisiei. Despre toate acestea în relatările următoare din „Țara voalului”, cum mai este cunoscută mica țară din nordul continentului african.

Alin ZAHARIE


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO: Primar mureșean, partidă de amor în aer liber cu o colegă, în timpul programului

Distribuie Primarul comunei mureșene Miheșu de Câmpie, Emil Casoni, a fost surprins de un grup …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.