Home / Cultură / INTERVIU. Elena Purea, rol substanțial într-un film foarte popular pe Netflix

INTERVIU. Elena Purea, rol substanțial într-un film foarte popular pe Netflix

Distribuie

Cel de-al doilea lung metraj semnat de regizorul Daniel Sandu, „Tata mută munții”, se bucură de un succes extraordinar atât la nivel național cât și internațional, conform noilor analize realizate de platforma Netlix, astfel încât, în momentul de față lung metrajul se afla pe poziția 3 în topul celor mai populare filme difuzate pe Netflix, în România, și pe locul I la nivel internațional.

Filmul prezintă povestea lui Mircea Jianu (Adrian Titieni), fost ofițer SRI care pornește în căutarea fiului său, pierdut în munții Bucegi. După zile întregi de căutări în zadar, acesta hotărăște să își adune oameni pentru a porni într-o misiune de căutare folosindu-se de resursele proprii. Prins în această vâltoare, Mircea duce o luptă imposibilă cu natura, fiind prizonierul unui conflict covârșitor atât interior cât și exterior. Din distribuție face parte și Elena Purea, actriță a Teatrului Național ”Liviu Rebreanu” din Târgu Mureș, care interpretează rolul principal feminin al mamei (Paula).

Am invitat-o la o discuție despre această experiență pe Elena Purea, care a răspuns cu generozitate și bucurie.

Reporter: Al doilea lung metraj al lui Daniel Sandu și primul pentru tine, cu un rol substanțial. Te-ai mai întâlnit cu filmul până acum? Cum ai primit această experiență?

Elena Purea: Prima întâlnire cu filmul s-a întâmplat în 2015, unde am avut un rol în filmul „Orizont” regizat de Marian Crișan. Mai târziu în 2018 când am participat la proiectul 10 pentru Film, la TIFF, m-a fascinat lumea aia, dar era o lume pe care nu o înțelegeam la acea vreme… tot timpul încercam să găsesc asemănări cu lumea teatrului. Ceea ce era frapant era dinamica cu totul și cu totul diferită de ceea ce experimentasem până atunci, o altă paradigmă. La o conferință de presă în cadrul festivalului, am primit următoarea întrebare: Dacă ar fi să faci un rol într-un film, după TIFF, cam care e tipul de rol pe care ți l-ai dori? Pentru mine a fost foarte ușor să răspund la întrebarea aia, pentru că în acel moment, documentându-mă pentru spectacolul la care lucram în acea perioadă, am văzut un film în care era vorba despre o mamă care, în urma unui atac terorist, îți pierde familia, și am zis că tipul asta de personaj mi l-aș dori… cu sondare mult în interior și cu cădere maximă. Încă o ocazie în care mi s-a confirmat că trebuie să ai grijă ce îți dorești, că ți s-ar putea întâmpla ( râde). Au trecut doi ani, și am primit acest rol.

Rep.: Este ceva diferit la acest film față de celelalte filme românești. Ce îl face deosebit?

E.P: Da, joc eu în el! (râde). Cei cu care am vorbit spun că e diferit și se referă în primul rând la felul în care e realizat cinematografic! Contextul poveștii îl diferențiază. Dinamica evenimentelor, felul în care e filmat. Și nu prea avem de-a face cu personaje pozitive sau negative. Asta a vrut să speculeze și Daniel Sandu: care este raportul cu umanismul și comportamentul politicaly corect al omului în momentul în care ești pus în fața unei situații disperate. Reacțiile și consecințele faptelor tale tale pot fi surprinzatoare pentru ceilalti, dar si pentru tine. În fața unei tragedii intervine instinctul de supraviețuire, de-asta personajele sunt pe rând eroi și anti-eroi, inclusiv mama.

Rep.: Care a fost cea mai mare provocare ca actriță de teatru, jucând acest rol în film? Care este diferența dintre aceste două tipuri de experiențe pe cât de asemănătoare pe atât de diferite și cum a evoluat actrița de teatru după experiența cinematografică?

E.P.: Consider că și filmul, și teatrul fac parte din categoria lucrurilor pe care le înveți făcându-le. Procesul este total diferit. Eu, 20 de ani, „am coborât de pe scenă” ca să ma duc la nunta mea, ca să nasc, ca să mă duc cu soțul meu să cumpărăm o casă, deci în foarte puține ocazii! (râde). Sunt patru ani de când ”am coborât” de pe scenă și am descoperit și alte realități. Spuneam într-un interviu de la TIFF că eu cred că între teatru și film există o relație de iubire. După proiectul ăsta m-am convins că nu este așa. În teatrul de convenție, al patrulea element este spectatorul. Noi când jucăm, interpretarea noastră este cu adresare la public, care e conținută în interpretarea actorului. În actoria de film adresarea asta nu mai există. Actorul nu mai merge spre spectator, ci camera vine spre el. Asta e deosebirea. Nu mai există publicul, există lentila, iar lentila pătrunde și vede până pe retina sufletului. Știu sigur că nu voi mai duce teatrul în film, dar voi aduce filmul în actoria de teatru. Dincolo de laboratorul acesta de școală de film, de o primă experiență mare într-un film, dificultatea a fost dublată de condițiile de filmare. Chiar dacă eu rezist la frig, au fost zile în care condițiile meteorologice de filmare au fost grele. Procesul a fost îngreunat de schimbările climatice, pentru că am depins foarte mult de zăpadă, și cum la munte vremea se schimbă foarte repede, nu aveai cum să tragi foarte multe duble. Presiunea mare era să scoți în maxim zece duble cea mai bună performanță de care puteai să dai dovadă. După filmări, am dormit două săptămâni, la orice oră și în orice poziție! (râde). A doua zi după ce am terminat filmările au decretat starea de urgență.

Rep.: Te-ai așteptat ca filmul să aibă acest succes?

E.P.: Văzusem „Un pas în urma Serafimilor”, și Daniel Sandu a fost și speaker la TIFF în anul acela, și atunci mi-am spus: aș vrea să lucrez cu regizorul ăsta. Și da, am intuit că va avea succes.

Rep.: Cu ce ai rămas din această experiență?

E.P: Am avut două mari bucurii în această experiență: în primul rând faptul că am avut parte de această școală de film și în al doilea rând că am cunoscut niște oameni foarte faini. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost disciplina și profesionalismul întregii echipe. Nici măcar o secundă nu am fost dezamăgită în așteptări. A fost foarte bine orchestrată mișcarea asta de forte, iar acest lucru m-a responsabilizat foarte tare, ca să dau maximul de potențial. Am învățat făcând și privind. Mă simt mai sigură și mai puternică după experiența asta, mai sigură cu camera. Ce este spectaculos în cazul meu este această întâlnire cu filmul, la vârsta la care alți actori au deja o carieră în cinematografie. Un debut matur. Eu am o vorbă: fiecare lucru reclamă propriul lui timp. Teatrul rămâne bucuria mea și constanta mea artistică majoră, dar filmul mi-a oferit o nouă dimensiune, proaspătă și foarte provocatoare.

A consemnat Mălina MORARU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

„Gustă Basarabia!”, eveniment dedicat armoniei etnice. Află când va avea loc

Distribuie Filiala din județul Mureș a Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” organizează, cu ocazia împlinirii a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.