Excluderea Nadiei Rață din PNL Mureș, anulată de Instanța Supremă! Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2026 Vizualizări

Excluderea Nadiei Rață din PNL Mureș, anulată de Instanța Supremă!

Înalta Curte de Casație și Justiție din România i-a dat dreptate definitiv fostului consilier județean liberal Nadia Rață, care a contestat în instanță excluderea sa din Partidul Național Liberal Mureș, în octombrie 2019.

Decizia de excludere, anulată în ianuarie 2021

Inițial, procesul s-a judecat de un complet de judecată al Secției I Civilă din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș și s-a finalizat în ianuarie 2021 cu decizia de anulare a Hotărârii nr. 2 din 17 octombrie 2019 a Colegiului Politic Județean al PNL Mureș.

”Admite apelul declarat de reclamanta Nadia Dinuca Rață împotriva sentinţei civile nr. 191/11 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Mureş. Anulează hotărârea atacată şi, evocând fondul: Admite cererea de chemare în judecată, formulată şi modificată de reclamanta Nadia Dinuca Rață, în contradictoriu cu pârâţii Organizația Județeană a Partidului Național Liberal Filiala Mureș, Colegiul Director Județean al PNL Filiala Mureș și Biroul Politic Județean al PNL Filiala Mureș şi în consecinţă: Anulează Hotărârea nr. 2 din 17 octombrie 2019 a Colegiului Director Judeţean al PNL Filiala Mureş, în ceea ce priveşte decizia de excludere a reclamantei din rândul membrilor PNL, precum şi a actelor subsecvente care au stat la baza emiterii acestei hotărâri. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei anulate. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recursul urmând a se depune la Curtea de Apel Târgu Mureş. Pronunţată azi, 19 ianuarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, este soluția dată de Curtea de Apel Târgu Mureș.

Recursul PNL Mureș, respins de Instanța Supremă

Recursul s-a aflat pe rolul Secției I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție din România, iar joi, 7 octombrie 2021, soluția dată, definitivă, a fost următoarea: ”Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâţii Colegiul Director Judeţean al PNL – Filiala Mureş şi Biroul Politic Judeţean al PNL – Filiala Mureş împotriva deciziei civile nr. 20/A din 19 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia I civilă. Definitivă.”

Efectele deciziei, repunerea în funcțiile deținute

Prin respingerea recursului înaintat de Colegiul Director Județean și Biroul Politic Județean al PNL Mureș Instanța Supremă din România a păstrat sentința inițială, care prevede ”repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei anulate.”

La data excluderii din PNL Mureș, Nadia Rață deținea mai multe funcții, astfel: prim-vicepreședinte al PNL Mureș, vicepreședinte al Comisiei Naționale de Educație, Cercetare, Tineret și Sport a PNL și consilier județean în Consiliul Județean Mureș.

Practic, efectul deciziei Instanței Supreme din România va fi repunerea Nadiei Rață în funcțiile de prim-vicepreședinte al PNL Mureș și de vicepreședinte al Comisiei Naționale de Educație, Cercetare, Tineret și Sport a PNL și probabil cel putin acordarea de despăgubiri pentru celelalte prejudicii suportate.

Doi ani irosiți politic

Nadia Rață a fost exclusă din PNL Mureș la data de 17 octombrie 2019, când filiala era condusă de actualul senator Cristian Chirteș, printr-o decizie a Biroului Politic Județean Mureș al PNL adoptată cu scorul de 20-3, validată apoi de Consiliul Director Județean al PNL Mureș cu 46 de voturi pentru și 13 împotrivă cu acuzația că a adus ”grave prejudicii de imagine partidului, cu chiar câteva zile înaintea începerii campaniei electorale”.

Ulterior excluderii din PNL Mureș, Nadia Rață a candidat din partea partidului Alternativa pentru Demnitate Națională (ARN) la funcția de primar al municipiului Târgu Mureș la alegerile locale din 27 septembrie 2020.

Începând cu data de 7 august 2021, noul președinte al PNL Mureș este avocatul Ciprian Dobre, care l-a învins în alegerile interne pe senatorul Cristian Chirteș.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE