Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureș, în calitate de co-organizator, anunță desfășurarea online, în perioada 26 – 28 octombrie, a evenimentului BeHealth 2021 – Eveniment Internațional Online în Domeniul Sănătății.
”RoHealth – Clusterul pentru sănătate și bioeconomie generează și susține inițiative și activități legate de sănătate, îmbunătățirea sănătății și bioeconomie. Clusterul dezvoltă la nivel național competitivitatea și inovația, promovează și încurajează cooperarea între companii, organizații, universități și entități publice având ca rezultat creșterea competitivității economice în domeniile sănătate și bioeconomie”, a informat Biroul de presă al UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.
(Redacția)