Femeile Mileniului III împart daruri bunicuțelor din Cristești Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 206 Vizualizări

Femeile Mileniului III împart daruri bunicuțelor din Cristești

Asociația “Femeia Mileniului III”, organizație neguvernamentală care derulează activități caritabile în județul Mureș, va sărbători femeile din mediul rural. Acțiunea va avea loc de Ziua mondială dedicată femeilor din mediul rural, sărbătoare ce s-a conturat cu prilejul unei Conferinţe a ONU pentru femei, care a avut loc la Beijing (China), în septembrie 1995.

Asociația Femeia Mileniului III va face o vizită , vineri, 15 octombrie,   la Centrul rezidențial “Casa bunicilor”din Cristești, unde va dărui pachete cu alimente și produse de îngrijire și de curățenie, atât personalului sanitar, cât și bunicuțelor rezidente acolo.

Înființată în anul 2002 de către Afrodita Roman, în prezent Președinta ACWW pe zona Europa, asociația este alcătuită din circa 50 de doamne pline de generozitate.

Activitățile până în prezent

Până în prezent, membrele asociației s-au îngrijit de acordarea de burse școlare unor eleve din mediul rural care au obținut rezultate bune la învățătură. “De asemenea, ne-am ocupat de derularea unei Campanii de informare a comunității civile, în special a liceenilor în privinta violenței domestice, pe de-o parte și de sprijinire a victimelor violenței domestice de la Centrul de prevenire și combatere a violenței domestice din județul Mureș, prin donații în alimente și produse de curățenie, pe de altă parte”, a menționat Agatha Bianca Bogdan, președinte Asociația Femeia Mileniului III.  Nu în ultimul rând, Asociația s-a ocupat de monitorizarea unui grup de mame și copii cu o situație materiala precară, de îmbunătățirea condițiilor lor de viață și prevenirea abandonului școlar.

Asociația Femeia Mileniului III este afiliata la organizația mondială Associated Country Women of the World (ACWW) (Asociaţia mondială a femeilor din zona rurală), cea mai mare organizație din lume pentru femeile din mediul rural, având 9 milioane de membre în 70 de țări.

Amalia VASILESCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE