FOTO: Cine are K’Arte, are parte de ”Noaptea Albă a Galeriilor” Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 314 Vizualizări

FOTO: Cine are K’Arte, are parte de ”Noaptea Albă a Galeriilor”

Asociația K’Arte a fost gazdă pentru evenimentul „Noaptea Albă a Galeriilor”, în cadrul căruia numeroși artiști și-au expus lucrările spre curiozitatea și bucuria vizitatorilor. Spațiile de desfășurare au fost numeroase și diversificate, și aici amintim: Camera K’Arte, Cafeneaua 112, spațiul B5, Cetatea Medievală, Muzeul de Artă, Piața Petofi, spațiul 3G HUB, satul Cecălaca din comuna Ațintiș și Biserica Evanghelică Viișoara.

„Această ediție a Nopții Albe a Galeriilor la Târgu Mureș este o mare reușită chiar dacă a stat sub semnul diverselor incertitudini legate de pandemie. Vizitatorii au fost extrem de responsabili și le mulțumim pentru acest comportament esențial. În altă ordine de idei, în acest an atât de special ne-am propus să construim proiectul în jurul artiștilor locali, în ideea de a-i apropia pe aceștia de comunitate, Noaptea Albă a Galeriilor fiind un eveniment cu o expunere semnificativ mai mare la public față de o expoziție obișnuită. De la artă video la pictură, trecând prin grafică și instalație multimedia interactivă sau artă sonoră, am încercat să oferim publicului o experiență artistică cât mai bogată, în spații creative, la rândul lor cât mai diverse”, a transmis Eliodor Moldovan, președintele Asociației K’Arte.

Vernisaje la Camera K’Arte

Dintre toate expozițiile, Camera K’Arte a găzduit trei dintre expoziții, acestea aparținând doar artiștilor târgumureșeni.

Prima expozție vernisată a fost cea a Andreei Căbuz, care s-a numit ”AKASHA II.” Căbuz Andrea trăiește și lucrează la Târgu Mureș. Este absolventă a Universității de Artă și Design din Cluj Napoca și doctorand al Universității de Artă din Târgu Mureș. În prezent este asistent universitar al Universității Sapientia.
“Încerc să reprezint în plan fizic vibrația, energia spațiului invizibil. Ce poate să transmită un loc, o culoare, un spațiu, o adiere de vânt? Ceea ce este perceptibil dar invizibil”, a transmis Andreea Căbuz.

Desenele lui Bartis Noémi, au putut fi admirate în cea de-a doua zi, în cadrul expoziției ce s-a înfățișat sub numele „Cotidian”. Bartis Noémi este absolventă a Universității de Artă și Design din Cluj Napoca, sectia grafică. Trăiește și lucrează la Târgu Mureș și Cluj Napoca.

„Desenele lui Bartis Noémi ne trăiesc viaţa”, a afirmat curatorul expoziției, Láng Orsolya

Ultimul vernisaj, dar nu cel din urmă, s-a numit „TRAGAMURA”, semnat de pictorul târgumureșean Herman Levente. El s-a născut în Târgu Mureș în 1976, și a absolvit Facultatea Maghiară de Arte Vizuale. Este unul din fondatorii coloniei de artiști din Élesd, cu numeroase realizări în ultimii ani.

”Lucrările prezentate la Noaptea Albă a Galeriilor sunt inspirate de orașul nostru. După 25 de ani la Budapesta am revenit la Târgu Mureș și am văzut un oraș plin de surprize. Aș dori să redau felul în care percep aceste surprize, plecând de la bagajul de informații pe care le-am adus înapoi cu mine”, a declarat Herman Levente despre picturile sale.

În curtea de pe strada Bolyai numărul 5, împătimiții turului galeriilor au putut viziona o serie de lucrări de artă video realizată de Asociația K’Arte și curatoriată de Kata Ungvári-Zrínyi. Lista artiștilor acestei expoziții este formată din: Berze Imre, Koter Vilmos, Monotremu, Piros Boróka, Cristi Pogăcean, Rizmayer Péter, Szabó Anna-Mária. Descrisă în câteva cuvinte, expoziția ilustrează: aspirații, obiective, limite, culegere, păstrare, natură, poziționare, artă (umană).

„K’Arte este un spațiu foarte mic dar condus de o persoană foarte pasionată și modestă, care depune tot efortul „to keep this alive”, a spus Pálffy Zsófi despre munca lui Eliodor Moldovan și a echipei sale.

Mălina MORARU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE