Iernuțean de 75 de ani șantajat de două femei cu ”fapte compromițătoare” Iernut
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2240 Vizualizări

Iernuțean de 75 de ani șantajat de două femei cu ”fapte compromițătoare”

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Mureș au surprins în flagrant delict luni, 18 octombrie, două femei bănuite de comiterea infracțiunii de șantaj. Cele în cauză au fost reținute pentru 24 de ore.

”În perioada septembrie-octombrie 2021, cele două femei, de 19, respectiv 53 de ani, din Iernut, ar fi constrâns un bărbat, de 75 de ani, din aceeași localitate, prin amenințarea cu divulgarea unei fapte compromiţătoare despre acesta, să le remită în repetate rânduri, diverse sume de bani, mod în care ar fi obținut, în mod injust, peste 5.000 de lei și 300 de euro. În urma activităţilor specifice desfăşurate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, persoanele bănuite au fost surprinse în flagrant delict, în timp ce ar fi primit bani de la persoana vătămată, pentru a nu-şi pune în aplicare intenţia manifestată. În baza probelor administrate, la data de 18 octombrie 2021, faţă de acestea, polițiștii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, să fie prezentate instanței de judecată, cu propuneri legale”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Conform aceleiași surse, ”cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, în vederea probării întregii activități infracționale”, iar acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române – Brigada Operațiuni Speciale Târgu Mureș, precum și de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Iernut.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE