Home / Slider / Accident cu doi răniți pe strada Alexandru Papiu Ilarian

Accident cu doi răniți pe strada Alexandru Papiu Ilarian

Distribuie

Polițiștii mureșeni au fost sesizați să intervină miercuri, 20 octombrie, în jurul orei 17.00, la un accident rutier produs în municipiul Târgu Mureș, la intersecția străzii Negoiului cu strada Alexandru Papiu Ilarian.

”Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că s-a produs o coliziune între un autoturism condus de un tânăr, de 25 de ani, din județul Brașov și un autoturism condus de o femeie, de 53 de ani, din municipiul Târgu Mureș. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto și a unei pasagere, de 34 de ani, aflată în autoturismul condus de tânărul, de 25 de ani, ambele fiind transportate la spital pentru investigații de specialitate. Conducătorii auto implicați au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal deschis în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și cauzelor producerii evenimentului rutier. La acest moment, traficul se desfășoară în condiții normale”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția / Foto: Nistor Bianca – Info Trafic Targu Mures + Radare)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.