Angajări cu vârsta 40+, un succes Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 317 Vizualizări

Angajări cu vârsta 40+, un succes

Implementarea Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, desfășurat prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Mureș, a dat roade. 2814  persoane au fost încadrate în loc de muncă, dintre care 1369 femei, în primele nouă luni ale acestui an. Tot în această perioadă, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj, a fost de 9065  persoane.

Angajări 40+

Din totalul persoanelor care s-au angajat, 1373 au peste 45 de ani, 396 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 326  au între 25 și 35 de ani, iar 719 sunt tineri sub 25 de ani (719 tineri NEET).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1399 provin din mediul urban, iar 1415  persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (966), urmate de cele cu studii profesionale (691), studii gimnaziale (594). Numărul celor cu studii primare este de 201, al celor cu școli postliceale este de 76, iar cei cu studii universitare  sunt în număr de 286.

Potrivit informațiilor furnizate de AJOFM Mureș, din numărul total de persoane care au fost angajate, 914 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.

Mai multe informații puteți afla accesând www.anofm.ro.

Amalia VASILESCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE