Dumitrița Gliga (PSD), mesaj de apreciere pentru Armata României Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 211 Vizualizări

Dumitrița Gliga (PSD), mesaj de apreciere pentru Armata României

Președintele interimar al PSD Mureș, deputatul Dumitrița Gliga, a scris luni, 25 octombrie, pe pagina sa de Facebook, un mesaj special cu ocazia Zilei Armatei Române.

”Glorie deplină și recunoștință veșnică eroilor neamului, căzuți la datorie! La mulți ani ostașilor de astăzi ai Armatei Române, care își slujesc cu devotament patria! Ziua dedicată aniversării Armatei Române se leagă de luptele de la Carei, din anul 1944, în urma cărora a fost eliberat în totalitate nordul Transilvaniei de sub ocupație străină, dar este și momentul în care trebuie să ne gândim cu recunoștință la toți ostașii români ce au sfințit cu sângele lor câmpurile de luptă, sub stindardul tricolor. Cu aceeași recunoștință trebuie să ne gândim și la militarii români aflați în prezent în serviciul Armatei Române, care și-au reprezentat cu onoare țara în misiunile internaţionale de sprijinire a păcii, umanitare şi de combatere a terorismului desfăşurate sub egida NATO, UE sau ONU. Nu este deloc întâmplător faptul că Armata Română este instituția aflată tot timpul în topul încrederii populației. Întotdeauna în momentele grele, armata a fost cea care a dus greul și a plătit prețul suprem. Fără sacrificiul lor ar fi imposibil să ne imaginăm cum ar fi fost cursul istoriei noastre”, a scris deputatul Dumitrița Gliga.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE