”Mai avem nevoie de rezidenți în sistemul medical?” Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 566 Vizualizări

”Mai avem nevoie de rezidenți în sistemul medical?”

Senatorul social-democrat Leonard Azamfirei a adresat luni, 25 octombrie, o interpelare către conducerea Ministerului Sănătății, cu tema ”Mai avem nevoie de rezidenți în sistemul medical?”.

În interpelarea sa, rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș arată că ”este limpede pentru fiecare că în condițiile actuale ale pandemiei COVID-19, dincolo de echipamente medicale, de infrastructură, cea mai valoroasă resursă a oricărui sistem medical este resursa umană calificată”, precum și că ”este binecunoscut faptul că nevoia de specialiști în domeniile specialităților Boli infecțioase, Anestezie – Terapie Intensivă, Pneumologie, Epidemiologie a fost atât de disperată în această perioadă încât am încercat să convertim temporar, cu pierderea de calitate inerentă, specialiști din alte domenii sau chiar studenți, pentru a-i implica în lupta împotriva pandemiei COVID-19.”

”Ministerul Sănătății este autoritatea centrală îndrituită să propună numărul de locuri la rezidențiat care urmează a fi scos la concurs în fiecare an, de regulă, în luna noiembrie. Ministerul Educației își asumă această propunere făcută de Ministerul Sănătății și normal ar fi ca această propunere, făcută anual, să aibă la bază o serie de studii fundamentate a necesarului de resurse umane la nivel național. Rămâne o necunoscută modalitatea prin care este luată decizia de stabilire a numărului de locuri, istoric, în raport cu numărul de absolvenți sau după simpla apreciere a unor funcționari din cadrul Ministerului Sănătății”, a precizat senatorul Leonard Azamfirei.

În aceeași interpelare se mai menționează că pentru sesiunea noiembrie 2021, la concursul de Rezidențiat s-au scos la concurs în aprilie 2021, prin Hotărârea de Guvern nr. 477/21 din aprilie 2021 un număr total de 5.872 de locuri la rezidențiat, număr suplimentat cu 439 de locuri prin Ordinul nr. 2150/14 octombrie 2021.

”Surpriza negativă care apare după defalcarea acestor cifre pe specialități se referă mai ales la specialitățile deficitare: 153 locuri la Anestezie – Terapie Intensivă în 2021 față de 278 în 2020; 116 locuri la Boli infecțioase în 2021 față de în 193 în 2020; 46 de locuri la Epidemiologie în 2021 față de 80 în 2020; 105 locuri la Pneumologie în 2021 față de 173 în 2020. Într-un an de pandemie atât de gravă, numărul de locuri la aceste specialități scade semnificativ! În total, pe domeniul Medicină s-au scos la concurs 3.672 de locuri în anul 2021, la care se adaugă 270 de locuri pe post, față de în anul 4.645 în 2020, o reducere de peste 1.000 de locuri”, a arătat vicepreședintele Senatului României.

Întrebări către ministrul Sănătății

La finalul interpelării, senatorul Leonard Azamfirei a adresat următoarele întrebări ministrului Sănătății: ”1) Argumentele care au stat la baza reducerii numărului de locuri, per total și, mai ales, la cele patru specialități menționate: boli infecțioase, anestezie-terapie intensivă, epidemiologie și pneumologie. 2) Dacă Ministerul Sănătății are o politică de resurse umane acordată cu nevoile de specialiști, cu capacitatea de pregătire în rezidențiat și dacă aceasta există, să mi-o puneți la dispoziție. Dacă aceasta nu există, cine răspunde că aceasta nu există și ce măsuri aveți în vedere pentru asigurarea unei prognoze fundamentată științific? 3) Dacă Ministerul Sănătății are o strategie de colaborare cu formatorii de resursă umană calificată – rezidențiat, discutată și agreată cu universitățile de medicină care sunt răspunzătoare de această formare profesională, conform articolul 174 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011. 4) Dacă Ministerul Sănătății consideră că are capacitatea organizatorică de organizare a pregătirii în rezidențiat, începând cu admiterea, continuând cu formarea profesională și terminând cu certificarea de medic specialist.”

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE