Home / Slider / Centrul Comercial ”Transilvania”, devastat de un incendiu. Ce a declarat șeful ISU Mureș

Centrul Comercial ”Transilvania”, devastat de un incendiu. Ce a declarat șeful ISU Mureș

Distribuie

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Horea” al judeţului Mureş, colonel Călin Handrea, a declarat, marţi noaptea, că stingerea incendiului izbucnit la Centrul Comercial Transilvania din Târgu Mureş a fost una dintre cele mai dificile misiuni pe care le-a avut în carieră, întrucât în acel depozit, care a fost distrus aproape în totalitate, se aflau numeroase butelii de gaz, alcool, spray-uri şi diverse materiale combustibile în cantităţi mari.

”Încă nu am terminat această misiune foarte dificilă pentru că au fost extraordinar de multe substanţe combustibile în acest depozit. De asemenea există şi într-o parte şi în cealaltă extinderi ale depozitului în care sunt depozitate alte materiale, iar în depozitul care arde în continuare sunt foarte multe materiale combustibile, inflamabile, diversificate, au fost destul de înalte ca şi stive, deci a fost una dintre cele mai dificile pe care le-am avut în cariera mea. Ştiam că există multe materiale, dar acum se pare că nici administratorul clădirii nu cunoştea exact, dar erau şi butelii de gaz, alcool, foarte multe spray-uri, materiale combustibile diverse în cantităţi mari. A ars aproape complet hala, iar noi am încercat şi până în acest moment am reuşit să protejăm vecinătăţile pentru că acesta a fost scopul de la bun început. Când am ajuns, incendiul nu era cu flacără deschisă şi se manifesta mocnit, la interior s-a produs un fenomen de ardere probabil flashover, aşa se numeşte în termeni tehnici, care a dus la incendierea instantanee a întregii clădiri”, a precizat presei colonel Călin Handrea.

Şeful ISU Mureş a spus că, în momentul în care a preconizat că se va întâmpla acest fenomen, a retras servanţii din dispozitiv, a adoptat o tactică defensivă şi, din fericire, nu s-au înregistrat victime în rândul salvatorilor.
În plus, lângă hala afectată de incendiu se află şi un depozit cu substanţe chimice, motiv pentru care pompierii şi-au concentrat misiunea pe împiedicarea flăcărilor să ajungă la acel loc.

”Am vorbit cu domnul patron, mi-a confirmat, a fost aici la faţa locului că nu există substanţe care să ducă la o explozie. Am solicitat forţe din alt judeţ. Există o autospecială de la Bistriţa care e la Sărmaşu acum şi ţine cumva locul colegilor noştri pentru că am adus forţele care erau cel mai apropiate de Târgu Mureş şi am mai solicitat încă una acum să o înlocuiască pe cea care e acum la Sărmaşu, pe care o chemăm înspre locul în care ne aflăm acum. Preconizăm că intervenţia va mai dura. Noi nu ne dorim asta, dar credem că până mâine la prânz probabil că va dura”, a susţinut col. Călin Handrea.

La locul incendiului acţionează şase autospeciale cu apă şi spumă, mai există şi o autospecială de 10.000 de litri care asigură alimentarea de la compania de apă, autoscări, ambulanţe, descarcerare, punct de comandă, punct logistic.
”Suntem undeva la 12 autospeciale, iar ca număr de oameni în jur de 100, dacă nu mai bine. Şi toată comanda Inspectoratului e prezentă”, a precizat Handrea.
Purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, locotenent Dan Petru Daniel, a arătat că incendiul a fost semnalat la Dispeceratul 112 la ora 16,20, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii de la Detaşamentul Târgu Mureş, apoi au fost solicitate alte autospeciale de la Punctul de lucru Luduş şi Secţia de Pompieri Sărmaşu.
”Întrucât în interior se aflau foarte multe materiale inflamabile, incendiul s-a manifestat cu foarte mare violenţă, iar după patru ore de intervenţie, plafonul depozitului s-a prăbuşit, iar prioritatea pompierilor este de a opri propagarea incendiului la celelalte depozite”, a menţionat lt. Dan Petru Daniel.

(www.agerpres.ro)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO. Pui drăgălaș de pavian cu mantie, noua vedetă la la Grădina Zoo

Distribuie Un pui drăgălaș de pavian cu mantie este noua vedetă a Grădinii Zoologice din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.