Suplimentări de fonduri pentru investiții la Reghin Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 209 Vizualizări

Suplimentări de fonduri pentru investiții la Reghin

Ședinţa extraordinară în regim de îndată a Consiliului Local Reghin, care a avut loc luni, 25 octombrie, a avut pe ordinea de zi un singur proiect de hotărâre, și anume aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție “Extinderea și reabilitarea corpurilor C6 și C7 la Școala Gimnazială ”Alexandru Ceușianu” din Municipiul Reghin”.

315.000 de lei în plus grație Ordonanței 15/2021

Necesitatea adoptării acestui proiect în regim de urgență a fost dată de Ordonanța 15/2021, care prevede faptul că proiectele de investiții finanțate, integral sau parțial, din fondurile publice, prețul contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale de lucrări aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se ajustează, în condițiile prezentei ordonanțe, prin actualizarea prețurilor aferente materialelor, prin aplicarea unui coeficient de ajustare, pentru a ține seama de orice creștere sau diminuare a costului materialelor pe baza căruia s-a fundamentat prețul contractelor. „Este necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici astfel ca Ministerul Dezvoltării să ne acorde sume suplimentare pentru a reuși să finalizăm acest obiectiv de investiții. Prin Ordonanța 15 s-a creat posibilitatea ca operatorii economici să-și actualizeze prețurile la contractele de execuție la lucrării. Atunci, aplicând această Ordonanță 15 pe toate contractele de lucrări aflate în derulare de către Primăria Reghin, avem sume suplimentare care se vor adăuga la fiecare contract de lucrări în executare. Pentru acest obiectiv de investiții avem o finanțare de la bugetul de stat, de la Ministerul Dezvoltării, iar acești bani, respectiv 315.000 de lei putem să-i solicităm direct, doar că trebuie să ne asumăm actualizarea indicatorilor printr-un HCL”, a precizat Anca Pop, șef Birou Achiziții Publice în cadrul Primăriei Reghin.

Pauză pentru studierea materialului de ședință

Consilierii au cerut o pauză pentru studierea materialului de ședință, aceștia invocând faptul că proiectul a fost trimis doar cu câteva minunte înainte de ședință. „Îmi cer scuze pentru faptul că materialele s-au primit atât de târziu de către consilieri. Nu eram sută la sută siguri că e nevoie de acest HCL. Ni s-a spus în primă fază, telefonic, că putem să transmitem documentele inițiale și apoi vom trimite un HCL în completare, iar în cursul zilei, înainte de această ședință am aflat că e nevoie de hotărârea Consiliului Local. Nu este o sumă enormă, dar e bine să ne gândim la fiecare ban care îl primi în plus, care nu sunt suportați din bugetul local, doar că trebuie să ne asumăm printr-un HCL actualizarea acestor prețuri”, a precizat Anca Pop.

Abținere din partea liberalilor

La reluarea ședinței s-a trecut la vot, proiectul fiind adoptat de consilieri, 10 la număr, restul de cinci prezenți, Raul Sabău, Anabela Holircă, Oana Nicușan, Marius Sabău, Stelian Doru Cătană s-au abținut de la vot.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE