Exercițiu al Forțelor pentru Operații Speciale în județul Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 549 Vizualizări

Exercițiu al Forțelor pentru Operații Speciale în județul Mureș

În perioada 1-12 noiembrie, în facilități de instruire ale Armatei României şi în zonele din vecinătatea localităților Reghin, Brădet, Miercurea Ciuc, Mihail Kogălniceanu și Sângeorgiu de Mureș se va desfășura exercițiul Forțelor pentru Operații Speciale ”Junction Strike 2021 (JUST 21)”.

Potrivit informațiilor furnizate de Biroul de presă a Ministerului Apărării Naționale peste 800 de militari români, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice terestre, aeriene și navale, împreună cu circa 150 de militari străini din țări aliate sau partenere din Georgia, Grecia, Marea Britanie, Republica Moldova, Polonia, Portugalia și Statele Unite ale Americii se vor antrena pe baza unui scenariu fictiv, asociat războiului hibrid, în cadrul unor structuri de nivel operativ și tactic, în format multinațional și interinstituțional.

”Scopul principal al JUST 21 este certificarea a două ținte de capabilități NATO – un Grup Maritim de Forțe pentru Operații Speciale și Comandamentul de Componentă de Operații Speciale – dar va permite, totodată, testarea nivelului de pregătire atins de personalul de conducere și de cel de execuție din structurile de forțe pentru operații speciale aflate în subordinea Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale al Armatei României. Exercițiul urmărește, de asemenea, dezvoltarea interoperabilității în rândul structurilor participante, prin planificarea și executarea de misiuni și operații întrunite specifice forțelor pentru operații speciale, armonizarea procedurilor de lucru în mediul multinațional, toate acestea având ca finalitate promovarea securității regionale, în special în zona Mării Negre”, se arată în comunicat.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE