Cu Erasmus+ în ”Orașul Viorilor”

”Viorile de Reghin”, proiectul Erasmus+ ”Different but together”, coordonat de Liceul Tehnologic ”Gheorghe Șincai” și ultima săptămână dinaintea neașteptatei vacanțe de toamnă au ceva în comun, și e bine că au, căci, dacă mai amânam mult vizita, poate s-ar fi anulat de tot… sau am fi făcut un tur virtual.

Iată ce s-a întâmplat mai exact: în 20 octombrie, cinci elevi, din clasele a XI-a A și XII-a A, profil Banqueting, însoțiți de trei profesori, doamna dir.  Antoaneta Rauca, subsemnata și domnul prof. Marius Veres, au făcut o vizită la ”Gliga Instrumente Muzicale” – Reghin, în cadrul activităților dedicate cunoașterii unor ateliere autohtone care promovează meșteșugurile locale.

Vizită într-un ”paradis al viorii”

Ideea vizitei la unul din producătorii de instrumente muzicale din Reghin a venit firesc, căci viorile de Reghin se bucură de o largă recunoaștere națională și internațională. Îi mulțumim, pe această cale, doamnei deputat Dumitrița Gliga, pentru facilitarea vizitei și doamnei Pop Hortensia, gazda extrem de amabilă, de un profesionalism desăvârșit, care ne-a îngăduit să facem un tur al fabricii și ne-a introdus cu generozitate, prin explicațiile competente oferite, în universul fascinant al creării instrumentelor muzicale, de la gingașa vioară, până la suratele ei mai mari: viola, violoncelul și contrabasul. Am intrat cu emoție în clădirea fabricii, situată la ieșirea din Reghin, fără să știm exact la ce să ne așteptăm.

Înainte de a pătrunde în acest mic paradis al viorii, am fost întroduși în povestea fabricii, care a început ca o afacere de familie, în anii ’90, când, într-un modest garaj de bloc, s-a creat prima vioară Gliga. Afacerea de la bloc a înflorit treptat, cucerind piața instrumentelor muzicale prin participarea la târguri de profil, unde instrumentele Gliga au fost foarte bine primite și au atras recenzii din ce în ce mai favorabile, venite din partea iubitorilor acestor nobile instrumente. Fabrica în sine nu are nimic din atmosfera industrială la care te-ai aștepta, căci lemnul e la el acasă, creând un ambient plăcut și cald, în locul unuia intimidant, distant și rece. Așa ne-am și simțit: ca în mijlocul unei mari familii, care ne-a primit cu multă ospitalitate și a răspuns tuturor curiozităților noastre. Suveranitatea lemnului e vizibilă atât în stilul construcției – scara interioară din lemn, pereții placați cu lambriuri, cât și la nivelul materiei prime. Oriunde privește ochiul, se desfată cu șiruri lungi de viori, din esență de molid sau paltin creț, lemnul-vedetă, adus din pădurile de pe Valea Gurghiului, care necesită, am aflat noi, patru ani de uscare, căci sunetul emis de cutia de rezonanță a viorii e cu atât mai special, cu cât lemnul e mai uscat. Am admirat mii de viori, de la cele de maestru, model Stradivari sau Guarnieri, la cele aflate în diverse faze de finalizare: fețe sau spate, toate în alb, atârnate de tavan, la parter, apoi viori aflate în diferite stadii de lipire cu clei de oase și de lăcuire, la etaj, eclise care așteaptă răbdătoare să unească cele două fețe ale instrumentului și gâturi frumos arcuite, având la capăt melci sculptați cu mare artă. Lutierii reghineni pe care i-am întâlnit, aplecați cu har asupra instrumentului aflat în lucru, sunt adevărați artizani. Așa încât, dacă ne-a intimidat ceva, oferindu-ne, totodată, o lecție de viață absolut necesară, a fost meșteșugul unic, care cere pasiune, talent și dăruire, al maeștrilor lutieri, meserie nobilă pe care atât de puțini o mai cunosc sau practică azi, dar care merită toată aprecierea și susținerea. Le-am și transmis, așa cum am reușit, în zgomotul mașinilor și limitați de măștile de protecție, că au toată simpatia noastră și au găsit în noi ambasadori entuziaști ai artei lor.                       

Am mai descoperit cu imensă bucurie că nu departe de noi, de zgomotul vieții cotidiene, de isteria provocată de pandemia care ne dezbină în vacciniști și antivaccciniști, se întâmplă lucruri absolut minunate, se transmit meșteșuguri milenare, cu tehnici atât de precise și rafinate încât au devenit artă, care supraviețuiesc de-a lungul istoriei, indiferent de circumstanțele exterioare, de cât de prielnice sau potrivinice le-ar fi ele oamenilor. Și asta ne dă un sentiment de siguranță și un dram de speranță, de care avem atâta nevoie în vremuri complicate și descurajante, ca cele pe care le traversăm.                                                

Elevii noștri au nevoie ca de oxigen de reluarea ieșirilor și a activităților extracurriculare, marile sacrificate pe durata orelor online. Așa încât, după experiența inedită a vizitării atelierelor de viori Gliga, nu puteam părăsi Reghinul, într-o frumoasă zi de toamnă aurie, fără un popas la Muzeul Etnografic, replică mai mică a Muzeului Satului, care a completat fericit lista meșteșugurilor practicate în această zonă atât de bogată în tradiții și obiceiuri. Sperăm ca această gură de aer proaspăt, pe care am văzut-o ca pe un recurs la memoria noastră culturală și identitară, să ajungă și la partenerii noștri din Italia, Cehia și Turcia și, revenind la lucruri mai concrete, să continuăm derularea proiectului, cu toate activitățile și mobilitățile incluse, fără alte sincope pandemice sau de altă natură.

Prof. Cristina TIMAR