Interviu cu Nicu Mihoc. Despre onestitate și muncă

În urma unei perioade complicate pentru toate instituțiile de spectacol din România și nu numai, activitatea artiștilor a trecut printr-o perioadă complicată și descurajantă. Am povestit cu Nicu Mihoc, directorul artistic al Teatrului Național din Târgu Mureș, despre ce înseamnă munca actorului nu doar cu sine însuși, ci cu tot microuniversul Companiei „Liviu Rebreanu” în aceste condiții vitrege, dar și despre alte subiecte ce țin de profesie și despre oameni.

„Am muncit enorm în pandemie”

Reporter: Ce puteți să ne spuneți despre cum stau lucrurile în Teatrul Național? Cum a fost activitatea Companiei ”Liviu Rebreanu” în perioada pandemiei?

Nicu Mihoc: Activitatea companiei ”Liviu Rebreanu” a fost foarte prodigioasă. Noi am muncit mult mai mult în perioada pandemică. Hai să o luăm de la începutul perioadei: din martie 2020 când lucrurile păreau simple și că în scurt timp pandemia va trece. Nu, n-a trecut, și nu va trece foarte ușor. E o perioadă foarte grea și pentru instituțiile de spectacole din România, în ansamblu, si pentru umanitate. Dar în toată aceasta perioadă, mă refer strict la Compania ”Liviu Rebreanu”, noi am avut foarte multe evenimente, premiere, proiecte. Ultima premieră pe care am avut-o în 5 martie 2020 a fost „Ultima oră” de Mihail Sebastian, apoi a urmat o perioadă de închidere, îmbolnăviri. Apoi am început munca la „Villa Dolorosa” în regia lui Cristi Popescu de Rebekka Kricheldorf, „Niște Fete” de Neil LaBute în regia Laurei Moldovan, „Hoții” de Conor McPherson, regia Cristi Juncu, care este o preluare a spectacolului de la Teatrul 74 care s-a bucurat de succes și atunci ca și acum. După aceea am lucrat cu regizorul Laszlo Bocsárdi spectacolul „Kasimir și Karoline” de Ödön von Horváth, apoi „Dostoevski-trip” de V. Sorokin în regia lui Horațiu Mihai, „Întoarcerea” de Laurențiu Blaga în regia lui Adi Iclenzan, „Trădare” de Harold Pinter în regia lui Bobi Pricop, și ieșim acum cu ,,Lucruri nespuse” în regia Letei Popescu, un text scris de Leta Popescu și Maria Manolescu. Deci noi am avut o perioadă foarte aglomerată, dar și foarte sincopată căreia întreaga echipă i-a făcut față. Bucuria mea este că 97% dintre angajații instituției s-au vaccinat. Le mulțumesc tuturor pentru această solidaritate colegială. Noi nu putem cere publicului să se vaccineze ca să poată intra la spectacolele noastre și noi să ne urcăm pe scenă fără să fim vaccinați. Nu că suntem o instituție a statului, nu că trebuie obligatoriu să ne vaccinăm, ci că semnalele pe care le dăm către comunitatea noastră trebuie să fie semnale positive, legate de responsabilitate și respect. Perioada pandemică va mai dura. Nu trebuie să ne sperie, nu trebuie să ne fie frică. Cel mai grav lucru pentru un creator, și cred asta pentru că au spus-o alții mult mai deștepți decât mine, este că atunci când ți-e teamă nu poți să fii creator. Pe lângă asta, tot în această perioadă am creat niște proiecte, niște programe pentru care am găsit finanțare, ba la Ministerul Culturii, ba la AFCN, ba la Primărie, ba la E.ON, ba la Aquaserv, ba la Azomureș, cărora le mulțumim și pe această cale. „Impact teatru pentru tineri” este un proiect gândit de Diana Sârbu, în care șase-șapte echipe de câte trei actori, colegi de-ai mei, au fost zi de zi în liceele din Târgu Mureș să le aducă în atenție operele obligatorii. Noi nu ne-am dus acolo ca niște profesori care dau note, ci pentru a-i îndemna spre lectură, pentru înțelegerea și descifrarea operelor pe care le au de studiat, să le vorbim despre personaje, despre situații, despre caractere, etc. Feedback-ul lor a fost extrem de pozitiv. Am găsit în liceele târgumureșene elevi excepționali. Mulțumesc echipei, mulțumesc Inspectoratului Școlar Județean pentru sprijinul necondiționat oferit. Tot în această perioadă Adi Iclenzan a venit cu proiectul Ro.Drama, care aduce în atenție evoluția dramaturgiei românești de la începuturi până azi. Am început cu primul text al lui Costache Caragiale, ”O repetiție moldovenească”, și am ajuns la perioada interbelică. În acest proiect avem un parteneriat cu Filarmonica de Stat din Târgu Mureș. Scopul nostru este să facem o adevărată dezbatere asupra textelor citite; dacă ele mai sunt actuale, se mai pot juca, mai spun ceva publicului de astăzi, etc.

Un alt proiect finanțat de AFCN și de Asociația pentru Teatru Liviu Rebreanu, „Teatru Popular Modern ”, făcut în colaborare cu Universitatea de Artă Teatrală, cu trei studenți ai lui Teodor Cristian Popescu de la masterul de regie și Filarmonica de Stat Târgu Mureș care cuprinde trei spectacole pe același text a lui Florin Lăzărescu care se numește ,,Trei titanici mici” după cartea ,,Lampa cu căciulă”. Cele trei spectacole s-au jucat în aer liber în diferite spații din Târgu Mureș și din comune apropiate, respectiv, Râciu, Sânmartin și Pogăceaua. Bineînțeles, reprezentațiile au fost gratuite.

Avem iarăși o întâlnire de top profesional aș zice eu, „Un nume”, al cărui curator este Theodor Cristian Popescu”. Prima întâlnire a fost cu Grzegorz Jarzyna, unul dintre marii regizori nu numai europeni, ci ai lumii teatrale, directorul artistic al Teatrului TR Warszawa. Manifestarea coordonată de domnul Popescu și de Asociația pentru Teatru Liviu Rebreanu în parteneriat cu Teatrul Național Târgu Mureș a fost o profundă întâlnire despre rolul teatrului, menirea artistului și drumurile estetice contemporane.

Ce e de subliniat e că Asociația pentru Teatru Liviu Rebreanu este cea care a ajutat și organizat toate aceste evenimente prin suportul financiar oferit.

Avem două spectacole invitate în Festivalul Național de Teatru: „Hoții” și „Villa Dolorosa”, două spectacole în regia lui Cristi Juncu, respectiv Cristi Popescu. ”Villa Dolorosa” a fost nominalizat la cel mai bun spectacol în Gala Uniter. Din păcate FNT se ține online, cum s-a ținut și Gala Uniter. Am fost cu „Hoții” și la Festivalul de la Iași. Cred că ne lipsește în direcție un fel de visare, un fel de drum estetic care să ne ajute să ne autodepășim. Aștept o mai mare solidaritate în acest demers din partea direcției generale a teatrului. Aș vrea să se înțeleagă că teatrul fără un fel de direcție de visare nu există. Am muncit mult, și nu poate spune nimeni că am fost plătiți de un an și jumătate fără să facem nimic. Mulțumesc colegilor mei pentru toată munca depusă, îi felicit pentru toate rezultatele profesionale, pentru că respiră într-un fel împreună și pentru că au fost în toată această perioadă solidari.

„Eu nu inventez nimic. Nu vreau nimic pentru mine”

Rep.: Ce se întâmplă cu următoarea stagiune?

N.M.: Nu aș vrea să facem o sărbătoare cu un eveniment specific. Orice scoatem în stagiunea aceasta trebuie să fie un tribut pe care îl plătim celor 60 de ani de teatru. Aș vrea să încheiem stagiunea cu un text al lui Dorel Dorian care s-a montat în urmă cu 60 de ani pe scena noastră și care se numește „Dacă vei fi întrebat”. Încercăm un arc peste timp, să vedem dacă textul acela care a deschis drumul teatrului românesc la Târgu Mureș, după 60 de ani mai are aceeași reverberație. Dorim să continuăm toate proiectele pe care le avem în prezent și să oferim publicului o stagiune 60 generoasă și plină de surprize.

Rep.: Ce obiective există acum? Ce este nevoie să se întâmple în Compania ”Liviu Rebreanu”?

N.M.: Cred că trupa ”Liviu Rebreanu” are nevoie la ora actuală de doi regizori angajați. Aici avem puncte de vedere divergente și nu am de gând să renunț la această idee. O trupă nu crește fără regizori, îmi pare rău. Mă uit la toate trupele lumii, la toate trupele importante. Mă uit la Sibiu, la teatru maghiar din Cluj… sunt niște teatre cu care vreau să ne comparăm pentru că suntem un Teatru important din România, suntem un Teatru important care face ceva dincolo de producții teatrale. Chiar mă interesează asta. Punctele de vedere ale noastre sunt diferite aici. Eu cred că trebuie să existe angajați regizori, managerul general nu. Și eu nu cred că e ok… am făcut și o hârtie în acest sens, nu am primit niciun răspuns. Și am făcut-o în august. Eu cred că Adi Iclenzan, care este un om cu care Teatrul Național a câștigat mult prin aducerea lui aici, trebuie să fie angajat în funcția de regizor în acest teatru. Și din punctul meu de vedere ar mai trebui încă un regizor. Trupa are nevoie de regizori și motivele sunt multiple.

Rep.: Spuneți-ne despre „Un nume”. Despre acest Fest. Cum s-a produs?

N.M.: Pai nu este un festival. Este o întâlnire profesională care poartă denumirea ,,Un nume”. Am spus deja că primul invitat a fost Grzegorz Jarzyna. Vom vedea care va fi al doilea invitat în măsura în care lucrurile se liniștesc. În acest proiect finanțat de Primăria Târgu Mureș și Ministerul Culturii pe lângă alți finanțatori am contribuit și eu și domnul Cristian Popescu cu sume considerabile pentru că dorința noastră a avut un singur scop, ca acest demers să aibă loc. Nu am simțit nici un sprijin din partea direcției generale pentru acest eveniment. În momentul în care faci un asemenea efort și nu simți solidaritatea celorlalți și după asta să spui că e ceva important, mă deranjează. Eu cred că teatrul funcționează așa: vin oameni din echipă cu proiecte pe care le girează și le pun pe masă. Ținta mea în momentul când hotărâm că vom face X proiect este să fiu alături de ei. Să înțelegem că cine face proiectul îl și coordonează. „Un nume” este creația lui Teodor Cristian Popescu, punct.

În profesie mai greșim, e vizibil. Trebuie să avem onestitate profesională. Am citit în toate cărțile bune: „în teatru cine țipă, trebuie să plece”. O spune Vahtangov, Declan, toți marii artiști… în teatru nu se urlă. Nu poți să fii creator în momentul când ți-e teamă. Teama, frica, sunt elementele esențiale care distrug un actor. Nu suport țipetele pentru că nu știu cum să reacționez. Și eu am defecte nenumărate. Trebuie să creăm o bază, pentru că aici sunt foarte multe compartimente în teatru. Teatrul este o industrie. Nu e un lider care spune ce se face și toată lumea execută. Așa ceva nu există în artă. Eu nu creez crize ca să le rezolv. Când lucrurile merg bine stau în spate. Actorul, artistul nu are șef pentru că în momentul ăla vorbim de armată unde lucrurile se execută, nu se discută. Lucrăm cu oameni, cu stări, cu viscere, cu plămâni, cu ficați. Nu poți să faci asta. Eu când simt asta, în momentul ăla am încheiat. Vreau să mă bucur. Am o vârstă, am o pretenție… că vreau să mă bucur. Teatrul e cu liniște, cu înțelegere.

„Nu mă interesează direcția generală”

Rep.: Ce urmează să vedem, dacă toate vor fi în regulă, în viitorul apropiat?

N.M.: Ce ne-am dori să facem în continuare vom stabili în zilele următoare, vom prezenta proiectul pentru stagiunea 60 și după aceea să vedem cum va fi finanțarea. Dacă ne luptăm pentru ceea ce credem și credem cu adevărat, găsim… dacă nu, nu. Aș dori mai multă solidaritate în chestiunea asta. Simt lipsa unei solidarități.

Rep.: Având în vedere că urmează să se termine mandatul domnului Gasparik, aveți în intenție o posibilă candidatură?

N.M.: Nu am nicio intenție. Relația mea, din punctul meu de vedere, cu directorul general, este o relație onestă. E treaba lui ce crede despre, poate să spună și public că nu mă deranjează, dacă are o altă opinie. Am simțit lipsa acestei solidarități. Nu în toate demersurile. Nu m-a interesat și nu mă interesează direcția generală. Ultima mea discuție cu directorul general a fost despre poziția lui, să își precizeze poziția. Dacă vrea să meargă mai departe sau nu. E un tip de relație umană, cu noi cu echipa, dacă suntem o echipă.

A consemnat Mălina MORARU