Preoții din comuna Lunca, protagoniștii  conferinței preoțești de toamnă de la Reghin Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 923 Vizualizări

Preoții din comuna Lunca, protagoniștii conferinței preoțești de toamnă de la Reghin

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din parohia Reghin – Petru Maior a găzduit marți, 2 noiembrie, conferința preoțească de toamnă, în prezența Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei. Începând cu ora 10.00 a fost oficiată slujba de Te-Deum de către un sobor de clerici, după care a avut loc derularea conferinței, lucrările sesiunii fiind prezidate de către ÎPS Irineu.

Întrunirea s-a desfășurat sub genericul „Taina Spovedaniei în viața duhovnicească a preotului și a comunității parohiale”, tema conferinței cuprinzând trei mari capitole: „Aspecte teologice privitoare la Taina Mărturisirii păcatelor în spiritualitatea ortodoxă”, „Importanța Tainei Spovedaniei pentru viața duhovnicească a preotului și a familiei acestuia” și „Aspecte pastorale legate de Taina Pocăinței în societatea actuală secularizată”.

„Cele trei referate din cadrul întrunirii au fost susținute de către părintele Aurelian Mihuț, preot al parohiei Frunzeni, părintele Constantin Tofan, păstor al credincioșilor dreptslăvitori din parohia Logig, și părintele Antoniu Rusu, preot al parohiei Băița.La final, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu le-a adresat clericilor prezenți cuvinte folositoare de suflet și sfaturi duhovnicești, îndemnându-i să își călăuzească activitatea pastoral-misionară după principiile Sfintei Evanghelii”, afirmă reprezentanții Arhiepiscopiei Alba Iulia prin intermediul www.reintregirea.ro.

Sursă foto: www.reintregirea.ro

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE