Liderul UDMR Târgu Mureș, replică pentru Dan Tănasă despre tăblițele bilingve Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2093 Vizualizări

Liderul UDMR Târgu Mureș, replică pentru Dan Tănasă despre tăblițele bilingve

Președintele UDMR Târgu Mureș, Kovács Mihály Levente, a reacționat miercuri, 3 noiembrie, la recenta declarație a deputatului AUR de Mureș, Dan Tănasă, care a afirmat, în urmă cu o zi, că ”au fost sesizate autoritățile competente” care vizează ”administrația UDMR” care ”schimbă plăcuțele din centrul orașului.”

”Este o rușine să avem un astfel de om drept președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse. O persoană care este deranjată de bilingvism nu poate să aibă mult de-a face cu crearea unei adevărate egalități de șanse. Nu avem nevoie de „haiduci” politici precum naționaistul/ extremistul Dan Tanasă. Dacă dânsul ar avea curajul să stea de vorbă cu oamenii târgumureșeni, și-ar da seama că acest oraș este unul deschis la minte, și cei care trăiesc aici au înțeles că împreună suntem mai puternici, mai valoroși și mai eficienți. De aceea poate grupul politic UDMR să soluționeze probleme în colaborare cu toate celelalte formațiuni politice”, a spus Kovács Mihály Levente, care deține și funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș.

În același comunicat remis de Biroul de presă al UDMR Târgu Mureș se mai precizează că ”relația dintre comunitatea maghiară și română din Târgu Mureș este intoxicată de o nouă acțiune antimaghiară marca Tanasă”, respectiv că ”în ultimii trei decenii de democrație s-a dovedit fără echivoc că incitarea la ură de către politicieni și stârnirea tensiunilor interetnice servea la ascunderea faptului că aceștia n-au fost în stare să aibă o carieră substanțială bazată pe muncă constructivă.”

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE