Poliția Mureș, solicitată la zeci de evenimente în 24 de ore Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 329 Vizualizări

Poliția Mureș, solicitată la zeci de evenimente în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii mureșeni au intervenit la peste 75 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 95 de sancţiuni contravenţionale pentru neregulile depistate și au fost constatate peste 10 infracțiuni, a anunțat miercuri, 3 noiembrie, Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
”În perioada menţionată, poliţiştii au acționat, la nivel judeţean, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. S-a intervenit la 77 de evenimente, dintre care 76 au fost sesizate prin 112. În urma activităților, au fost constatate 14 infracţiuni, 2 persoane fiind surprinse în flagrant delict, în cauzele instrumentate a fost dispusă o măsură preventivă, fiind depistate 2 persoane urmărite la nivel naţional. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 97 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 22.000 de lei. Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române, poliţiştii rutieri desfăşurând activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic. Astfel, au fost reținute 8 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare”, se arată în comunicat.
(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE