VIDEO, FOTO: Prima Școală Românească din Târgu Mureș, renovată și resfințită Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2086 Vizualizări

VIDEO, FOTO: Prima Școală Românească din Târgu Mureș, renovată și resfințită

Arhiepiscopul Ortodox al Alba Iuliei, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, a oficiat luni, 1 noiembrie 2021, slujba de resfințire a Primei Școli Românești din Târgu Mureș. Edificiul se află în curtea Bisericii de Piatră din Târgu Mureș și și-a redeschis porțile în urma unor lucrări de renovare capitală și de reamenajare realizate datorită eforturilor părintelui paroh Claudiu Nicoară, cu sprijinul mai multor mureșeni generoși.

Evenimentul s-a desfășurat în aer liber și s-a bucurat de participarea unor oaspeți speciali dintre care îi amintim pe Mara Togănel – prefectul județului Mureș, Soós Zoltán – primarul municipiului Târgu Mureș, Leonard Azamfirei – senator și rector al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Horațiu Suciu – reputat medic chirurg și consilier local, Ciprian Dobre – președintele PNL Mureș, Cornel Sigmirean – istoric, președinte al Institutului de Științe Socio-Umane „Gheorghe Șincai” și Nicolae Băciuț – directorul Direcției de Cultură și Culte Mureș.

Credința, „pavăza de aur a națiunii noastre”

„Fără Dumnezeu nimic nu poate funcționa firesc și normal. El ne-a creat, El ne-a răscumpărat, El ne ține sub aripile de aur ale providenței Sale. Cine întoarce spatele Lui Dumnezeu și Îl ignoră pe Dumnezeu se descompune, va avea parte de eșec, de frustrare, de încruntare și de zbucium. El este atotputernic și alipiți de El și noi suntem puternici”, a afirmat, în debutul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, care astfel a subliniat importanța Credinței în obținerea „sevei de viață dătătoare” sau a „energiei necreată de la Dumnezeu.”

„Dacă noi ne alipim de Dumnezeu vom reuși în tot ceea ce facem, în tot ceea ce ne ostenim și vom putea spune: pot totul în Hristos care mă întărește pe mine. Acest lucru l-au înțeles cu prisosință moșii și strămoșii noștri care ne-au lăsat un sentiment patriotic sănătos. O iubire de țară și de acest neam născut, nu făcut creștin, cum nu se poate povesti. Ei ne-au făurit istoria, ei ne-au păstrat ființa, ei ne-au dat cultura și școala, ei au făcut primele spitale și bolnițe. Prin credința dreptăritoare, prin Biserica noastră strămoșească, pavăza de aur a națiunii noastre. Aceasta a fost deviza lor în vremuri bune. Nihil sine Deo. Nimic fără Dumnezeu”, a făcut Înaltpreasfințitul Părinte Irineu legătura între Credință și Școală.

Legea Strămoșească și calea către Absolutul Divin

Totodată, Arhiepiscopul Ortodox al Alba Iuliei a făcut îndemnul de a-L pune pe Dumnezeu „la prezidiul vieții noastre personale și familiale” și „să implorăm mereu Harul Său” în fiecare activitate pe care o desfășurăm, după care i-a mulțumit părintelui paroh Claudiu Nicoară „pentru ceea ce a reușit să realizeze aici, desigur ajutat de oameni cu inimă bună și cu mână largă.”

„E frumos să prețuim patrimoniul etnic și să valorificăm ceea ce ne-a rămas nouă de la vrednicii noștri înaintași, de la străbunii noștri. Dacă ne uităm trecutul și nu prețuim Legea Strămoșească cu ingredientele ei: Limba, Credința, Datina, Colindul, Folclorul, atunci nu merităm numele de români. Să nu uităm niciodată că așa cum spunea genialul Petre Țuțea neamul românesc este una din minunile lui Dumnezeu în marșul Său pe Pământ și dacă acest neam este o minune datorează asta credinței sale în Dumnezeu, raportării sale perpetue la Absolutul Divin. Credința ne dă noblețe, Credința ne dă bogăție, Credința ne dă celebritate cum inspirat spunea un rapsod transilvan oarecând. Poetul Ioan Alexandru. Nu averea fosta pentru noi semnul de noblețe și renume, ci Credința care ne-a îmbrăcat, cu miros din cealaltă lume. Vă felicit și vă mulțumesc mult pentru că ne-ați prilejuit această frumoasă întrunire, de a fi împreună și de a ne împărtăși din fagurul de miere al comuniunii, pentru că bine și frumos este ca frații, surorile să fie împreună”, și-a încheiat mesajul către credincioși Înaltpreasfințitul Părinte Irineu.

„Un preot de aur, omul lui Dumnezeu”

În continuare, părintele paroh Claudiu Nicoară s-a adresat asistenței, nu înainte de a aduce mulțumiri Înaltpreasfințitul Părinte Irineu „pentru că în vremurile tulburi pe care le trăim și în ciuda rezistențelor care se impun a venit să ne binecuvânteze eforturile de a aduce mai departe credința noastră străbună, prin Rugăciune, prin Educație și prin Cultură.”

„Dumnezeu prin Harul Său și printr-un buchet de oameni generoși ne-a învrednicit de asemenea momente frumoase. Astăzi, prima Școală Românească își redeschide porțile, păstrându-și statutul”, a rostit gazda evenimentului.

„Un preot de aur, omul lui Dumnezeu, după expresia Sfântului Apostol Pavel sau cum zice românul, și de rugă și de fugă, pentru că se face pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea și cu dragostea. Îl prețuim și îl felicităm”, a spus Arhiepiscopul Ortodox al Alba Iuliei referindu-se la părintele paroh Claudiu Nicoară.

Momentul a continuat cu sincere mulțumiri adresate reprezentanților autorităților județene și locale.

„Le transmitem că îi prețuim și noi din toată inima, îl rugăm pe Dumnezeu să îi ajute în misiunea pe care o au, cu convingerea că ne vor fi alături și pe mai departe”, a transmis părintele paroh Claudiu Nicoară.

Arc de timp între 1768 și 2021

Oaspeții aflați în curtea Bisericii de Piatră au audiat apoi un scurt istoric al Primei Școli Românești din Târgu Mureș, prezentarea fiind realizată de către gazda evenimentului.

„Asupra clădirii Școlii nu există un document precis, dar ea exista la anul 1768, fiind mărturisită indirect în ordinul Guvernului din 24 aprilie 1768. Cu siguranță, a fost o clădire modestă în care s-a predat în limba maternă, în dulcele grai românesc, primele semne de cultură, până în anul 1912 când a trebuit să își închidă porțile. După 1912 a fost dată spre locuință cântăreților bisericii și apoi oamenilor de serviciu, suferind transformări. În perioada 1988 – 1990, pe vremea vrednicului preot paroh Nicolae Streza, antepredecesorul meu, la îndemnul preasfințitului Episcop Emilian Birdaș, au loc reparații capitale la clădirea veche, se consolidează și este practic reconstruită păstrându-se arhitectura și dimensiunile originale. Din 1994 și până în 2011 este folosită ca sediu pentru Liga Tinerilor Creștini Ortodocși din Târgu Mureș. Astăzi, după 10 ani, își redeschide porțile și va funcționa aici Școala noastră Parohială, frecventată de aproximativ 20 de copilași, împărțiți pe două grupe de vârstă, 2-5 ani și 6-12 ani, și având ca scop formarea morală a copiilor și a tinerilor noștri, formarea pentru viață promovând o educație sănătoasă și integrală, spre folosul societății dar mai cu seamă orientându-i pe copii spre Împărăția lui Dumnezeu. De aceea, în mod deosebit vreau să o felicit pe doamna preoteasă pentru că ea este cea care se ocupă îndeaproape de ei, și să îi felicit pe copilași care ne vor oferi un moment artistic”, a informat părintele paroh Claudiu Nicoară.

Mulțumiri sponsorilor și donatorilor

Un alt moment cu înaltă încărcătură emoțională a fost cel al mulțumirilor aduse tuturor sponsorilor și donatorilor care și-au adus contribuția reușita proiectului de redeschidere a Primei Școli Românești din Târgu Mureș.

„Vreau să îi mulțumesc sponsorului principal, SC Dafcochim reprezentată de domnii Liviu Cojoc și Radu Fodor. Lor li se datorează toată lucrarea ce s-a impus în amenajarea acestei școli. Și în mod deosebit vreau să îi mulțumesc domnului Liviu Cojoc pentru că nu doar că a ajutat în mod concret, ci fizic a fost prezent aproape zilnic în curtea noastră, pentru a supraveghea toate lucrările care s-au desfășurat, pentru ca ele să fie de calitate. Și mi-a spus cândva: părinte, te rog să îmi pomenești numele numai atunci când te rogi pentru mine. Va trebui să mă ierte acum, dar în opinia mea oamenii care promovează și susțin în mod concret valorile noastre trebuie felicitați public. Vă mulțumim! De asemenea, aduc mulțumiri sponsorilor și donatorilor care ne-au ajutat la achiziționarea mobilierului școlii: Centrul Medical Topmed din Târgu Mureș prin doamna doctor Gomotârceanu Adriana, managerul spitalului, Camera Notarilor Publici din municipiul Târgu Mureș, domnului Baziotis Pavel cu familia, care s-a implicat foarte mult, domnului profesor doctor Mărginean Claudiu și familia, domnului general Mușat Stoica și familia, un foarte bun credincios al parohiei noastre, arhitectului Ban Onoriu și tuturor credincioșilor din parohie care au făcut donații sau au participat la colectele organizate în acest scop duminical. La scopul pe care îl are școala noastră sponsorizările, donațiile, se transformă în fapte bune și fapta bună este cântărită de însuși Dumnezeu”, a subliniat părintele paroh Claudiu Nicoară care a mai transmis mulțumiri clericilor prezenți, părintelui Mihail Bucă, părintelui arhidiacon Vlad Roșu, membrilor Grupului de Muzică Bizantină Anastasios și nu în ultimul rând soției sale, Cosmina Nicoară, care se va ocupa de destinele Școlii, pentru susținere și pentru ”toată implicarea cordială.”

La final, cei prezenți au fost invitați la o agapă în aer liber în acompaniamentul Grupului de Muzică Bizantină Anastasios și a unui grup de artiști de la Ansamblul „Mureșul”, iar copilașii, după ce au prezentat o scurtă scenetă tematică, au intrat în incinta Școlii Românești unde au fost așteptați cu surprize pregătite de către un alt sponsor, societatea mureșeană Herlitz.

Respect pentru înaintași și încredere în viitor

Gândul reamenajării și redeschiderii Primei Școli Românești din Târgu Mureș a fost lansat de omul de afaceri Liviu Cojoc, pe care l-am întâlnit împlinit de modul în care ideea sa a devenit realitate.

”Orice familie de intelectuali români din Târgu Mureș cred că se gândește din când în când la istoria orașului nostru. În aceste vremuri – precum cele din 2020 – avem parcă mai mult timp de amintiri și reflecție. Păstrând mereu vie amintirea părinților mei și văzând placa memorială din curtea Bisericii de Piatră din Târgu Mureș, m-a cuprins un gând… Poate ar trebui făcut ceva, să sprijin restaurarea primei Școli Românești din Târgu Mureș. Să fie ca odinioară… restaurată și resfințită. Adusă la standardele de azi ale unei școli-muzeu. Părintele Claudiu Nicoară și doamna preoteasă au primit cu entuziastm ideea. A ieșit ceea ce ați văzut. Vă invit când aveți timp să o vizitați și întru respect pentru înaintași și cu încredere în viitorul luminat al școlii și al elevilor din Târgu Mureș”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Liviu Cojoc, Mecena – susținător – sprijinitor al restaurării Primei Școli Românești din Târgu Mureș.

Text: Alex TOTH

Foto: Arina TOTH, Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE