Accident cu 20 de mașini implicate, în Sânpaul Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 7317 Vizualizări

Accident cu 20 de mașini implicate, în Sânpaul

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Tâârgu Mureș au fost solicitați să intervină luni, 15 noiembrie, în jurul orei 6.52, la un accident care a avut loc pe un pod de pe raza localității Sânpaul.

”Este vorba de o tamponare ușoară, 20 de autoturisme implicate, o victimă de cod verde cu atac de panică preluată de SMURD”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș.

UPDATE:

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș a remis următorul comunicat de presă:

”În această dimineață, în jurul orei 6.30, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe DN15 E60, în localitatea Sânpaul, cu implicarea mai multor autoturisme.

Deplasați la fața locului, din primele cercetări efectuate, la kilometrul 54+750 metri, polițiștii au stabilit faptul că pe un pasaj de cale ferată din localitatea Sânpaul, în condiții de carosabil alunecos, s-a produs o coliziune, între 20 de autovehicule, care circulau în direcția Târgu Mureș.

În urma accidentului a rezultat rănirea, posibil ușoară, a unei femei, pasageră într-unul dintre autoturisme.

Polițiștii se află la fața locului, pentru efectuarea cercetării locului faptei, se procedează la identificarea și testarea alcoolscopică a tuturor conducătorilor auto implicați, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii evenimentului rutier, urmând a fi luate măsurile legale în consecință.

În acest moment, traficul rutier este blocat, fiind deviat pe sub pasajul de cale ferată, conducătorii auto fiind direcționati spre autostradă.”

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE