
- redactia
- 0 comentarii
- 331 Vizualizări
Nevoile comunității reghinene, în atenția Consiliului Comunitar Consultativ
15 noiembrie 2021La nivelul Municipiului Reghin, prin dispoziția primarului Márk Endre, a fost înființat Consiliul Comunitar Consultativ (CCC), cu misiunea declarată de a de a contribui la identificarea nevoilor și resurselor comunității locale și de a promova implicarea acesteia în vederea soluționării problemelor comunității. Legislația în vigoare prevede în mod obligatoriu constituirea unui astfel de Consiliu, la nivel de comunitate/oraș/comună/municipiu/, din care trebuie să facă minim 10 persoane.
Membrii CCC Reghin
Consiliul Comunitar Consultativ la nivelul Municipiului Reghin este format din Dragoș Pui – viceprimarul Municipiului Reghin, care îndepinește funcția de președinte. Funcția de secretar este asigurată de Laurențiu Bocsas, referent Direcția Asistență Socială. Lista membrilor Consiliul Comunitar Consultativ Reghin îi cuprinde pe Aurelia Carmen Răileanu, director executiv Direcția Asistență Socială, Cristian Paul Bogdan, consilier Direcția Asistență Socială, Marcela Iepure, consilier Direcția Asistență Socială, Marian Stan, consilier Direcția Asistență Socială, Alexandru Ionescu, preot, Mihaela Stanciu, Poliția de Proximitate, Vasile Marian, șef Serviciu Poliția Locală, Emilia Farcaș, psiholog școlar. Cel mai nou membru invitat să facă parte din acest consiliu este Farcaș Mihai-Dan, consilier local și președintele Asociației „Or Lifetime”.

„Cu onoare și pregătit pentru implicare, am acceptat invitația de a mă alătura ca membru în Consiliul Comunitar Consultativ constituit la nivelul Municipiului Reghin. Îmi doresc ca acest nou proiect să-mi completeze experiența în gestionarea situațiilor sociale dificile de la nivelul comunității și experiența mea să aducă valoarea necesară îndeplinirii obiectivelor. Prin prezența mea în acest consiliu, în primul rând să cunosc mai îndeaproape astfel de probleme ce apar la nivel de comunitate, să acumulez experiență în proiecte sociale și să adaug valoare acțiunilor sociale, prin experiența și dăruința mea pentru a vedea rezultate. Pentru mine rezultatul va fi o experiență nouă, iar pentru CCC sper să fie o valoare adăugate ce va ajuta la încheierea cu succes a cât mai multe cazuri sociale (copii fără părinți, copii abandonați, familii defavorizate, etc.)”, ne-a declarat Farcaș Mihai-Dan.
(A. Z.)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu