Un 13 cu noroc pentru popicari Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 173 Vizualizări

Un 13 cu noroc pentru popicari

Cifra considerată cu ghinion este numărul medaliilor obținute de popicarii mureșeni în cadrul finalelor Campionatului Naţional

în probele individuale. Competiţia s-a disputat la sfârşitul săptămânii trecute pe arena Electromureș din Târgu Mureş, a reunit la start popicari de la cluburi din întrega ţară, iar întrecerile s-au desfăşurat la toate cele cinci probe de concurs, respectiv individual clasic, perechi, tandem, tandem mixt şi sprint.

Cele 13 medalii au completat salba duzinei reușite în cadrul întrecerilor recent disputate de sportivele de la Electromureş Romgaz  la Hunedoara în competiția de la categoria Tineret. Reamintim, dintre cele 12 medalii (numărul fiind cel de care provine și cuvântul „duzină”, de la francezul „douze”, adică 12) 6 au fost de aur, iar performerele întrecerilor au fost mureşencele Maria Ciobanu, cu patru medalii de aur şi Fekete Réka, cu două medalii de aur, una de argint şi două de bronz. La competiția seniorilor fetele au reuşit să urce de opt ori pe podium, celelalte cinci medalii revenind băieților.

Premieră pentru titlul cel mai râvnit

Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere a urcat Dan Monica. Ea a devenit astfel noua campioană naţională la cea mai râvnită probă, individual clasic, cu un rezultat de 568 popice doborâte.

O medalie de argint au obţinut Duka Tilda și Maria Ciobanu, la proba de perechi, celelalte șase medalii fiind de bronz. Medaliatele au fost: perechea Fekete Réka – Maria Ciobanu, medaliată și la tandem, Duka Tilda – Seres Bernadett, tot la tandem, Budoi Noemi la tandem mixt, Maria Ciobanu și Szabo Julia Emese în proba de sprint.

Pentru senioare urmează meciul din runda I a Ligii Campionilor, în deplasare, cu echipa germană SKK Poing 98, care se va disputa la sfârșitul acestei săptămâni, mai exact sâmbătă, 27 noiembrie, la München. Pentru deplasarea la acest joc s-au întâmpinat dificultăți, deoarece la întreceri nu vor fi acceptate jucătoare nevaccinate, iar numărul de șase jucătoare imunizate abia a fost atins. Returul va avea pe arena din Târgu Mureş, în 11 decembrie.

Cele cinci medalii cucerite în probele masculine au fost de bronz. Dublu medaliat a fost Boér Lászlo, cu două prezențe pe podium, una la perechi cu coechipierul Benke Zoltán, cealaltă la tandem mixt. Tot la tandem mixt a fost premiat și Lukács Levente, iar Majos Ferencz și Nagy Simon Lászlo au fost medaliați în proba de sprint (cei doi în foto 3).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE