Home / Slider / Mureș: Amenzi pentru nerespectarea carantinei și a restricțiilor!

Mureș: Amenzi pentru nerespectarea carantinei și a restricțiilor!

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul SARS-CoV-2, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, împreună cu jandarmi și polițiști locali au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

”În ultimele 48 de ore, în urma activităţilor desfăşurate în județ au fost verificate peste 65 de societăți comerciale, peste 1.520 de locații de interes, peste 130 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate aproximativ 3.000 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr. 55/2020, în valoare totală de 12.000 de lei, dintre care 3 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 3 pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea/ libera circulație și 3 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/ izolarea”, a informat sâmbătă, 27 noiembrie, Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția)

Citeste si:  Accident cu două victime în Berghia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Mașină răsturnată între Petelea și Periș

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin au fost solicitați să intervină luni, 17 ianuarie, în …