Home / Cultură / La Sângeorgiu de Mureș, toamna se numără bobocii… de flori

La Sângeorgiu de Mureș, toamna se numără bobocii… de flori

Distribuie

Asociația „Sfântu Gheorrghe” din localitatea Sângeorgiu de Mureș a celebrat joi, 25 noiembrie, cea de-a 12-a ediție a taberei de pictură  organizată timp de două săptămâni, în fiecare toamnă. Ziua a fost marcată de vernisarea expoziției la care au putut fi admirate lucrări ce aparțin celor 17 pictori sângeorgeni și, de asemenea, lucrări ce aparțin unor pictori din Reghin. 

Vernisajul expoziției a avut loc în sala Căminului Cultural unde gazda evenimentului, Ilarie Gh. Opriș, președintele Asociației Culturale „Sfântu Gheorghe”, împreună cu  invitații, Sófalvi Sándor Szabolcs, primarul localității, și preotul ortodox Eugen Bărăian, au transformat ziua obișnuită de joi a săptămânii într-un moment emoționant, generator de sentimente plăcute și speranță. 

„Participăm conform tradiției în Căminul Cultural, la vernisarea taberei de pictură „Sfântu Gheroghe” de la Sângeorgiu de Mureș care a ajuns la a 12-a ediție. Tema de anul acesta a fost „florile”. Tabăra s-a desfășurat timp de două săptămâni acasă la fiecare dar tabăra fiind susținută financiar de Primărie, fiecare pictor a primit materialele necesare pentru a realiza picturile. Acesta a fost și scopul, să îi sprijinim și pe cei care sunt începători pentru că avem patru pictori care pictează de mai puțin de un an de zile, ceea ce e foarte bine că sunt din Sângeorgiu de Mureș și completează această echipă plină de suflet și de patriotism local care  în fiecare an participă la activități. Avem o tradiție de 93 de ani de pictură”, a subliniat Ilarie Gh. Opriș.

Lumină și culoare, flori și bucurie

Cuvântul părintelui Eugen Bărăian s-a îndreptat cu bucurie spre cei prezenți din prisma faptului că întâlnirea s-a putut desfășura chiar și în situația potrivnică la care ne supune pandemia, exprimând recunoștința pentru cei care s-au implicat în organizarea și realizarea acestei tabere hibrid.

„Aș vrea să îmi exprim bucuria că ne putem reîntâlni. Cred că cei mai mulți dintre noi am tânjit la această întâlnire și când Domnul Opriș m-a sunat și mi-a spus că urmează să ne reîntâlnim, că urmează să lucrăm fiecare în particular acasă, și să facem o expoziție comună, pentru mine a fost o bucurie în nădejdea și în speranța că poate, poate, lucrurile vor merge pe făgașul cel bun și viața noastră pe care am avut-o înainte, să o redobândim după această pandemie. Ne bucurăm că suntem împreună și aș vrea întâi de toate să îi mulțumim lui Dumnezeu că suntem astăzi împreună în Căminul nostru cultural unde lucrările așteaptă să fie văzute și apreciate. Simezele Căminului Cultural sunt astăzi pline de lumină și culoare, flori și bucurie. Avem credința înrădăcinată în ființa noastră încă de la zidire că viața merge înainte și că harul și puterea vin de la Dumnezeu atotputernicul. Felicitări tuturor pictorilor, binefăcătorilor, consilierilor locali”, a afirmat părintele Eugen Bărăian.

Optimism prin artă

Așa cum au mărturisit și unii participanți, primarul localității este nelipsit de la evenimentele importante pentru sângeorzeni, așa că și de data aceasta Sófalvi Sándor Szabolcs a bucurat inimile participanților cu prezența sa, voia bună și respectul cu care a împărtășit cuvinte frumoase artiștilor prezenți la întâlnire.

„Știți că de fiecare dată particip cu bucurie la acest vernisaj, cu diferența că în anii precedenți puteam vizita tabăra ori la Motelul Gemini ori în altă parte. Acum nu am putut să merg la fiecare acasă deși mi-aș fi dorit să văd în căldura de acasă cum vă mișcați. Probabil ați avut toate condițiile asigurate dar dacă la anul tot așa se vor menține aceste restricții, voi face vizite la domiciliu, bine? Țin să vă mulțumesc în mod special că ați spus „da” să participați și sub această formă hibridă la această tabără de pictură pentru că știu că în timp ce dumneavoastră pictați, nu vă gândeați la lucrurile negative pentru că lucrurile negative se năpustesc asupra noastră dacă deschizi televizorul, oriunde te uiți numai știri negative… începe să ne fie frică. Dar sunt convins că atunci când aveți o astfel de tematică, să pictați flori, sufletul zâmbește și în mod automat și dumneavoastră începeți să zâmbiți și să creați, și iată rezultatul. Prima impresie atunci când am intrat pe ușă, cred că și dumneavoastră ați observat a fost „uau… lumină, uau, flori… sunt binedispus deși vin de pe un șantier unde doar lucruri negative m-au așteptat și aproape că nu am avut timp, în timp ce am venit până la Căminul Cultural să îmi schimb sentimentul acesta negativist dar când am intrat am avut sentimentul pe care îl ai când mergi acasă și te așteaptă patru copii și o soție zâmbitoare”, a spus Sófalvi Sándor Szabolcs.

O cameră a Castelului, închinată artiștilor 

Cu această ocazie, primarul „Satului Cultural al României” Sângeorgiu de Mureș a ținut să menționeze că odată cu dotarea Castelului Mariaffy care va avea loc în următoarele săptămâni, se va amenaja o sală de muzeu dedicată pictorilor localității, în semn de respect și recunoștință pentru aportul de valoare adus în comunitatea atât de frumos sudată.

„O sală va fi dedicată pictorilor sângeorzeni. Când domnul Opris îmi trimitea listele cu cât de mulți pictori sunt, am zis că nu încap toți dar vom găsi o soluție. O să vă rog ca fiecare pictor să aleagă cea mai reușită pictură pentru una singură de la fiecare va fi expusă, și lângă acea pictură va fi un ecran digital în care fiecare vizitator va putea să caute toate picturile dumneavosatră. Vor fi atât de multe ecrane câți pictori sunt în Sângeorgiu de Mureș, cu numele lui. Am insistat ca orice vizitator care vine în castel să nu vadă numai în trecut, numai momente istorice, ci să vadă actualitatea pozitivă, actualitatea încântătoare a comunei, care sunteți dumneavoastră, pictorii”, a mai transmis Sófalvi Sándor Szabolcs.

Pentru că evenimentul de mare însemnătate culturală și sentimentală se datorează eforturilor necontenite pe care Ilarie Gh. Opriș le depune încă, parcă neobosit de povara anilor pe care îi poartă cu demnitate în părul grizonat, participanții cuminți din scaune ascultau fără să clipească povestea care mergea spre sufletele lor. Artiștii sângeorzeni și reghineni care au participat la tabăra de pictură sunt: Abonyi Mária, Gabriela Borda, Nicolae Galat, Ela Gazda, Saveta Lateș, Magyari Juli Anna, Daniela Mare, Iuliana Marin, Maria Mera, Adriana Moldovan, Orbán Ferenc, Ioan Oroian, Klára Pădurean, Krisztina Pădurean, Dorina Petre, Cornelia Todoran, Ana Raita, Rózsa Ștefan Ioan și Veress Zsuzsánna.

„Grele sunt provocările. Mă bucur foarte mult că am ajuns să realizăm această expoziție. De obicei se spune că artistul își arată frumosul din el și automat, aceste lucrări arată și personalitatea și felul de a fi a pictorului. Vreau să mulțumesc în primul rând domnului Opriș pentru că este un om inegalabil pentru Sângeorgiu de Mureș, nu știu peste câți ani se va mai naște unul care a făcut atât de multe pentru Sângeorgiu și este un om care a antrenat atâtea persoane în atâtea activități. Are un fel de a fi că nu poți să îl refuzi”, a transmis artista locală Corina Todoran.

Ilarie Gh. Opriș mai scrie o carte

Spre finalul evenimentului, Ilarie Gh. Opriș a prezentat o carte ce este finalizată în proporție de 90%, care se poate descrie ca fiind o enciclopedie succintă a domnitorilor, voievozilor și regilor României.

„O idee născută la Facultatea de Teologie din Cluj Napoca unde am făcut o expoziție care o lună și jumătate a stat la muzeul din centrul Clujului, cu sfinți români. O doamnă profesor doctor a zis că de foarte mulți ani are în minte să realizeze un album cu domnitori, și văzând cartea cu sfinții români, acum știe cum trebuie să fie. Împreună cu Facultatea de Teologie, cu Universitatea ”Babeș-Bolyai” și cu un colectiv, ne-am apucat de această carte. Modelele și selecția au fost făcute de mine, picturile pe sticlă de doamna Maria Mera, și cartea are deja  „cuvântul înainte” al decanului Universității ”Babeș-Bolyai”, a trei profesori universitari doctori, plus a inspectorului general adjunct al învățământului, etc. E o carte care este concepută și așa gândită ca să fie și pentru copii, și pentru adulți și pentru pensionari”, a povestit Ilarie Gh. Opriș.

Există la Sângeorgiu de Mureș o atmosferă ce te face să crezi că această comună este ruptă dintr-un film cu oameni buni, creativi, onești, care își iubesc reprezentanții aleși pentru conducere, care primesc la rândul lor respectul cuvenit din partea puterii administrative, care parcă sunt liniștiți și împăcați. Oricare ar fi motivul, un lucru este clar, așa cum s-a enunțat și în timpul vernisajului, „orașul Târgu Mureș trebuie să se mândrească cu așa vecini”, și pe bună dreptate, dacă mă întrebați pe mine. 

Mălina MORARU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.