Home / Slider / În Târgu Mureș chiar se fac lupte, și se fac bine!

În Târgu Mureș chiar se fac lupte, și se fac bine!

Distribuie

Avem o mulțime de luptători cu care să ne mândrim, pe care să-i promovăm și pe care să-i susținem, indiferent că o facem adresându-ne personal unora dintre ei sau prin susținerea cluburilor, important este să propulsăm luptătorii la cel mai înalt nivel și să arătăm că suntem uniți pentru comunitate.

Conform informațiilor furnizate de Biroul de presă al Clubului Sportiv Municipal Târgu Mureș, în perioada 26-28 noiembrie a avut loc Campionatul Național Individual de Seniori și Campionatul Național pe Echipe din 2021. Competiția adresată seniorilor s-a desfășurat la Reșița și sportivii târgumureșeni au urcat de șase ori pe podium. Da, de șase!

Rezultate excelente la individual

La campionat au participat nu mai mult nici mai puțin de 199 de sportivi de la 27 de cluburi din toată țara și târgumureșenii au obținut podiumul nu o dată, nu de două, ci de șase ori, după cum urmează: Erik Gombos, legitimat la Clubul Sportiv Școlar (CSȘ) Târgu Mureș, a obținut medalia de argint la categoria 57 de kilograme; Biro Krisztian, cu dublă legitimare (CSȘ și CSM), a obținut medalia de argint la categoria 79 de kilograme; Szep Zoltan, legitimat la CSM (Clubul Sportiv Municipal) a obținut medalia de argint la categoria 86 de kilograme. În continuare, prezentăm ceilalți trei sportivi care au ocupat podiumul: Katona Zsolt, de la CSM, a obținut bronzul la 65 de kilograme; Adrian Recorean, legitimat la CSM, a obținut bronzul la 92 de kilograme și încheiem șirul cu Vlad Boeriu, luptător legitimat la CSM și antrenor în cadrul CSS, a obținut medalia de bronz la categoria 97 de kilograme.

Chiar dacă nu au fost medaliați, Dali Botond a ieșit pe locul 4 la categoria 61 de kilograme și Nyulas Elod s-a clasat pe locul 5 la categoria 74 de kilograme. Amândoi sportivi aparțin de CSȘ Târgu Mureș.

Argint în Superliga masculină

Potrivit aceleiași surse, în Campionatul pe Echipe Superliga de Seniori formaţia târgumureșeană s-a clasat pe locul doi, luptându-se (la propriu) cu Steaua București. Confruntarea s-a terminat cu scorul 5 – 5, bucureștenii reușind să câștige la tuș. Un lucru foarte important, pe care au ținut să îl menționeze ambele cluburi, a fost că formația ce a reprezentat Târgu Mureșul a avut exclusiv sportivi autohtoni, pe când echipa din capitală a cuprins și luptători străini.

Echipa de lupte CSM – CSȘ Târgu Mureș s-a clasat pe locul 2 în finala Superligii masculine, clasamentul final fiind următorul: Steaua București – locul I, CSM – CSȘ Târgu Mureș – locul II și CSM Onești – locul III.

Toți sportivii au concurat la stilul lupte libere.

Luptătorii sunt antrenați de Dragoș Vlad, Gyramati Ferenc și Fazakas Csaba.

Anamaria Luisa MARCU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Conferință regională pe tema combaterii bullying-ului școlar cu participare națională. Ministrul Educației: „Mesajul este- zero violență în școli!”

Distribuie În România, fenomenul bullying-ului este tot mai prezent în viața academică, acolo unde colectivitatea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.