„Tradiții to go”, un miniserial online despre cultura populară cu Serenela Mureșan

1 decembrie 2021

Actrița târgumureșeancă Serenela Mureșan, care activează în prezent în cadrul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, a pornit un proiect ambițios în urmă cu aproximativ un an, în care a readus la viața lumea satului românesc din zona Ardealului, prin expunerea unor tradiții cunoscute sau a altora de mult uitate, într-o serie de videoclipuri disponibile online, cu tematică populară cu care spectatorii să își pornească ziua într-un fel aparte. „Tradiții to go” este un proiect desfășurat sub egida Teatrului Național „Radu Stanca”, în parteneriat cu Muzeul Astra din Sibiu. Cu ocazia lansării unui episod dedicat Zilei Naționale a României, am povestit cu Serenela Mureșan despre ce înseamnă „Tradiții to go”. Vă invit, așadar, să citit aceste rânduri cu speranța ca mai apoi să descoperiți și minunatele filmulețe la care se muncește din greu.

Reporter: Cum a pornit acest proiect?

Serenela Mureșan: Acum de când cu Covidul am început să activăm și online. Noi avem la Sibiu „Scena Digitală” care a și luat premiul Uniter, unde intră spectacolele din repertoriul teatrului dar și altele înregistrate, montate într-un regim mai special, nu acela de spectacol dar și alte două, trei rubrici online: spectacole lectură „Daruri Teatrale” la care s-a alăturat și „Tradiții to go”, proiectul meu. I-am propus domnului Chiriac acest proiect, el a fost de acord și după aceea cu o echipă de doi trei oameni din teatru, cu care lucrez și acum am pornit la drum. A venit apoi ideea de a filma la Muzeul Astra, ei au fost super încântați și iaca-șa am făcut un parteneriat. Experiența mea din televiziune combinată cu actoria m-a ajutat să realizez un proiect, zic eu, pentru sufletul oamenilor. Eu scriu textele, eu regizez, eu centrez, eu dau cu capul…dar mi-am dorit foarte mult să devenim o echipă așa că i-am invitat și pe unii dintre colegii mei actori în proiectul meu.

Rep.: Din ce am văzut, în fiecare episod, te documentezi despre o sărbătoare pe care o integrezi în lumea satului.

S.M.: Am imaginat deja o comunitatea a satului unde există un învățător, un preot, un viceprimar. Totul se întâmplă în jurul personajului principal care este „Fira”. În 6 ianuarie am intrat prima dată, așadar imediat avem un an. Personajul „Fira” a fost inspirat dintr-un spectacol al regizorului Alexandru Dabija, „Moroi”, care încă se mai joacă pe scena Teatrului din Sibiu. Fiind foarte aproape de sufletul meu m-am gândit că prin existența acestui personaj voi reuși să construiesc ceea ce îmi propusesem. Sunt o grămadă de tradiții străvechi pe care oamenii nu le mai țin minte, pe care nu le știu, nu au auzit de ele. Hai că de „Bobotează” știm, de „Sfântul Andrei” știm dar de exemplu am avut „Cosmandinul” sau „Ciurica”, tot felul de tradiții. Este o nișă, pentru o anumită grupă de vârstă să zicem peste 35 de ani, poate 40. Au și o valoare a lor, momențelele, pentru că dau niște informații adevărate, valabile dar pe niște întâmplări imaginate din lumea satului. La început a fost „Fira”, apoi a apărut soțul Gheorghe, apoi vecina Chira, soțul vecinei, sora Jeni, și iaca-șa am reușit să construiesc o întreagă comunitate. Mi-ar plăcea chiar, la un moment dat să fac un spectacol pe scenă. Deocamnadată nu există textul dar avem dramaturgul. Ar fi frumos să se finalizeze acest proiect online cu un spectacol adevărat, viu, cu personaje reale pentru că oamenii au îndrăgit foarte tare acest proiect care prinde bine datorită dulcelui grai ardelenesc.

Rep.:Ce te leagă așa de mult de tradiții și de ce ai ales ca asta să fie tema proiectului?

S.M.: Omul ca să își cunoască prezentul și viitorul trebuie în primul rând să își cunoască trecutul. În al doilea rând, cred că am ajuns la 45 de ani, la o vârstă la care merg cu gândul tot mai mult la origini. Vine o vreme când începi să te gândești tot mai mult la copilărie, la bunici…nu știu dacă ție ți se întâmplă și dacă ai avut bunici la țară dar eu am avut. E o lume acolo care e așa de plină și de frumoasă, autentică, cinstită, reală, corectă, o înțelepciune pe care nu o mai găsești, adică omul de la țară ăla înțelept nu trebuie să citească o sută de cărți ca să zică un lucru adevărat pe gură. El o are din moși strămoși, ceea ce noi oamenii în general, cei care am trecut la oraș nu mai avem înțelepciunea și curățenia… sinceritatea aia frustă și crudă în care vine omul ăla de la țară și îți spune: „nu faci bine ce faci”… acum nu mai vine nimeni să îți zică în față. Oamenii ăștia erau foarte corecți, foarte cinstiți, aveau valori și noi ca popor am uitat lucrurile astea. Dacă le-am păstra în continuare, cred că ne-ar fi mult mai bine, dacă am avea o coloană vertebrală…vorba aia că e patetic să zici „noi nu ne vindem țara” dar așa e, că dacă am avea coloană vertebrală până și în Parlament și am zice „nu ne vindem țara”, pai nu ne vindem țara…că omul de la țară nu vinde nici vaca nici calul că din asta mănâncă. Am simțit să mă întorc la lucrurile astea care mă purifică cumva pe dinăuntru și am simțit dorința să le și spun, să împărtășesc oamenilor asta. A început totul cu un joc și s-a transformat într-o treabă serioasă. Poporul român și-a cam uitat valorile.

Rep.: Uitându-mă la videoclipuri, mă gândeam cum ar fi să existe acest gen de proiect și în zona Moldovei, spre exemplu și care ar fi dinamica, pentru că sunt diferențe între tradițiile diferitelor zone geografice, etnografice, dar la bază sunt construite din același material.

S.M.: Apropo de asta noi avem un episod în care o colegă de-a mea de la Iași, întrerpretează o moldoveancă. De „Ignat”, o să facem un episod cu o colegă care va vorbi cu ungurește. Și eu am simțit chestia asta să „universalizez” tradițiile care în sine sunt aceleași. Limba română este atât de frumoasă și noi am uitat să o vorbim…adică vorbim jumate engleză, mai nou, ceea ce nu e în ok. Uite, vezi? Și eu fac același lucru.

Rep.: Crezi că generația de acum, este impresionată de tema asta populară?

S.M.: Cred că generația de sub 25 de ani nu este interesată deși mi-ar fi plăcut foarte tare…ei se adaptează generației lor. Nu poți să sari din tipar până la urmă…nu știu exact ce să zic.

Rep.: V-ați gândit să propuneți acest proiect pentru a se construi un fel de serial? Pentru că există tot felul de proiecte de genul acesta dar care se îndepărtează de zona tradițiilor.

S.M.: Asta sună un pic prea curajos pentru mine pentru că îmi dau seama că nu pot să fac față singură la treaba asta. Eu scriu, eu regizez, bine că nu filmez…da, mi se pare super faină ideea asta, ar fi un pas înainte, dar nu îmi dau seama cât de mult ar interesa și clar că aș avea nevoie de o echipă. Ca să faci un lucru de calitate, trebuie mai multe minți luminate care să creadă împreună cu mine și să mergem împreună mai departe. Întotdeauna în spatele unui proiect de succes există o echipă de oameni. Uite, că tot m-ai întrebat de tradiții, eu am vrut să le dau o valoare acestor episoade, prin conținut tocmai ca să nu devină kitch.

Rep.: Ce fel de feedback ai primit de la spectatori?

S.M.: Feedback-ul este bun și cred că va funcționa până la un punct. Am încă multe idei și pentru anul viitor, dar totuși ar fi foarte bine să se finalizeze cu un spectacol pentru că mulți dintre prieteni mă întreabă pe rețelele de socializare, după ce văd câte un episod, când va avea loc spectacolul pe scenă. Lumea satului e atât de plină de povești, încât cred că am avea de unde să ne inspirăm. Îmi pare rău că nu pot să sparg internetul, să intru în casele oamenilor, pentru că sunt convinsă că sunt foarte mulți oameni care s-ar identifica poate chiar și pentru o secundă cu personajele mele.

Rep.: De Ziua Națională a României ați pregătit ceva?

S.M.: De 1 decembrie m-a pălit așa un patriotism, personajul meu Fira vă va surprinde. Din ianuarie și până acum am evoluat cu fiecare episod. Mi-am dat seama pe parcurs că mi s-a modificat discursul asta pentru că lucrurile evoluează. Trebuie să te macine mereu câte ceva, să te bântuie ceva că dacă numai stai pe canapea și te uiți la Netflix, nu te bântuie nimic. În momentul în care nu mai ai nimic de spus, s-a terminat.

Rep.: Actorii sunt orgolioși și au personalități puternice. Cum este să lucrezi din postura de actriță, ca regizor, ca scenarist cu colegii cărora trebuie să le dai indicații?

S.M.: Am fost surprinsă că au crezut în mine. Eu am lucrat direct pe ei, pe personalitățile lor, nu am făcut actorie. Fiecare și-a adus aportul personal. Le-am scris textul și pe fiecare i-am întrebat dacă le place și am mers mai departe. Faza e că personajele li se potrivesc lor ca oameni, am vrut să fie simplu…fiecare vine cu universul lui. Și pentru asta le mulțumesc… că au crezut în mine și au pășit împreună cu mine în universul ăsta.