Pregătiri intense la final de an pentru comuna Gornești Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 413 Vizualizări

Pregătiri intense la final de an pentru comuna Gornești

Finalul anului 2021 găsește comuna Gornești în plină activitate, atât în ce privește infrastructura, cât și pregătirile pentru sărbătorile de iarnă. Despre toate acestea ne-a vorbit Kolcsár Gyula, primarul comunei Gornești în interviu care urmează:

Reporter: Anul 2021 se apropie de final. Sub ce auspicii?

Kolcsár Gyula: Ajungem ușor la finele anului 2021, unul foarte fructuos din punct de vedere al realizărilor. Ne așteptam la acest lucru, deși a fost un an destul de greu ca urmare a acestei pandemii. Una peste alta, eu spun că am făcut față cu brio la provocările acestui an. Încercăm să închidem anul, în primul rând cu asfaltările, investiții derulate prin PNDL II. Nu în totalitate deoarece  anul viitor vom mai face șanțurile de scurgere și intrările la cetățeni.În acest sens,  am mai depus o documentație la Ministerul Dezvoltării pentru suplimentarea acestui proiect, ca să putem avea șanțuri betonate și accese la toată lumea. Vorbesc aici de amplasamentele de lângă asfalt, respectiv cei 10 kilometri de drum asfaltat în localitățile Periș și Gornești. Pe lângă asta, facem mari eforturi ca să ne închidem cu proiectul de canalizare. Vreau aici să atrag atenția locuitorilor, să nu se facă o confuzie. Vom face recepția finală dar asta nu înseamnă că de mâine și punem în funcțiune sistemul iar cetățenii vor putea să deverseze apele uzate. Nu. Înseamnă faptul că executantul va închide lucrarea, ceea ce a fost în proiectul început în 2013, va fi funcțional, dar urmează să venim în sprijinul cetățenilor în cursul anului viitor cu branșamentele, moment în care vom pune în funcțiune canalizarea. Spune asta ca nu cumva, în mod abuziv,  să înceapă lumea să se branșeze la canalizare. Facem eforturi foarte mari, momentam se lucrează la Periș, cu subtraversarea căii ferate, o lucrare destul de greoaie, nu prea ne lasă nici vremea. Avem mari speranțe că vom închide lucrările ca apoi  să facem recepția finală în decursul acestei luni. Dacă nu, atunci cu siguranță în primele luni ale anului viitor.

Rep.: Trecând prin Periș, se poate observa mișcare la școala din localitate. Despre ce este vorba?

K. G.: După cum am promis, lucrările la Școala Gimnazială din Periș au început. După semnarea contractului, firma care a câștigat licitația s-a apucat de lucrări. Este o lucrare de anvergură care se va întinde pe durata unui an de zile. Nu e o lucrare care se poate face în câteva luni de zile cât sunt copii în vacanță, și atunci, să putem avansa și să mergem înainte, am decis să se înceapă lucrările încă din acest an. Cei care trec prin Periș pot vedea cu ochiul liber că ne-am apucat de lucrările de modernizare la școala din Periș. Mai exact, corpul nou al școlii va fi supraetajat, ceea ce înseamnă că vor fi săli de clasă, laboratoare, Va fi inclusiv un cabinet medical pus la punct. Partea veche, unde momentan se află secretariatul, va fi de asemenea modernizată. Nu în ultimul rând curtea va fi pavată și pusă la punct.

Rep.: Am intrat în sezonul rece. Ce măsuri au fost luate la nivel de comună?

K. G.: Suntem pregătiți de sezonul rece. Serviciul de dezăpezire din cadrul primăriei nu a fost externalizat, stăm la dispoziția cetățenilor  cu patru utilaje echipate lu lame de zăpadă, atât frontale cât și tractate. Mai mult decât atât, în acest an am achiziționat și o sărăriță profesională cum se folosește și pe autostrăzi în Germania. Eu zic că suntem pregătiți pentru a face față la venirea zăpezii. Acest lucru reprezintă o bucurie pentru cei mici, mai puțin pentru noi. Până acum putem spune că am fost norocoși, nu am avut parte de ninsori cum s-a întâmplat prin alte zone ale țării.

Cu riscul de a ne face un pic de muncă în plus, eu personal m-aș bucura ca de sărbători să avem un pic de zăpadă, chiar dacă acest lucru ar genera o muncă în plus în ce privește dezăpezirea.

Rep.: Ce surprize pregătiți de sărbători locuitorilor comunei Gornești?

K. G.: De trei ani de zile ne tot pregătim să venim în sprijinul celor care se îngrijesc de aspectul estetic  al caselor  în perioada sărbătorilor de iarnă. Noi la rândul nostru încercăm să aducem o atmosferă de iarnă, de sărbătoare prin iluminatul festiv care l-am amenajat la nivelul comunei, cu precădere în localitățile aflate pe Drumul Național, Periș și Gornești, dar și în celelalte sate. Am constatat cu bucurie că an de an tot mai multe case din comună se împodobesc de sărbători și contribuie astfel la spiritul Crăciunului și încântă ochii trecătorilor. De aceea,  primăria comunei Gornești a decis să premieze aceste eforturi.Așteptăm pozele cu casele împodobite pe adresa de email: gornesti@cjmures.ro, însoțite de nume și adresă până la data de 19 decembrie. Fotografiile primite vor fi postate anonim pe pagina de facebook a primăriei și pe baza like-urilor primite în perioada 20 – 23 decembrie, se vor alege câștigătorii.

Rep. Dar în ce privește noaptea de Revelion?

K. G.: Dacă tot am ajuns la sfârșitul anului, cu bune, cu rele, cum a fost toată această perioadă pandemică, pentru cei care nu pleacă din localitate și petrec noaptea de Revelion acasă, vom organiza la miezul nopții un foc de artificii, atât în centrul comunei cât și în centrul localității Periș. Conducerea primăriei Gornești împreună cu toți consilierii și întreg aparatul primăriei urează tuturor locuitorilor comunei Gornești multă sănătate, multă iubire, să aibă parte de sărbători fericite, liniștite și tradiționalul La Mulți Ani!

A consemnat Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE