Home / Consiliul Judetean Mures / Lucrări de restaurare la Biblioteca ”Teleki-Bolyai”

Lucrări de restaurare la Biblioteca ”Teleki-Bolyai”

Distribuie

Plenul Consiliului Județean Mureș a aprobat miercuri, 15 decembrie, cu prilejul unei ședințe ordinare de lucru, documentaţia tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai investiției „Finalizarea lucrărilor de restaurare a picturilor murale din sala festivă a Bibliotecii Teleki-Bolyai”, la valoarea totală a investiției de 162.772 de lei, cu TVA. Investiția va fi realizată în imobilul situat în municipiul Târgu Mureș, strada Bolyai nr. 17, identificat în C.F. nr. 126041/Târgu Mureș, care face parte din domeniul public al Județului Mureș și se află în administrarea Bibliotecii Județene Mureș.

Detalii despre proiect

Potrivit Referatului de aprobare a proiectului de hotărâre, document întocmit de Ovidiu Georgescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș, imobilul în care își desfășoară activitatea Biblioteca “Teleki-Bolyai” Târgu Mureș este monument istoric, iar dreptul de administrare asupra acestuia a fost stabilit în favoarea Bibliotecii Județene Mureș prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr. 85/2019.

”Clădirea a fost restaurată atât în exterior cât și în interior, cu excepția unei săli, care a avut destinația de depozit de cărți, transformat ulterior în sală festivă. Deoarece pe tavanul sălii festive și pe pereții laterali ai Bibliotecii “Teleki-Bolyai” Târgu Mureș au fost identificate noi suprafețe de restaurat, biblioteca dorește continuarea lucrărilor de reabilitare și restaurare, motiv pentru care propune finalizarea lucrărilor de restaurare a picturilor murale, a tuturor suprafețelor de pe pereți și tavan, precum și retencuirea zonelor neacoperite cu picturi ale tavanului”, a precizat Ovidiu Georgescu.

Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție D.A.L.I. a fost întocmită de SC Proiect SRL, iar durata de realizare a lucrărilor va fi de trei luni.

”Clădirea a fost restaurată atât în exterior cât și în interior, cu excepția unei săli, care a avut destinația de depozit de cărți. În urma realizării cercetărilor de parament, specialiștii au descoperit urme de picturi murale pe pereții încăperii, realizate în secolul XVIII-lea de către pictorul sibian Franz Neuhauser. Întrucât la Biblioteca Teleki sunt organizate periodic mini-spectacole și alte manifestări culturale, fostul depozit de cărți a fost transformat în sală festivă”, se menționează în Raportul de specialitate aferent proiectului de hotărâre.

Alex TOTH


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.