Ludușenii, invitați să adopte câini Luduș
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 285 Vizualizări

Ludușenii, invitați să adopte câini

De Crăciun să fim mai buni și cu prietenii necuvântători. Nu poate fi mai mare bucuria părinților și a bunicilor decât fericirea oglindită în privirile luminoase și pure ale copiilor și nepoților la vederea  darurilor minunate așezate sub cetina bradului frumos împodobit.

Seara magică de Ajun este așteptată cu emoții de toți creștinii, fie că bradul este așezat într-un palat, fie într-un bordei. Este și sărbătoarea care îi reunește pe membrii familiei, pe toți cei apropiați într-o colindă uneori religioasă, alteori laică, dar întotdeauna evocatoare de frumoase aduceri aminte din trecut.

Uneori, însă, uităm de prietenii modești, răbdători, veseli ori serioși, dar mereu loiali, adică patrupedele pe care le numim în mod generic, câini. Chiar dacă uneori intervine uitarea, acest sentiment omenesc, personalul de la SC Administrativ Serv Luduș SRL înființată de Primăria orașului Luduș își face datoria și în cadrul Adăpostului pentru câini care a fost amenajat și autorizat la sfârșitul anului 2020 pentru 32 de patrupede. De atunci au fost dați în adopție peste 50 de animale care au ajuns la noile lor gazde. Acum, în adăpost sunt aproape 20 de câini care îi așteaptă pe iubitorii de animale care să îi adopte.

Liviu Popa, directorul Administrativ Serv, spune că adopțiile se fac oricând pe baza unei cereri care este analizată și dacă sunt respectate criteriile stabilite prin regulament, medicul veterinar pregătește câinii, le întocmește pașaportul, îi cipează, vaccinează și sterilizează după care câinii pot fi luați la noua lor casă.

Dar, atenție! Este bine să luăm în considerare cele spuse de Vladimir Hapenciuc, o personalitate cunoscută în lumea chinologiei, înainte de adopția unui patruped: „Gândiți-vă de zece ori, întrebați pe cei cu experiență înainte de a aduce în familie un animal care implică mult angajament și care trebuie să rămână alături de voi până ce moartea vă va despărți! Cineva înțelept a spus: Câinele nu e pentru comozi, săraci și proști! Și nu e pentru copii dacă părinții nu sunt capabili sau dispuși să se implice… nu numai financiar!”.

Și, pentru că este sezonul cadourilor, Liviu Popa precizează că iubitorii de animale pot să doneze hrană adecvată pentru locatarii adăpostului. Nu pentru că aceștia ar fi în pericol, dar așa este frumos de Crăciun. Să dăruiești…

Ioan A. BORGOVAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE