Home / Eveniment / In memoriam: Dan Berindei
sursa foto: Academia Română

In memoriam: Dan Berindei

Distribuie

A plecat la ceruri istoricul Dan Berindei, un aristocrat, un om al secolului XX, descendent al familiei Brâncoveanu.
Dan Berindei a urmat studii universitare la Facultatea de Istorie a Universității din București în timpul celui de Al doilea război mondial, avându-i ca profesori pe Constantin C. Giurescu, Gheorghe Brătianu, Ion Petrovici, Virgil Papacostea, Nicolae Bănescu, Ioan Hudiță, generația de aur a istoriografiei românești interbelice. În timpul studiilor a cunoscut-o pe viitoarea soție, Ioana Ruxandra Hudiță, fiica profesorului Ioan Hudiță, istoric, specialist în istoria diplomației, profesor și om politic, ministru al Agriculturii și Domeniilor în guvernul generalului Nicolae Rădescu. La nunta viitoarei familii Berindei au participat Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Petre Constantinescu-Iași ș.a. iar naș le-a fost marele istoric și om politic Gheorghe Brătianu. S-a încheiat războiul și tânăra familie, ca de altfel toți românii, așteptau ca societatea românească să revină la o viață normală, să treacă peste suferințele produse de război. Dar a intervenit marea schismă dintre Est și Vest, care va rezerva celor din Estul Europei o altă istorie, o paranteză postbelică, un epilog încheiat în 1989. În România, vechea elită politică și intelectuală a fost supusă unei epurări succesive, începând cu anul 1945. În 1950, tânăra familie Berindei se pregătea să petreacă un sejur, câteva zile, la mare. Dar, Ruxandra Berindei a fost reținută în fața casei, fiind întemnițată timp de trei ani. La închisoarea Văcărești se naște fiica familie, Ruxandra, eliberată din închisoare când avea 11 luni. În contextul preluării puterii politice de către comuniști, aproape întreaga familie este arestată și întemnițată: tatăl istoricului este închis și moare la Aiud, tatăl vitreg, Alexandru Balș, moare în închisoarea de la Pitești, este arestată mama viitorului istoric, este arestat Ion Hudiță și soția acestuia. În 1952, istoricul Dan Berindei, angajat la Institutul de Istorie, este destituit și angajat la Cooperativa „Mecanica Nouă,” unde confecționa blacheuri pentru încălțăminte. O întreagă familie este marginalizată, eliminată din viața publică de către un regim politic întemeiat pe minciună și mistificări. O familie care avea în urmă o istorie de câteva sute de ani, participantă la construcția României moderne, descendentă directă din domnitorul Constantin Brâncoveanu. Străbunicii lui Dan Berindei, ambii Berindei, au studiat în timpul lui Napoleon al III-lea în Franța: unul la Școala de Geniu de la Metz, ajungând general și ministru de Război, celălalt, arhitectura, la Școala de Arte Frumoase. A fost unul dintre marii arhitecți ai Bucureștiului. Istoria arhitecturii îl înregistrează drept primul arhitect român de origine română. Fiul său, Ioan D. Berindei, studiază și el Arhitectura la Paris, fiind autorul unor clădiri de referință pentru arhitectura din România de la sfârșitul secolului al XIX–lea și începutul secolului al XX-lea: Palatul Gheorghe Grigore Cantacuzino (astăzi Muzeul G. Enescu), Casa George Assan (astăzi Casa Oamenilor de Știință), Casa Kalinderu, Palatul Culturii din Iași, casele Poenaru și Romanescu din Craiova. Tatăl academicianului Dan Berindei a studiat tot la Paris, de unde în 1916 a plecat pe front, voluntar, pentru a participa la războiul pentru întregire. O familie de boieri care în secolul al XIX-lea au creat România modernă, asemeni altor sute, majoritatea cu studii în Occident. Aproape toată elita României dintre anii 1866 și 1914 provenea din vechea aristocrație, trecută prin studii universitare în Franța, Germania, Italia, Belgia etc. O elită care după 1945, odată cu instalarea regimului comunist, în urma unor procese politice sau în urma unor măsuri administrative, a fost eliminată din viața publică. Victima unor asemenea procese a fost și familia academicianului Dan Berindei. O familie căreia meritele ei istorice i-ar fi fost suficiente pentru a-i asigura unui membru al ei un loc în istorie.

Gloria înaintașilor – o provocare, un legat testamentar
Dar, pentru Dan Berindei, gloria înaintașilor a fost o provocare, un legat testamentar pentru a continua, oferind istoriografiei române, culturii românești o operă impresionantă.
Pasiunea pentru istorie, așa cum mărturisea, a început la vârsta copilăriei, petrecută la București, la Școala „Clemenței”, apoi la Liceul „Spiru Haret”, sau poate în vacanțele petrecute la moșia din Teleorman, la Sinaia sau Costinești, unde familia Berindei avea proprietăți. Un loc aparte în evocările academicianului l-a avut bunica din partea mamei, Ioana, care avea studii la München și în Anglia, care vorbea perfect engleza, franceza și germana și care i-a îndrumat primele lecturi. Certitudinea pentru cercetarea istoriei a dobândit-o odată cu studiile la Facultatea de Istorie, unde l-a avut profesor pe Constantin C. Giurescu, care pentru tânărul Dan Berindei reprezenta „întruchiparea muncii sistematizate și neîntrerupte”, caracterizat prin „metodă, rigoare științifică, calm și erudiție”.

Academician Dan Berindei

Opera istoricului
Primul studiu l-a publicat în 1945, în „Revista Istorică Română”, fiind dedicat participării tinerilor români aflați la Paris la Revoluția din februarie 1948. Au urmat apoi alte studii, publicate în 1947 în „Revista Istorică Română”, în „Arhiva Românească” și în „Hrisovul”. Din anul 1947 i s-a interzis să mai publice, fiind obligat să părăsească Institutul de Istorie. Adevărul este că istoria și, firește, istoricii și juriștii au fost principalele victime ale regimului comunist din anii cincizeci. A fost reintegrat în1955, la începutul anilor ’60 intervenind apoi o relaxare, o liberalizare parțială în planul culturii, care a permis elitelor românești marginalizate până atunci, să revină în institutele de cercetări, să se reintegreze în viața culturală a țării. În 1959 a publicat prima carte, Documente privind Unirea Principatelor. A urmat apoi cartea de autor Aspecte militare ale răscoalei populare din 1821 și Orașul București, reședință și capitală a Țării Românești.1459-1862, lucrare care a reprezentat teza de doctorat a viitorului academician. O carte care refăcea, simbolic, legătura cu unul dintre străbunici, cu Dimitrie Berindei, cel care a scris primul studiu modern dedicat orașului București. Subiectul cărții, reeditată în 2012, reprezenta pentru tânărul istoric de atunci, în 1962, un mod de a evita canoanele istoriografice ale regimului. Istoria Bucureștiului este o carte fundamentată pe documente de arhivă, pe cronici și însemnări de călătorie, o carte despre trecutul străvechi al orașului, despre factorii economici, militari, geografici și politici care l-au impus drept capitală a Țării Românești, despre istoria orașului după 1495, într-o prezentare cronologică cu evenimentele majore care i-au marcat evoluția până la 1862, când a devenit capitala României. Într-o succesiune editorială impresionantă, istoricul Dan Berindei a publică cercetări ce acoperă o arie vastă de subiecte, dedicate lungului secol al XIX-lea: Aspecte militare ale răscoalei populare din 1821, (reeditată în 1991) Cucerirea Independenței, Din începuturile diplomației românești, Revoluția de la 1848, Călători români pașoptiști, Societatea românească în vremea domniei lui Carol I. 1866-1876 (două ediții), Românii și Europa în epoca premodernă și, din nou, Revoluția Română de la 1848-1849. Însemnătatea și programele ei (carte tradusă și în limba franceză), Portrete istorice ale românilor. Domni, regi, eroi, cărturari, oameni politici, literați, scrisă în ideea că: „Modelele sunt necesare mai mult decât oricând… Modelele sunt pilduitoare – învață, educă, sugerează căi de urmat, ieșiri din situații complicate, ce par uneori de nedepășit”, Istoria Academiei Române, mai recent cartea Genealogie și societate, o carte cu un caracter autobiografic. Se adaugă la opera istoricului volumele de izvoare istorice privind perioada modernă a României, marile sinteze de istorie, din care menționăm contribuția la cele două tratate de istorie a României, din 1964 și din 2003, la ultimul în calitate de autor al volumului VII/I și coordonator al proiectului.
O parte din ultimii ani i-a dedicat editării Jurnalului politic a lui Ioan Hudiță, 12 volume, cu note, indice și studiu introductiv.
A publicat 90 de cărți, în calitate de autor sau coordonator, 550 de studii, peste 700 de articole, sute de conferințe, toate într-un demers constant de înțelegere și explicare a secolului al XIX-lea, a unei lumi aflată într-un proces de schimbare fără precedent, cu recuperări semnificative pentru români. Începând de la primele studii publicate după război, a cercetat rolul intelectualității, majoritatea de origine boierească, formată la Paris sau în alte orașe universitare ale Europei, în opera de construcție a națiunii și a statului român modern. Din rândul celor care au studiat în străinătate în secolul al XIX-lea s-a recrutat elita conducătoare a societății românești. În zeci de studii, cărți, colecții de documente a revenit asupra Revoluției de la 1848, expresia romantismului european, operă a intelectualilor entuziasmați de ideea că pot produce reformarea și renașterea Principatele Române. Cu tot eșecul ei, Revoluția de la 1848 a însemnat sfârșitul unei ordini și a născut proiectul național, impus prin activitatea emigrației în atenția Europei, în special a Franței lui Napoleon al III-lea. Proiectul național al generației pașoptiste, Unirea și Independența, vor reprezenta temele prioritare ale istoricului Dan Berindei. Epoca Unirii, titlul cărții dedicată istoriei mișcării pentru Unire și domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a însemnat potrivit istoricul Dan Berindei începutul unei istorii aproape triumfale a românilor: dubla alegere a lui Cuza și crearea statului român, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza și apoi sub Carol I și, în final, dobândirea independenței față de Turcia, act prin care cancelariile europene au fost obligate să recunoască modificarea datelor tradiționale ale problemei orientale. Istoricul are bucuria să constate că printre participanții la momentele decisive din istoria românilor au participat și înaintașii săi: În 1877, Emil Costinescu și Dumitru Berindei erau membri ai Parlamentului și au votat independența ca deputați, iar Anton Berindei, militar și ministru de război, era pe câmpul de luptă, genist. A făcut poduri peste Dunăre și a asistat la predarea lui Osman Pașa.
A revenit mereu, prin studii și cărți, din care peste 60 publicate în reviste și volume din străinătate, asupra evenimentelor care au condus la crearea României moderne, la triumful principiului naționalității, prin unirea românilor într-un singur stat

Ambasador itinerant al istoriografiei române, prezent la toate congresele mondiale de istorie
Timp de peste 50 de ani, Dan Berindei a fost un adevărat ambasador itinerant al istoriografiei române, prezent la toate congresele mondiale de istorie. A susținut zeci de conferințe la reuniuni științifice internaționale, contribuind la cunoașterea istoriei românilor în cercurile universitare și academice din Europa.
O activitate care i-a adus o recunoaștere internațională binemeritată: membru titular al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere, membru titular străin al Academiei Polone de Științe și Litere din Cracovia, membru al Societății de Istorie Modernă a Franței, al Confederației Internaționale de Heraldică, al Comisiei Internaționale de Studii Slave, al Comisiei Internaționale de Istoria Relațiilor Internaționale, al Societății Austriece pentru Istoria Secolului al XVIII-lea, al Societății Europei de Sud-Est de la München ș.a. S-a numărat printre istoricii care au participat la realizare volumelor Spiritul Europei, coordonate de Antoine Compagnon și Jaques Seebacher.
În plan național, recunoașterea i-a revenit mai ales după 1989: profesor asociat la Facultatea de Istorie a Universității din București (în 1990), membru corespondent al Academiei Române în 1991 și membru titular din 1992, președinte de onoare al Secției de Științe Istorice din 2005, vicepreședinte al Academiei Române. A condus în calitate de redactor-șef revistele: Memoriile Secției de Științe Istorice și Arheologice a Academiei Române, Revue Roumaine d’ Histoire, Studii și Materiale de Istorie Modernă, și a fost membru în colegiile de redacție a unor reviste de profil din țară și din străinătate. Historia Urbana, Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane din Tg-Mureș, Cahier „Charles Fourier” din Besançon, Revu d’ Europe Centrale din Strassbourg – Paris ș.a.
A fost o autoritate tutelară a științei istorice românești din ultimele decenii, consecvent cercetării istoriei pe baza surselor primare, pe documente de arhivă, în tradiția erudiției promovată de școala românească interbelică, dar receptiv la tot ceea ce reprezintă astăzi noile metode de cercetare. Reflectând asupra cercetării istorice, Dan Berindei sublinia că istoria nu este și nu trebuie să fie un pamflet sau să reflecte o reglare de conturi, ci trebuie să fie o lucrare științifică întemeiată pe un ansamblu de izvoare, iar acestea să nu fie tratate preferențial și selectiv, ci să înfățișeze „sine ira et studio”, cu obiectivitate, procesele istorice studiate. Sunt convingeri rezultate din vasta experiență acumulată ca istoric, fundamentate pe convingerea că istoria trebuie să reprezinte temeiul educației fiecărui cetățean pentru a-i da pe deplin simțămintele de apartenență și identitate. Fără acest temei de educație națională- spunea D. Berindei – nu putem vorbi de cetățeni conștienți, care să-și iubească patria, să dorească să contribuie la mersul ei înainte și la apărarea ei și a intereselor ei.
Om al cetății, academicianul Dan Berindei a pornit în cercetarea istoriei de la premisa că națiunea și existența ei ca ideal de comunitate există prin cultura tradiției, a valorilor naționale, ca elemente identitare ale poporului român. Istoricii, spunea într-o carte recentă, au datoria să întrețină memoria națiunii, s-o apere și să o afirme peste hotare.

A fost un prieten al istoricilor de la Târgu Mureș
A fost un protector al istoricilor, al oamenilor de știință. A fost un prieten al istoricilor de la Târgu Mureș, vizitând de două ori Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” din Târgu Mureș. În 2013 a primit distincția de Doctor Honoris Causa al fostei Universități „Petru Maior”, ocazie cu care am evocat un episod din istoria familiei Brâncoveanu. Potrivit tradiției, înregistrată pe o carte de către Partenie Matei, fostul preot din Corunca, pe dealul aflat deasupra satului, spre Livezeni, se află „Cripta Domniței”/„A Hölgy kriptája”, unde i-a mărturisit contele Toldalagi a fost înmormântată fiica lui Brâncoveanu. Contele știa că după moartea tragică a domnitorului Constantin Brâncoveanu și a celor patru fii, una dintre fetele domnitorului s-a refugiat în Ardeal, căsătorindu-se cu un membru al familiei Toldalagi. La moartea ei, fiind ortodoxă, nu a putut fi înmormântată în cripta familiei, de religie reformată, ca urmare, avea o criptă separată. Azi se poate vedea doar cripta, goală. După ce i-am relatat povestea despre domnița Brâncoveanu, regretatul istoric mi-a spus că o să revină la Târgu Mureș pentru a vedea cripta. Nu a mai reușit, s-a dus la ceruri să-i întâlnească pe strămoșii săi din familia Brâncoveanu.
Cu Dan Berindei a plecat dintre noi unul dintre ultimii aristocrați din istoriografia noastră, un om bun, generos, distins intelectual, un om în a cărui viață se reflectă, în parte, lumea unui secol, al XX-lea, un secol al extremelor.

Cornel Sigmirean


De asemenea, verificati

Au început lucrările de reabilitare a Sălii Oglinzilor din Palatul Culturii

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.