Home / Sighișoara / Sighișoara: Dosar penal pentru desenarea a două svastici

Sighișoara: Dosar penal pentru desenarea a două svastici

Distribuie

Poliţiştii din Sighişoara au deschis un dosar de urmărire penală pe numele unui tânăr de 15 ani, pentru utilizarea în public a simbolurilor antisemite, fiind bănuit că este autorul celor două svastici desenate pe doi stâlpi aparţinând sinagogii din municipiu.
”La data de 24 decembrie a.c., la sediul Poliţiei au fost conduse cinci persoane, pentru clarificarea cu exactitate a situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale ce se impun. Faţă de un tânăr, în vârstă de 15 ani, din Sighişoara, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de utilizare în public a simbolurilor antisemite, conform Legii 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului”, a anunţat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.
Simbolurile au fost descoperite desenate în seara zilei de 22 decembrie, iar imediat după sesizare poliţiştii au început cercetările.
”Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Sighişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Tache Ionescu din localitate, pe doi stâlpi ce aparţin Sinagogii evreieşti sunt desenate două simboluri svastica. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii de investigaţii criminale. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările comiterii faptei”, a precizat IPJ Mureş.

(www.agerpres.ro)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.