„A fi sau a nu fi… sănătos pe scenă?”, sau o carte despre disciplină Cultură
  • Malina Moraru
  • 0 comentarii
  • 436 Vizualizări

„A fi sau a nu fi… sănătos pe scenă?”, sau o carte despre disciplină

Conf. univ. dr. Maria Dorina Pașca, cadru didactic al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” și profesor asociat al Universității de Arte din Târgu Mureș, Mihăiță George Gavra, asistent medical la Centrul Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice din cadrul UMFST, specializat în nutriție totodată student al Universității de Arte din Târgu Mureș, specializarea „Artele spectacolului – Păpuși-Marionete”, împreună cu studentul în anul III al Universității de Arte,  specializarea „Artele spectacolului – Actorie”, actor colaborator la Teatrul de Artă Deva și fost voice-over actor, actor de dublaj și voce, Cosmin Petruț, au colaborat pentru lansarea unui „manual de sănătate” ce întrunește elemente ale artei spectacolului, nutriției, psihologiei, sfaturi despre conduita artistică, exerciții de dezvoltare personală, povești cu tâlc, și multe alte aspecte atât de importante în construcția artistului din momentul „uceniciei” până la pragul așa-zisei independențe profesionale și dincolo de ea. 

„Nutriția și arta spectacolului” a fost lansată în luna noiembrie în cadrul ediției a șaptea a Festivalului Internațional Studio – „Întâlnirea Școlilor de Teatru”, organizat de Universitatea de Arte din Târgu Mureș. Într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi, Cosmin Petruț, unul dintre cei trei autori ne-a povestit despre călătoria tridimensională a redactării unui „manual” valoros atât pentru studenții din lumea teatrului cât și pentru studenți și profesioniști din alte domenii.

Reporter: Cum s-a născut ideea de a scrie o carte, un „manual de sănătate pentru artiști”, dacă putem să îi spunem așa? Ce a declanșat nevoia de a scrie această carte?

Cosmin Petruț: ”Nutriția și arta spectacolului” s-a născut inițial dintr-o discuție avută cu Mihăiță Gavra despre extenuarea fizică și psihică a artistului. Îmi aduc aminte, semestrul trecut aproape de sesiune cum alergam între repetiții: repetițiile mele de la clasă, atât pentru examenul de teatru realist psihologic, cât și pentru cel de teatru antic, dar și repetițiile pentru exemenele colegelor de la regie. La un moment dat am ajuns în punctul în care dimineața repetam la teatru antic, după masa repetam la teatrul popular, tip de limbaj – benzi desenate, seara la Strinberg, Gogol, Caragiale, iar noaptea făceam coregrafii pentru celălalt examen de teatru popular, tip de limbaj cabaret noir. A fost extenuant, iar oboseala a fost crâncenă, însă am putut să-i fac față pentru că m-am hrănit corespunzator și pentru asta îi multumesc colegului meu, Mihaiță Gavra. I-am prezentat ideea doamnei psiholog Pașca, iar dumneai nu doar că a spus da, ci ne-a și susținut cu toate forțele pentru ca acest proiect să iasă la lumină, ocupându-se îndeaproape de toate detaliile pe care noi nu le cunoșteam despre ceea ce înseamnă să scrii o carte.”

Cosmin Petruț
George Mihăiță Gavra
Maria Dorina Pașca

„Nu schimbi nimic mutându-ţi cuibul tot timpul. Mirosul care te deranjează nu vine de la cuiburi, ci de la tine”

Rep.: Există o documentare din punct de vedere psihologic a „studentului adolescent”. Această parte a cărții voastre s-a născut din procesul psihologic prin care ai trecut și tu la rândul tău? Cât de important este ca un actor tânăr să fie aplecat spre studiul psihologiei?

C.P.: Da, am trecut și eu, încă trec și cred că voi trece toată cariera mea. Este extrem de important să te cunoști pe tine și să te înțelegi pentru a ajunge să înțelegi pe altcineva, iar acel altcineva este personajul. Cum poți tu ca actor să te raportezi la o traumă cehoviană, dacă nu ai aplecare spre psihologie? Nu poți! Prin actor, personajul se întrupează, iar dacă nu-i cunoști istoricul familial, social, psihologic sunt șanse să-l joci superficial.

Rep.: Revenind la nutriție, există o serie de concluzii ce ține de modul în care studenții de la diferitele specializări își gestionează mesele în timpul zilei. Ați colaborat în acest sens printr-o analiză a colegilor din cadrul univesității? Cum ați ajuns la această statistică?

C.P.: Am folosit metoda chestionarului și metoda interviului în care am vorbit cu foarte mulți studenți de la diferite specializări ca să înțelegem unde sunt plusuri, unde sunt minusuri și ce se poate corecta. Studenții Universității de Arte din Târgu Mureș au primit cu entuziasm propunerea noastră și ne-au prezentat stilul lor alimentar, însă eșantionarea subiecților nu s-a limitat doar la Târgu Mureș, ci am avut respondenți și de la celelalte universități și facultăți de profil din țară.

„Învaţă-mă să merg şi voi alerga. Învaţă-mă să privesc şi voi vedea”

Rep.: În „Actorul invizibil” se vorbește despre disciplina actorului din toate punctele de vedere. În cartea voastră, iarăși, este clar vorba despre disciplină. În ce măsură v-a schimbat stilul de viața procesul acesta al realizării ei? Dacă ideea a pornit dintr-o necesitate, să-i spunem, drumul acesta v-a disciplinat mai mult?

C.P.: Fără doar și poate! Eu vin dintr-o zonă de graniță dintre actorie și televiziune, zona dublajelor desenelor animate și serialelor, iar disciplina era obligatorie pentru că, asemenea teatrului, se lucra în echipă. Am început la 12 ani și am dublat până la 21 și cunoscând rigoarea locului de muncă, dacă pot să-i spun așa, de mic, odată ajuns la scenă m-am adaptat rapid disciplinei. Sigur că din exterior pare că e joacă, glamour, aplauze, dar procesul, bucătăria internă?… Un lucru e cert: pentru a da randament, ai nevoie de hrană, hrană calitativă care să-ți susțină fizicul și psihicul pentru a crea.

Rep.: Bulimia, anorexia, obezitatea, anxietatea, și alte astfel de afecțiuni sunt destul de des întâlnite în rândul artiștilor și nu numai. Cum vă propuneți ca „îndrumătorul” vostru să ajungă la cât mai multe persoane care au atât de multă nevoie de sfaturi utile și bine documentate?

C.P.: ”Nutriția și arta spectacolului” este o carte recunoscută de Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior și este o carte din suflet pentru suflet. Nu am comercializat-o, ci am dăruit-o. Deocamdată se găsește în format PDF pe site-ul Bibliotecii Județene Mureș, urmând să ajungă și fizic, dar poate fi împrumutată și de la biblioteca Universității de Arte din Târgu Mureș, biblioteca Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, biblioteca Universității din Oradea, iar după Anul Nou va ajunge în București. Ne-am propus ca până în iunie 2022 să ajungă în bibliotecile orașelor universitare, iar până la finalul anului viitor în toate bibliotecile din țară.

Vă invit să parcurgeți această carte, pe care am primit-o la rândul meu cu bucurie, pentru a descoperi pe lângă detalii și învățături spicuite din marii teoreticieni și practicieni de teatru, exerciții pentru sănătatea emoțională, planuri de nutriție, dar și scrieri de domeniu artistic ce pot oferi ajutor în momente de impas prin care fiecare dintre noi trecem în anumite perioade ale existenței noastre.

„A dobândi un echilibru între cuvânt, mişcare şi hrană, certifică progresul şi cunoaşterea, evoluţia şi valoarea în timp. A aduce pe scândură, masa din bucătărie în rol principal şi a găsi reţeta reuşitei şi a succesului, demonstrează că toate ingredientele s-au regăsit în distribuţie, dând gust, mireasmă şi culoare. A fi sau a nu fi… sănătos pe scenă?!?! Aceasta-i întrebarea!”

A consemnat Mălina MORARU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE