INTERVIU. Dr. Lorena Elena Meliț: ”Dacă nu gândești cu sufletul, nu poți să faci pediatrie”

”Este o artă să poți să te transpui în pielea copiilor, să poți interacționa la nivelul lor și să gândești cu sufletul”, este de părere Dr. Lorena Elena Meliț, medic specialist pediatru în cadrul Clinicii de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. Iar pentru a putea interacționa cu copiii, se prezintă în fața lor cu un întreg ”arsenal de luptă”, adică bună dispoziție, un zâmbet uriaș pe față, cu o uniformă colorată menită să capteze atenția celor mici și o mini păpușică atașată la halat. Patologia pediatrică este una vastă, cu multe provocări în încercarea de a identifica simptomele copilului, de a colabora și comunica cu el și cu părintele. Într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi, medicul pediatru vorbește despre provocările specialității pe care o îndrăgește, dar vine și cu o serie de sfaturi pentru părinți.

Reporter: Care a fost momentul în care v-ați dat seama că medicina este cariera potrivită pentru dumneavoastră? Și cum ați ales pediatria?

Dr. Lorena Elena Meliț: Medicină am vrut dintotdeauna. Când eram mică și eram întrebată ce vreau să fac când voi fi mare întotdeauna răspundeam că vreau să fac medicină. Undeva la liceu, în clasa XI-a – a XII-a, s-au mai schimbat lucrurile și m-am orientat spre altceva. Mi-am depus dosarele și la alte facultăți, dar mi-am spus că dacă intru la medicină înseamnă că asta trebuie să fac. Și am intrat. Pe parcursul anilor de facultate, prin anii V-VI m-am orientat spre pediatrie, la un moment dat spre neonatologie. Mă gândisem și la ideea de a alege ginecologie, chirurgie sau alte ramuri. Dar întotdeauna mi-au plăcut copiii și având și frați mai mari mereu am stat în preajma nepoților mei. În momentul în care am fost nevoită să aleg a fost o altă dovadă că nu te poți împotrivi sorții. Voiam foarte mult un post de neonatologie care era scos în acel moment, dar așa a fost să fie și, prin urmare, am intrat la pediatrie și am zis să văd ce îmi oferă viața. Mi-a oferit ceva minunat și cred că am cea mai frumoasă meserie din lume, nu cred că este ceva mai frumos decât să lucrezi cu copiii. Am început să lucrez sub îndrumarea unui om deosebit, doamna Profesor Doctor Oana Mărginean, care este și coordonatorul meu de rezidențiat pentru cea de-a doua specialitate, gastroenterologie. Cu dânsa am lucrat în toți acești ani de rezidențiat și de aici și foarte multă experiență dobândită într-un timp foarte scurt.

În fiecare lună fac șapte gărzi, dar în loc să ajung foarte obosită acasă, ajung plină de energie și mereu ies cu zâmbetul pe buze din spital. Cred că aceasta este cea mai mare recompensă pe care ți-o poate oferi viața pe plan profesional.

Rep.: Ați îmbrățișat și cariera universitară, iar partea de cercetare ocupă un loc important.

L.E.M.: Da, o dată ce am ajuns să lucrez pe pediatrie, într-un spital universitar, inevitabil am avut de-a face și cu studenții și treptat am început ca intern în Universitate, să predau la disciplina de pediatrie, mi-a plăcut extrem de mult acest lucru, motiv pentru care am ajuns să fiu asistent universitar, mai apoi șef de lucrări pe disciplina pediatrie. Aș zice că am o relație bună cu studenții, în ideea în care sunt destul de apropiată de vârstă de ei și îi înțeleg puțin mai bine.

Îmi place foarte mult să fac cercetare și să scriu articole. Cred că este extrem de frumos să poți să faci cercetare și să împărtăşeşti din propria experiență, mai ales din punct de vedere al cazurilor pe care le tratezi, pentru că fiecare caz este deosebit.

Rep.:  Ce deosebește un copil bolnav de un adult bolnav?

L.E.M.: Acea dogmă conform căreia un copil este un adult în miniatură este total greșită, niciodată un copil nu va fi adult în miniatură. Copiii au modul lor de reacționa, de a prezenta simptomatologia, care este complet diferită de cea a adultului. Nu există tipar, fiecare trebuie abordat individual, după personalitatea lui. Este important să intri în sufletul copilului, dacă el nu te acceptă, nu vei reuși să interacționezi pe limba lui. Uneori, ca pediatru mai trebuie să te prostești, să te maimuțărești, să te joci cu ei, pentru că altfel nu-și vor deschide sufletul în fața ta. Cu atât mai mult în cazul celor mici, care nu știu să vorbească. Dacă nu te plac, nu vei reuși nici măcar să-i atingi, dacă plânge nu vei ști dacă îl doare ceva sau pur și simplu este speriat de tine. Aici mai este un aspect important, relația cu părintele copilului. Dacă părintele nu are deplină încredere în tine, copilul va simți acest lucru și reacționează și el ca și răspuns la sentimentele părintelui. De aceea, este important pentru copil să vadă că mama te acceptă și se simte comfortabil în prezența ta, atunci și anxietatea lui se va diminua.

Rep.: Știu cei mici să descrie simptomele afecțiunilor pe care le au?

L.E.M.: Undeva după vârsta de 4-5 anișori mai reușești să-i întrebi, eventual le arăți o păpușă și întrebi unde o doare, iar copilul va transpune în acea păpușă ceea ce simte și atunci e foarte posibil să-ți răspundă în mod adecvat. Pe de altă parte, sunt poate și puțin șmecheri, pentru că de multe ori imită, trebuie să fim foarte atenți și la acest aspect. Au tendința de a imita, la o a anumită vârstă, undeva între 3 și 5 ani anișori, dacă stau cu bunica sau cu părinții, e posibil să spună că îi doare burta, că îi doare spatele, ceea ce spun cei cu care stă așa vor zice și ei. Este foarte greu să-i explici unei mame și să te și creadă că nu are nimic organic, că e doar partea emoțională și psihologică.

Este o artă să poți să te transpui în pielea copiilor și să poți interacționa la nivelul lor și să gândești cu sufletul. Dacă nu gândești cu sufletul, nu poți să faci pediatrie.

Rep.: Care sunt provocările unui tânăr pediatru la început de drum?

L.M.: Stabilitatea este cea mai importantă. Să îți găsești un loc undeva unde să te încadrezi perfect și emoțional și profesional. Este foarte greu  la început de drum. În momentul în care termini facultatea nu știi în ce direcție să o iei pentru a fi bine. Da, este important și aspectul financiar, pentru că altfel nu ne putem descurca, dar, atâta timp cât sufletește suntem mulțumiți, nu primează aspectul financiar.

Rep.: Spuneați că urmați un al doilea rezidențiat, cel de gastroenterologie. Ce v-a determinat?

L.E.M.: Am lucrat foarte mult cu doamna profesor care este gastroenterolog pediatru, am avut de-a face cu această patologie și cred că acesta a fost și motivul pentru care am ales să fac al doilea rezidențiat în specialitatea gastroenterologie pediatrică. Patologia digestivă m-a pasionat dintotdeauna, teza de doctorat e făcută pe aceeași temă, multe din articolele publicate sunt pe patologie digestivă. Este o patologie foarte des întâlnită în practică. Se și spune că abdomenul este cutia de rezonanță a întregului organism la copil. De obicei, dacă nu vrea să meargă la școală, cel mai frecvent va spune că îl doare burtica.

Rep.: Care sunt cele mai frecvente afecțiuni cu care ajung micuții pacienți la pediatrie?

L.E.M.: În patologia pediatrică depinde foarte mult și de sezon. În sezonul rece este clar că avem de-a face cu afecțiuni respiratorii, de la bronșiolite, până la pneumonii, iar în sezonul primăvară-vară de obicei vin cu afecțiuni digestive, boala diareică acută, care este extrem de frecventă. Gastrita este foarte frecventă la adolescenți și copiii de vârstă școlară fiind generată de stres. Stresul cauzat de părinți, dar și de cadrele didactice, este cel mai frecvent la această vârstă, iar stomacul este primul care „răspunde” ducând la hiperaciditate. Pe lângă acestea, mai este și programul haotic al familiei, care nu le oferă frecvent o alimentație corespunzătoare și atunci va accentua suplimentar acest lucru.

Mai vorbim și de concurența dintre copii încă de la grădiniță, dorința de a face mai mult decât colegul pentru că așa îi place lui mami și lui tati. Poate că ar trebui să ne gândim la aspectul emoțional al copilului. Trebuie înțeles fiecare copil, nu neapărat cât poate, cu siguranță că dacă e stimulat va putea, dar trebuie doar să găsim metoda adecvată prin care să-i stimulăm, nu neapărat să le impunem o stare de stres continuă.

Rep.: Ce sfat oferiți părinților privind modul în care să managerieze cazurile în care copilul lor dezvoltă simptome pe bază de stres?

L.E.M.: Trebuie să-și cunoscă foarte bine copilul. Dacă nu-și oferă suficient timp să cunoască și să înțeleagă propriul copil nu vor ști care este metoda. Dacă la unii funcționează metoda pedepsei, dau un exemplu, a condiționării, cel mai probabil la alții nu va merge, iar părintele va trebui să încerce să-l facă pe copil să înțeleagă de ce e mai bine să procedeze într-un anumit fel şi nu în altul. Întotdeauna aceste patologii psihologice au fost considerate o stigmă. Este cel mai greu pentru un părinte să accepte aceste patologii de ordin emoțional sau psihologic, dar trebuie să conștientizeze că și acestea sunt patologii, la fel ca celelalte, pentru că o tulburare emoțională trebuie tratată și gestionată cât mai precoce, altfel degenerează. Din păcate, avem foarte multe tentative de suicid la adolescenți. Unele sunt în scop demonstrativ, am avut și caz în care a luat câteva tablete de probiotic, dar am avut și alții care au luat ceva mai periculos. Motivele sunt multiple, fie că au luat notă mică la școală și vor fi certaţi, fie că părinții s-au certat între ei, că unul din părinți sau ambii pleacă în străinătate sau s-au certat cu iubitul sau iubita. Degeaba cerți copilul în acele momente pentru că dezvoltă frică, iar riscul e vital.

Rep.: Suntem în perioadă de pandemie, au fost și sunt cazuri de infecții COVID și în rândul copiilor. Cât este de periculoasă această afecțiune la copii?

L.E.M.: Din fericire, cazurile pediatrice de COVID-19 simptomatice sunt mult mai puține comparativ cu ale adulților. Anul acesta, însă, avem destul de mulți pacienți pediatrici cu Covid, care au și simptomatologie. Constant, de când a început valul 4, sunt 3-4 pacienți sugari internați cu simptome respiratorii sau digestive. Cazuri grave de COVID la copii nu am avut, decât la cei cu patologii asociate, iar cazurile cu evoluție fatală au fost la cei cu malformații cardiace sau deficite imunologice.

Vreau să atrag atenția în mod deosebit asupra sindromului pediatric inflamator multisistemic post COVID-19 sau PIMS. În ultima jumătate de an am avut peste 10 astfel de cazuri. Această patologie este extrem de severă, în sensul în care apare o inflamație sistemică foarte exarcebată în organism, cu febră mare, de obicei cu afectare cardiacă. Mulți dintre pacienți au fost cu insuficiență cardiacă, tranzitorie ce e drept, adică la majoritatea a revenit funcția cardiacă, dar trebuie acordată o atenție sporită deoarece riscul de tromboze sau accidente vasculare cerebrale – AVC – este extrem de mare. Am avut, din nefericire, pacient care a avut PIMS și AVC, a recuperat foarte bine funcția membrului inferior, dar a celui superior a rămas deficitară. Astfel, de multe ori se știe că pacientul a avut COVID, în urmă cu vreo patru săptămâni, dar începe să facă febră. Și lumea este foarte liniștită că a avut COVID, sigur e doar o viroză. Și trece o zi, două, trei și dacă nu este investigat corespunzător pentru un sindrom post COVID riscă să facă un AVC sau o complicație cardiacă majoră. Am avut și pacient cu miocardită post COVID care a rămas cu sechele importante. Din păcate, aceste complicații post COVID nu sunt rare. În plus, nu e necesar să aibă simptome în perioada acută de COVID și cu toate acestea poate să dezvolte sindrom inflamator sistemic post COVID ca o reacție imunologică care apare în organism în urma acestei infecții.

Rep.: Practic, părintele trebuie să fie în alertă în ceea ce privește simptomatologia.

L.E.M.: Da, mai ales când copilul face febră. Iar părintele, să nu se culce pe o ureche dacă știe că vreunul din membrii familiei a avut COVID, cu siguranță a avut și copilul chiar fără simptome și trebuie să apeleze la pediatru în ziua imediat următoare după ce face febră.

În cele din urmă aș dori să subliniez importanța consulturilor pediatrice periodice și bineînțeles ori de câte ori copilul prezintă simptome acute, mai ales în această perioadă dificilă pentru noi toți.

A consemnat Arina TOTH