Statistica minorilor dispăruți din județul Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2703 Vizualizări

Statistica minorilor dispăruți din județul Mureș

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a răspuns, în data de 10 decembrie 2021, unei întrebări având ca obiect ”Situația copiilor dispăruți din județul Mureș” formulată de către deputatul PNL de Mureș Ervin Molnar.

Situația anilor 2019 și 2020

Potrivit sursei citate, în anul 2019 în România au fost înregistrate 9.682 de dispariții dintre care 5.732 referitoare la minori. Dintre acestea, au fost soluționate 9.829 (din totalul disparițiilor), respectiv 5.902 (dintre cele referitoare la minori), cu mențiunea că unele cazuri au fost înregistrate anterior și rezolvate în perioada analizată.

”La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, în perioada menționată, s-au înregistrat 213 sesizări privind minori dispăruți, iar până la data de 31 decembrie 2019 au fost rezolvate 222 – unele cazuri au fost înregistrate anterior și rezolvate în perioada analizată”, se arată în răspunsul furnizat deputatului Ervin Molnar.

Conform aceleiași surse, în anul 2020 în România au fost înregistrate 10.184 de dispariții dintre care 5.939 referitoare la minori. Dintre acestea, au fost soluționate 10.195 (din totalul disparițiilor), respectiv 5.909 (dintre cele referitoare la minori), cu mențiunea că unele cazuri au fost înregistrate anterior și rezolvate în perioada analizată

”Referitor la situația existentă la nivelul Inspectroatului de Poliție Județean Mureș, menționăm că în perioada menționată s-au înregistrat 180 de sesizări privind minori dispăruți, iar până la data de 31 decembrie 2020 au fost rezolvate 186 – unele cazuri au fost înregistrate anterior și rezolvate în perioada analizată”, se menționează în același document.

76% dintre minorii dispăruți, adolescenți

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dezvăluit și câteva statistici despre disparițiile de minori înregistrate pe teritoriul României în perioada 2018-2020.

”Din analizele realizate la nivelul structurilor de specialitate din cadrul Poliției Române, reiese faptul că în peste 92% din cazuri disparițiile de minori sunt, de fapt, plecări voluntare, intenționate, ale minorilor de la domiciliu sau din centrele de ocrotire ale minorilor, pe o perioadă nedeterminată, circa 0,8% din cazuri s-au dovedit a fi alarmări nejustificate, iar în celelalte aproximativ 7% dintre situații este vorba de minori luați de unul dintre părinți fără înștiințarea celuilalt, minori care s-au rătăcit, 4% au fost dispariții accidentale, majoritatea prin înec, circa 1% au fost răpiți cu diferite scopuri: exploatare prin muncă, traficare în afara țării sau au fost uciși din diverse motive, în principal în condițiile abuzului sexual”, se precizează în răspunsul remis către deputatul liberal Ervin Molnar.

În același document se evidențează că ”cele mai multe dispariții de minori vizează vârsta cuprinsă între 14-18 ani, 76,4%.”

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE