Home / Stiri / Cresc pensiile și alocațiile pentru copii

Cresc pensiile și alocațiile pentru copii

Distribuie

Potrivit hotnews.ro, odată cu începerea noului an, punctul de pensie crește cu 10%, la 1.586 lei. De asemenea, pensia socială minimă garantată devine indemnizație socială pentru pensionari, iar suma va fi de 1.000 lei, în creștere cu 200 lei.

Totodată, se acordă un ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toți cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei, în luna ianuarie 2022.

De asemenea, se majorează la 243 de lei alocația de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, dar și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, până la terminarea acestora, inclusiv pentru cei cu handicap care urmează o formă de învățământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Mai mult decât atât, se majorează la 600 de lei și alocația pentru copiii în vârstă de până la 2 ani sau până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap. Totodată, copiii cu handicap beneficiază de această sumă până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Alexandra HAJA

Foto: www.psnews.ro


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Reghineanca Gliga Claudia, soacra primarului din Baia Mare, reținută, după ce a fost prinsă în flagrant pentru dare de mită

Distribuie Claudia Gliga, soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost reținută de procurorii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.