Schemă de ajutor pentru HoReCa? Răspunsul ministrului Antreprenoriatului și Turismului Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 233 Vizualizări

Schemă de ajutor pentru HoReCa? Răspunsul ministrului Antreprenoriatului și Turismului

Guvernul are în vedere lansarea unei scheme de ajutor de stat HoReCa2, în care ar putea fi incluse şi firme din domeniul serviciilor conexe, precum cele de agrement, însă numai în a doua jumătate a anului, după rectificarea bugetară, a declarat vineri, la Braşov, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Totodată, acesta a precizat că cei peste 8.300 de beneficiari ai schemei de ajutor de stat HoReCa urmează să îşi primească banii până la sfârşitul lunii ianuarie, menţionând că, în această perioadă, MAT lucrează la închiderea Măsurii 1, unde plăţile ar urma să înceapă în scurt timp.

„Sperăm, dacă cei de la Trezorerie ne ajută, să încheiem în cursul lunii ianuarie schema de ajutor HoReca, plătind banii pentru cei peste 8.300 de beneficiari. Tot în această perioadă, ministerul lucrează la închiderea Măsurii 1. Din cei 100 de milioane de euro iniţial acordaţi, au rămas necheltuiţi 65 de milioane. În prezent există 35.000 de solicitări, cei din Minister şi birourile regionale au început analiza dosarelor şi sperăm să începem în scurt timp plăţile şi aici. Nu în ultimul rând, la măsura 2, acolo unde erau aproximativ 3.000 de societăţi cu sume neîncasate şi ar fi trebuit să primim banii din fonduri europene (…) după negocieri, prin legea bugetului, ni s-a acordat suma de 570 de milioane de lei pentru a putea închide şi acest program”, a afirmat Cadariu.

În ceea ce priveşte lansarea unei noi scheme de ajutor de stat pentru HoReCa, ministrul a precizat, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor locale şi ai mediului de afaceri din Braşov, că acest lucru ar fi posibil numai după rectificarea bugetară.

Problema includerii firmelor din domenii conexe turismului, precum cele de agrement, într-o viitoare schemă de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor suferite în pandemie, a fost ridicată de managerul Dino Parc Râşnov, Adrian Apostu.

Cadariu a spus că, în prezent, în minister se lucrează la elaborarea unui astfel de program în paralel cu colectarea datelor de la reprezentanţii mediului de afaceri.

„Avem din partea Asociaţiei Patronatelor din Turism o solicitare pentru un eventual program HoReCa 2, care să compenseze pierderile din domeniu din 2021, care, e drept, sunt ceva mai mici, deoarece perioadele sunt mai scurte şi de intensitate mai mică. Şi discutăm, am avut o discuţie şi la nivel de prim-ministru şi de ministru de finanţe, şi se are în vedere posibilitatea unei scheme de ajutor HoReCa 2.Vom vedea şi cred că e necesar să fie incluse acolo şi alte domenii, măcar pe partea de servicii. Sper – aşa cum sper şi pentru celelalte programe, să primim bani la rectificarea bugetară – să poată fi pus în aplicare şi acest program. Deja le-am solicitat celor de la Direcţia de programe din minister să lucreze la această nouă schemă de ajutor, să fim pregătiţi. (…) Eu zic că ar putea fi veşti bune în partea a doua a anului în acest sens”, a precizat ministrul Turismului.

El a mai arătat că nu numai pentru un eventual HoReCa 2, ci şi pentru alte programe, ca de exemplu Startup Nation, ministerul va trebui să aştepte rectificarea bugetară, deoarece bugetul pe 2022, obţinut la negocieri, nu este suficient.

„Din păcate, la negocierile pentru legea bugetului, ministerul nostru are cea mai mare descreştere a bugetului alocat, şi pe credite bugetare şi pe credite de angajament. Avem o scădere de 44, respectiv 52%. Evident că nu am fost mulţumit, am purtat nenumărate discuţii cu Ministerul de Finanţe la acea vreme şi promisiunea iniţială fusese că măcar la credite de angajament vom avea sumele cerute, care erau de aproximativ 3 ori mai mari. Bugetul este 2,5, respectiv 2,6 miliarde şi numai în luna ianuarie trebuie să facem plăţi de 1,7 miliarde, vă închipuiţi cu ce buget rămânem. (…) Am discutat cu prim-ministrul să dăm drumul la cât mai multe din programele promise cu un număr redus de beneficiari, cu promisiunea că vom primi bani la rectificarea bugetară”, a afirmat Constantin-Daniel Cadariu.

El a exemplificat că, pentru continuarea Startup Nation, din bugetul actual ar putea fi plătiţi 1.000 de beneficiari, în timp ce anterioarele ediţii au avut câte 10.000. Totodată, el a menţionat că, în prezent, se lucrează la o nouă platformă digitală pe care să se deruleze programul, în colaborare cu STS, care să o înlocuiască pe care furnizată, la ediţiile anterioare, de o firmă privată.

„Vom da drumul la program, vor fi depuse cereri şi cu siguranţă în partea a doua a anului vom primi bani la rectificare şi vor putea fi tot 10.000 de beneficiari”, a punctat ministrul Turismului. 

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE