Home / Administrație / „Casa Verde Fotovoltaice”, program cu avantaje

„Casa Verde Fotovoltaice”, program cu avantaje

Distribuie

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” este în plină derulare, fiind de curând finalizată etapa de validare a firmelor ce se vor ocupa de instalarea sistemelor fotovoltaice, a anunțat Dănuț Ștefănescu, director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, care a precizat că „în momentul de față la Fondul de Mediu au fost aprobați instalatorii, care pot participa la acest program, avem nouă societăți comerciale care au intrat în program”. 

„Cetățenii au depus cererile, și-au ales ce instalator și-au dorit, iar instalatorii vor începe în perioada imediat următoare să fie programați pentru a înscrie aceste dosare pe platforma electronică la Fondul de Mediu, după care urmează aprobabarea acestor dosare. Va apăra pe site-ul Fondului de Mediu dosarele aprobate”, a menționat Dănuț Ștefănescu. 

Prin acest program de mare anvergură, așa cum a explicat și directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, se dorește o reducere a emisiilor de carbon prin realizarea la sediul locuinței a acestor panouri fotoelectrice care generează energie electrică din energie regenerabilă, lumina soarelui, totodată îmbunătăţirea calităţii aerului.

„Cu cât avem puteri instalate mai mari, cu atât asigurăm un procent mai mare din consumul casnic ce este în plus intră în sistemul național. Este un proiect foarte apreciat de cetățeni, asta se vede din numărul mare de doritori pentru a-și instala asemenea panouri fotovoltaice. Fiecare cetățean ar trebui să se gândească cam câte panouri fotovoltaice să își pună pentru a-și asigura un consum al locuinței proprii. Din păcate în lipsa luminii, acestea nu generează curent, prin urmare acele locuințe trebuie să fie branșate și la rețeaua electrică pentru a suplini plusul de energie consumată în locuință și pentru a putea, în perioada în care acea locuință nu consumă energie electrică, acea energie să fie debitată în sistemul național”, a specificat Dănuț Ștefănescu.

Amortizarea investiției, în timp scurt

Potrivit „Ghidului de finanțare”, finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii. Dănuț Ștefănescu este de părere că investiția cetățenilor este una foarte mică în comparație cu beneficiile, investiția inițială putând fi recuperată într-un timp foarte scurt de la instalarea sistemului. 

„Investiția aceasta este, pentru cetățean, foarte mică deoarece Fondul de Mediu suportă 90% din cost. Practic 20.000 de lei se subvenționează, cetățeanul trebuie să plătească 2.000 de lei, se recuperează într-un an, liniștit. Firma abilitată de Fondul de Mediu pentru instalarea acestor panouri lucrează destul de repede, din momentul în care începe lucrarea durează câteva zile. Este tot kitul, ei știu foarte bine unde trebuie montate, fie acoperiș de casă fie acoperiș de magazie, de garaj, depinde. Se montează toată aparatura necesară și în circa 3-4 zile poate fi pusă în funcțiune, cu condiția să fie lumină”, a precizat Dănuț Ștefănescu. 

„Casa Verde” și pentru apartamente?

Proiectul „Casa Verde Fotovoltaice” se adresează proprietarilor de locuințe individuale, însă, potrivit informațiilor furnizate de Dănuț Ștefănescu, există discuții la nivelul Ministerului cu privire la posibilitatea ca acest tip de proiect să se adreseze chiar și proprietarilor de locuințe comune, apartamente.

„Bineînțeles acolo se pot instala mai puține panouri pe balcon, pe terasă blocului dacă se reușește. S-ar putea și asta, se gândește și un asemenea lucru dar în momentul de față încă nu avem”, a adăugat directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Mureș. 

În afara avantajelor aduse mediului în general, instalarea sistemelor fotovoltaice poate genera o schimbare în spectrul imobiliar. Astfel încât „o locuință care va avea instalat un asemenea sistem va avea un preț mai mare decât o locuință care nu are aceste sisteme, e vorba de eficiența energetică a acestei locuințe, prețul va fi mai mare pentru că are și avantaje prin plătirea unei facturi electrice mai mică”. De asemenea, Dănuț Ștefănescu este de părere că ar putea exista posibilitatea ca autoritățile locale, în funcție de eficiența energetică a clădirii, să impună anumite impozite mai mici.

Cu privire la riscuri sau dezavantajele pe care proprietarii caselor cu panouri fotovoltaice ar putea să le întâmpine, Dănuț Ștefănescu este de părere că din momentul instalării există doar avantaje, iar singurul mic dezavantaj ar fi ocuparea unei porțiuni de teren a proprietarilor în cazul în care panourile nu vor fi montate pe acoperiș sau într-un loc suspendat. 

„Dezavantajele vor veni, probabil, la sfârșitul ciclului de viață al acestor panouri când acestea vor trebui desființate, acestea devenind deșeuri electrice și va trebui rezolvată și problema neutralizării acestor deșeuri. Vor avea probabil o durată de viață de 20 de ani, dar va veni o vreme când vor trebui neutralizate”, a conchis Dănuț Ștefănescu.

Mălina MORARU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Ședință extraordinară la Consiliul Județean Mureș

Distribuie                                   DISPOZIŢIA NR.54 din 23 februarie 2024 privind convocarea Consiliului Judeţean Mureş în şedinţă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.