Home / Interviu / La o poveste cu Andrei Enyedi, despre fotbal și iar fotbal

La o poveste cu Andrei Enyedi, despre fotbal și iar fotbal

Distribuie

Fotbalul are poveștile sale frumoase, multe din ele fiind asimilate mai degrabă trecutului decât prezentului, la cum se prezintă azi fotbalul românesc. Dar mai sunt și excepții, de foști jucători care încearcă să facă performanță cu noile generații de jucători. Un astfel de exemplu îl găsim la Reghin, în persoana lui Andrei Enyedi, actualul director tehnic al CSM Avântul Reghin.

Reporter: Cum a început povestea ta în ce privește fotbalul?

Andrei Enyedi: Am început fotbalul de mic copil. La început a fost în spatele blocului, locul unde, din punctul meu de vedere îți formezi deprinderile de bază, ceea ce în ziua de azi a cam dispărut. Asta e și explicația că nu mai avem așa fotbaliști tehnici. La modul organizat, s-a întâmplat undeva pe la 9 ani, la Clubul Sportiv Școlar – C.S.Ș. Reghin, la domnul profesor Pal Andras.

Rep.: Ce a urmat după perioada C.S.Ș.?

A.E.: La un moment dat am fost selecționat în Lotul Național UEFA 91 cum se numea pe vremea aceea. Am fost convocat la lot, pe vremea când la C.S.Ș. antrenor era domnul profesor Sorin Buta. Am fost la București, s-a făcut o selecție, am fost reținut în lotul de 25, eu fiind singurul care nu făcea parte dintre centru olimpic. Domnul Grigore Sichitiu care era antrenor atunci a spus că neapărat să merg să fiu cooptat de un centru olimpic puternic cum era Viitorul Bistrița sau Viitorul Târgu Mureș. Domnul Ioan Mircea Lăpădătescu m-a dus la Târgu Mureș, unde am rezistat doat câteva săptămâni, din cauza faptului că nu m-am putut adapta. Am revenit acasă după care am ajuns la Bistrița, la Centrul Olimpic Viitorul unde am stat doi ani. Din păcate, am avut o ruptură de ligamente încrucișate, o accidentare foarte nasoală la genunchi survenită în timpul unui meci jucat la Baia Mare, lucru care a necesitat spitalizare. Pe acea vreme nu existau operații speciale precum cele de azi, practic mi s-a pus pus piciorul în ghips și cam atât. Un doctor ortoped de la acea vreme mi-a spus că am cam terminat-o cu fotbalul, lucru pe care nu am vrut să-l accept sub nicio formă. M-au speriat spusele doctorului, fapt pentru care am revenit acasă, mi-am văzut foarte serios de școală. Dovadă că am și devenit șef de promoție la Liceul „Lucian Blaga” cum se numește el astăzi.

Rep.: Nu a fost să fie sfârșitul carierei sportive pentru tine.

A.E.: Având o musculatură foarte bine dezvoltată, nu am renunțat la fotbal, fapt pentru care am ajuns la juniorii clubului ”Avântul” Reghin. Pot spune că mi-am revenit destul de bine, chiar dacă, după acel accident, am jucat cu un picior mai surt, având la bază și o recuperare foarte bună. Încă din clasa a XI-a jucam deja la echipa de seniori. Eram câțiva juniori care am făcut pasul la echipa mare, antrenori fiind Tică Varodi și Mihai Redeș. Țin minte că l-am prins inclusiv pe domnul Jenö Pozsonyi.

Rep.: A urmat perioada Chimica Târnăveni, ASA și Liberty Oradea…

A.E.: Paradoxal, deși sunt reghinean, la echipa de seniori Avântul Reghin am jucat destul de puțin, un an și jumătate doar, iar la 19 ani am plecat la Chimica Târnăveni. Aici am stat doar un an și jumătate, „vinovat” fiind nea Gică Ciorceri care atunci era antrenor la ASA Târgu Mureș. El umbla prin județ la meciurile de Liga a III-a să găsească potențiali jucători pentru ASA. Domnia sa m-a văzut la Târnăveni și m-a luat la ASA. La 20 de ani am ajung să joc la echipa etalon a județului Mureș, după care, cariera mea profesionistă a continuat vreme de 11 ani, opt ani la ASA și doi ani la FC Liberty Oradea.

Rep.: Cum ai ajuns să joci la Oradea?

A.E.: Ei au insistat să merg la ei, unde am avut parte de condiții excelente, iar printre antrenorii cu care am lucrat se numără Zsolt Muzsnai, fostul jucător al Stelei, Lajos Détári, fost mare jucător în Naționala Ungariei, Iosif Rotariu și nu în cele din urmă Ioan Andone. Acesta din urmă a venit la echipă imediat după Détári care era un boem, în sensul că dacă câștigam sâmbăta până marți eram liberi, și puteam să vin destul de des acasă la Reghin în vizită. În momentul în care a venit Andone antrenor, două luni nu am mai dat pe acasă.

Rep.: Ce a urmat după ce ai terminat cu activitatea de fotbalist?

A.E.: După ce am pus ghetele în cui cum se zice, m-am apucat de carte. Am făcut pasul spre facultate deoarece îmi doream foarte mult să fac această trecere, de la jucător la antrenor. Așa se explică faptul că eu, cât timp eram jucător mi-am notat antrenamentele, cele cu nea Gică Ciorceri, cu Ioan Andone. Așa simțeam eu atunci, să le notez, lucru care mi-a prins foarte bine. Am absolvit Facultatea de Fizică și Sport, iar în paralel m-am înscris la cursurile pentru Licența B, ulterior mi-am luat și licența UEFA.

Rep.: Cum a fost debutul în postura de antrenor?

A.E.: Primul meu contact cu antrenoratul a fost la Clubul Sportiv Școlar Reghin unde aveam o grupă de opt copilași. Ulterior, am fost promovat la republicani, grupa de 15-16 ani, de unde, brusc am fost numit antrenor la Avântul Reghin, echipa de seniori. Era între tur și retur, a fost o ședință la Primărie la care au fost invitați foști jucători, care și-au exprimat dorința ca eu să fiu antrenorul echipei. Se întâmpla în perioada în care primar era Nagy Andras, când am avut un sezon destul de bun. Am stat la echipă cinci ani fără întrerupere, după care am fost schimbat. Din vara lui 2021 am revenit la echipă unde ocup funcția de director tehnic.

Rep.: Unde e mai greu, pe teren ca și fotbalist, sau pe bancă ca antrenor?

A.E.: Ca antrenor e mult mai mai greu, și mult mai plăcut ca jucător. Dacă ești serios, te pregătești, ca și jucător culegi laudele, te bucuri la victorii, în schimb să fii antrenor presupune mai multe responsabilități. În această meserie, trebuie să ții cont de trei aspecte, să știi să citești jocul, să știi ce se întâmplă ca apoi să poți lua măsurile reparatorii. De asemenea, să reușești să fii un lider, să fii respectat de către jucători, și nu în ultimul rând, să știi să comunici pentru a motiva jucătorii. Sunt trei aspecte de bază vitale pentru a putea fi un antrenor bun.

Rep.: Multă lume când vorbește de fotbalul românesc, pune o etichetă negativă. De ce?

A.E.: Pe bună dreptate. Exact ca în viață, când ai ridicat ștacheta după care nu mai ești în stare să te menții. Vorbim aici de o generație de excepție care a avut-o fotbalul românesc, cu Hagi, Popescu, Dumitrescu. Românul a fost obișnuit cu rezultate la nivel internațional, inclusiv la echipele de club, chiar și în perioada lui Gigi Becali. Ștacheta a fost sus, dar din păcate a urmat picajul. Noi se pare că am luat-o în sens invers față de cei care au ridicat această ștachetă. Sunt consecințele unor decizii luate, atât la nivel de fotbal, dar și la nivelul societății în general. Nivelul unei societăți se reflectă în orice domeniu, din care fotbalul nu face excepție. Totul pleacă de la bază, unde de multe ori antrenorii nu lucrează așa ce trebuie. În Germania de exemplu, la un moment dat aveau rezultate negative, chiar dacă din punct de vedere al infrastructurii stăteau foarte bine. Și-au dat seama că undeva greșesc. Atunci au pus accent pe antrenori școliți pe structuri de vârstă. Astfel, au impus tuturor academiilor să numească doar antrenori calificați, plus că au făcut la nivel de federație o metodologie pe segmentul de vârstă, pentru că acolo formezi jucătorul. Au obligat cluburile să o aplice, la fel, nu au lăsat antrenori să profeseze dacă nu erau calificați, și iată unde a ajuns fotbalul german la nivelul actual.

Rep.: E greu să pui lucrurile în mișcare la noi?

A.E.: Cu cât antrenezi mai jos cu atât e mai greu. E destul de trist, la Liga a III-a suntem încă la nivelul de amatori din păcate. Trebuie să fiu atent la foarte multe aspecte, nu doar merg la antrenamente, la meci și gata, pot pleca liniștit acasă. Trebuie să fiu atent la absolut orice, plus că la acest nivel juvenil, la copii și juniori, ne confruntăm cu probleme majore în ce privește comportamentul extrasportiv. Mulți nu au cultura nutriției de exemplu, a aspectelor ce țin de odihnă. Ei cred că vin la antrenament, după care pot face orice, că oricum vor da randament. Nu e deloc așa.

Rep.: Mulți care fac parte din acest fenomen, se cam feresc să spună lucrurilor pe nume.

A.E.: Dacă nu facem acest lucru, și tot ascundem mizeria sub preș, atunci doar vom persista în greșeală și vom regrasa în continuare. Aceste lucruri se perpetuează și la nivel mai mare, nu doar la copii și junior. Trebuie spus lucrurilor pe nume, să corectăm acolo unde s-a greșit, chiar dacă de multe ori e deranjant. Sunt jucători de 17 ani care în loc să se bucure că fac pasul la seniori, prima dată întrebă de bani. Din start vorbim de o atitudine păguboasă. Nu spun că banii nu sunt importanți, dar nu să vină un copil de 17 ani și primul lucru care îl interesează este partea financiară. Vii cu altceva, cu o motivație intrinsecă, cu dorința de a fi cineva, nicidecum cu pretenții de ordin financiar.

Rep.: Există speranță pentru un viitor mai bun în ce privește fotbalul românesc?

A.E.: Din păcate, mai mult de jumătate din zonele țări se confruntă cu lipsa infrastructurii. E clar că e un aspect de la care trebuie să plecăm. Fără o astfel de infrastructură bine pusă la punct nu poți forma tineri jucători. Una din probleme derivă și din lipsa de cunoștințe din partea unor antrenori în a antrena segmente de vârstă. De multe ori, la noi în România, la copii se antrenează după ureche, nicidecum după o metodologie conformă cu segmentul respectiv de vârstă. Noi avem o vorbă, la segmentul juvenil, nu formăm echipe, ci formăm jucătorul, aspect extrem de important pe care, din păcate mulți nu-l înțeleg.

Rep.: Care ar fi bucuria mai mare pentru tine, o promovare cu Avântul sau ca un elev de-al tău să facă pasul spre un eșalon superior?

A.E.: În perioada când am mai antrenat Avântul am avut jucători care apoi au făcut pasul spre Liga 1. Mi-aduc aminte aici de Fülöp István. El a venit la noi de la Miercurea Nirajului, după care a plecat pregătit pentru Liga 2 la Botoșani. A fost o satisfacție foarte mare când am fost sunat de cei de la Pro TV să mă întrebe de acest jucător știind faptul că i-am fost antrenor aici la Reghin. Dacă ești serios, și de la Reghin poți face pasul spre un nivel superior, cum este Liga 1 sau 2. Visul meu cel mai mare este ca măcar o dată să se încerce o promovare în Liga a 2-a, să vedem că se coagulează oameni lângă Primărie care să încerce să ducă echipa în eșalonul secund, pentru că sunt de părere că potențial există. Ne uităm la alte echipe care reprezintă efectiv comune, nicidecum oraș sau municipiu, care activează în Liga 2, iar noi ca și municipiu stagnăm în Liga a 3-a.

 A consemnat Alin ZAHARIE


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.